Să încurajăm munca!

Guvernanţii noştri au o lozincă preferată pentru acţiunile lor de distrugere a statului social. Ei spun că trebuie să încurajeze munca şi să-i descurajeze pe puturoşii de „asistaţi”. Cam 13 milioane ar fi puturoşii, după calculele domnului Băsescu! Şi cum poate fi mai bine încurajată munca decât cu salarii tăiate, cu protecţie socială pe sponci şi cu destructurarea tuturor servicii­lor publice? Să nu mai aştepte nimic de la stat „puturoşii”! În afara fiscului, bi­ne­înţeles. Copleşiţi de patriotismul guvernanţilor şi de grija lor pentru dăinuirea po­porului român, numai în acest an au plecat un sfert de milion de români subnutriţi să exerseze „cultul muncii” peste hotare.
Este guvernul actual sincer în vociferarea disperată despre cheful de muncă al românilor? Care sunt măsurile concrete cu care-şi poate dovedi preocuparea? În fond, altfel decât prin reducerea salariilor şi a măsurilor de protecţie socială a sala­ria­ţilor, cum înţeleg guvernanţii noştri să susţină munca? Alte guverne europene au introdus şi finanţat programe de şomaj parţial, iar cetăţenii chiar au fost încurajaţi să caute şi să accepte şi contracte pentru 2-3 ore de muncă pe zi. O parte a veniturilor lor au fost astfel asigurate din mun­că, o altă parte din ajutorul de şomaj. La noi, prin modificarea Codului Muncii, li s-a dat posibilitatea angajatorilor să reducă timpul de lucru al angajaţilor cu 20%, cu reducerea proporţională a salariilor. Adică s-au legiferat mai puţină muncă şi mai pu­ţini bani în cadrul aceluiaşi contract.
Cum valul de început al concedierilor din economie s-a petrecut în 2009, şomerii „fabricaţi” atunci au ieşit deja din statisticile şomerilor indemnizaţi ai ANOFM. Pe unii i-am regăsi poate acum în statisticile din alte state europene, unde au plecat să-şi caute de muncă. Aşa că laudele guvernamentale care glorifică, lună de lună, scăderea ratei şomajului nu prea de­monstrează nimic bun. O singură măsură s-a dovedit a fi potrivită: încadrarea pe­nală a utilizării fără forme legale a mai mult de cinci lucrători. Doar frica explică recentul val de contracte de muncă înre­gistrate la Inspecţia Muncii. Dar mai face şi altceva statul pentru a-i orienta pe şo­meri către un loc de muncă? Este serviciul pu­blic pentru ocuparea forţei de muncă mai activ şi mai bine dotat în resurse? A reuşit ANOFM să-şi crească indicatorii de efica­ci­tate şi eficienţă în această perioa­dă? Nici gând!
În ultimii doi ani, efectivul de personal al ANOFM a scăzut cu câteva sute de persoane, astăzi instituţia fiind „dotată” cu puţin peste 2.000 de angajaţi la nivel na­ţional. Aceşti angajaţi fac de toate: pri­mesc pe cei care caută un loc de muncă, plătesc indemnizaţii de şomaj, fac legă­tura cu angajatorii, menţin relaţiile cu cei implicaţi în formare profesională, des­fă­şoară programele europene, asigură serviciile auxiliare de suport. Nicio persoană raţională nu poate să le pretindă mai mult acestor oameni. ANOFM nu dispune de resurse materiale şi umane suficiente pentru a oferi servicii de acompaniere a celor care caută un loc de muncă sau de suport pentru angajatorii care caută forţă de muncă. În fapt, guvernul român i-a abandonat şi pe şomeri, i-a abandonat şi pe angajatori.
Guvernele responsabile au acţionat cu totul altfel. Britanicii chiar au crescut cu 37% numărul angajaţilor serviciilor lor de plasare a forţei de muncă. Iar rezultatele sunt pe măsură: 91% din şomeri primesc un loc de muncă în cel mult 12 luni. În fapt, pentru a oferi servicii de plasare, de consultanţă şi de acompaniere a şomerilor sau potenţialilor angajatori, serviciile pu­blice de ocupare a forţei de muncă din Franţa, Germania şi Marea Britanie au la dispoziţie între 220 şi 420 de angajaţi ai serviciului public de ocupare a forţei de muncă la 10.000 de şomeri, fără a pune la socoteală şi personalul de suport din agenţii. La noi sunt, cu totul, cam 35 de angajaţi ai ANOFM la 10.000 de şomeri. Ce eficienţă, ce eficacitate le putem cere?
Realitatea este că guvernanţilor nu le pa­să. În dialectul oranj, povestea asta cu „în­curajăm munca” înseamnă „nu ne pasă”! Pretinsa reformă a statului asta a produs: abandonarea angajaţilor, abandonarea şomerilor, abandonarea antreprenorilor ro­mâni şi fonduri publice doar pentru clienţii puterii. Acesta este adevărul.