Nu ştiu la ce sunt buni exact porumbeii. Dacă îi faci ciulama, ai nevoie de o hecatombă să pui ceva pe o măsea. Dacă îi creşti pentru îngrăşăminte, îţi trebuie un stol cât casa să scoţi o şarjă decentă de guano comercial. Dacă te pasionează doar varianta porumbei călători, tot îţi trebuie câteva zeci ca să începi măcar un chat cu cineva.
Bine, dar doi ajung pentru o siglă, şi-a făcut socoteala dl Theodor Paleologu.
Discutăm, fireşte, de rebrandingul PDL. Ca observaţie generală, sigla unui partid are o istorie legată strâns de lipsa de cultură generală (şi caporală) a românilor. Mai precis, e vorba de cultura alfabetului, această colecţie Cioran pe care strămoşii noştri nu şi-au permis-o, din varii motive, între care munca în exces zic c-a fost citată abuziv. În fine, sigla a fost la început pentru analfabeţi, să ştie ce votează!
Fireşte, între timp sigla, ca şi concept, nu doar cea de partid, a evoluat în totem. S-a umplut de sensuri ca oaia de ciulini. E discutată în congrese savante de publicitari şi marketeri cu pedigree. I se pun în cårcă sensuri, trăiri, valori: sigla e noua Evanghelie, scurtată până la esenţă şi uşor de purtat la rever.
În viziunea dlui Paleologu, noua siglă a PDL asta cere, porumbei. Sigur, tentaţia ieftină e să zici că i-au ieşit din cap şi s-au aşezat, liniştiţi, pe şevaletul pe care o picta. Dar trebuie să fim mai inteligenţi de-atât, pentru că omul e un intelectual fin, chiar dacă, odată, la un eveniment, l-am auzit răcnind de la un capăt la altul al sălii.
E vorba în primul rând de doi porumbei. Un porumbel şi o porumbiţă, care ar trebui cumva să sugereze poporului român, în cabina de vot, actul sexual care duce mai departe România. Ştiţi ideea, cam ce-au făcut Traian cu Decebal şi-a ieşit ce-a ieşit.
Însă cred că e nevoie de un etolog (omul de ştiinţă care se ocupă de studierea obiceiurilor animalelor) aici, care să ne spună cum să livrăm mesajul mai eficient. Să aşezăm, frust, porumbelul pe porumbiţă? Să-i punem să-şi înnoade gâturile, ca la o invitaţie de nuntă? Să-l desenăm pe el în semi-profil, făcând cu ochiul, în vreme ce porumbiţa scurmă pământul, sfioasă? Cum să facem ca doi porumbei virgini, albi şi imaculaţi să sugereze, cumva, o victorie la scor în alegeri?
Asta e dilema domnului Paleologu. Nu e şi-a mea, întrucât sunt sigur că dreapta n-are nevoie de porumbei. Are nevoie de consistenţa mesajului, nu de două păsări care se caută una pe alta în cioc, fără să găsească nimic altceva decât vorbe goale. De la dreapta, de unde se trage şi dl Paleologu, mă aşteptam să vină vulturul cu porumbelul opoziţiei în gheare, nu un orator mic şi vesel cu un pui de cioară vopsit alb la subsoară.
Dreapta, dl Paleologu, înseamnă principii. Chiar neplăcut de auzit pentru mulţimea care oricum nu vă mai votează. Nemaiavând nimic de pierdut, PDL ratează un moment unic: acela al sincerităţii cu poporul român şi cu păcatele sale.
Altfel spus, şi să mă scuzaţi, porumbelul trebuie să iasă pe gură, nu pe c...r!
