Alunecarea spre dictatură. Argumente

O ştire destul de importantă pentru profilul nostru de ţară a trecut prea rapid peste o amplă şi necesară dezbatere publică. Freedom House, o recunoscută organizaţie ne-gu­verna­mentală americană, cu filiale în toată lumea, a publicat raportul pe 2011 pri­vind libertatea presei. Iată cel mai scurt şi esen­ţial fragment pentru noi: „Libertatea presei este la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani, nu-mai unul din şase oameni având acces la o presă liberă şi in­dependentă. În alte 65 de ţări presa este parţial liberă, printre aceste state numărându-se România, Ser­bia, Muntenegru, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Mace­do­nia, Kosovo, Moldova şi Ucraina“. Compa­nia absolut dezonorantă în care ne surprind specialiştii organizaţiei arată cât de mult am involuat în ultimii ani ai regimului Băsescu-Boc. Să fim egali cu Ucraina, reintrată sub sfera valorilor sovietice prin marioneta Kremlinului, Viktor Ianu­kovici, sau Ko­so­vo, o entitate mafiotă cu pre­ten­ţie de stat, este foar­te periculos pentru România. Libertatea pre­sei este un turnesol esenţial pentru calitatea şi func­ţionalitatea de­mocraţiei unui stat. Puterea care conduce azi ţara are comportamente periculoase şi tentaţii auto­ritare din cele mai dăunătoare. Există semnele unei dictaturi ce încă n-a fost instalată în plenitu­di­nea ei. Să-mi argumentez afirmaţiile. Cel mai grav gest antidemocratic şi profund ne-european este adoptarea de către CSAT a Strategiei naţionale de apărare. Acest reper fun­damental pentru definirea unor ameninţări predo­minant de tip mili­tar conţine un pasaj scandalos. Printr-un abuz extrem de grav, ce va necesita în viitor probabil şi răspunderea pe­na­lă a semnatarilor, presa şi articolele sau emisiunile ei critice împotriva institu­ţiilor statului sunt considerate „vulnerabilităţi la adre­sa securităţii na­ţio­nale“. Asemenea tipare de gândire demne de cel mai negru stalinism al anilor ’50 nu aveau cum să treacă neobservate pe plan interna­ţional. Sunt, în plus, multe alte argumente. Mă refer la instigarea de la cel mai înalt nivel - în special pre­şe­­din­tele Ro­mâ­niei - împotriva televiziunilor independente, ce critică puterea. Apoi la emisiuni de laudă gre­ţoasă la adresa puterii, plătite din bani publici. Nu e mai puţin important să amintesc asmuţirea organe­lor de control fiscal asupra jurnaliştilor şi impozitarea a­bu­zivă, re­troactivă, a veniturilor acestora, în­căl­­cân­du-se flagrant principii elementare de drept. La acestea se adaugă limi­tarea accesului şi blocarea libertăţii de mişcare a jurnaliştilor în Camera Depu­ta­ţilor, unde s-au petrecut frau­de extrem de grave ce atentează la ordinea de drept. Un ultim argument ar fi adu­cerea cazului României în faţa Parla­mentului Eu­ro­­pean şi cercetarea abuzurilor mai sus menţionate de o comisie de specialitate.
Toate acestea şi multe altele pot fi oricând capete de acuzare legitime la adresa regimului Băsescu-Boc a­tunci când va veni, sper, vremea unei judecăţi corecte. Faptul că România are o presă „parţial liberă“ şi deasupra ei sunt menţionate de Freedom House state precum Tuvalu, Vanuatu, Papua Noua Gu­inee, Nauru, Kiribati şi Samoa vă spune ceva de­spre ce vremuri trăim azi, ce oameni conduc ţara?!
Iată ce promitea sub jurământ Traian Băsescu, având mâna pe Biblie, în decembrie 2004, ca pre­şedinte ales, în faţa plenului Parlamentului: „Voi fi un apărător devotat al libertăţii presei, care în ulti­mii patru ani a în­registrat un regres grav, datorită constrângerilor şi presiunilor politice fără precedent practicate faţă de mass-media româneşti. Confiscarea libertăţilor presei este primul pas spre confiscarea libertăţilor cetăţe­neş­ti. Victoriile democraţiei nu pot avea loc fără existenţa presei libere, a dreptului la cuvânt şi la liberă exprimare.“ Q.E.D.