Focoasele olteneşti

Văzuşi, fă, că veniră? Că nu-i aşteptarăm de pomană, cu mâna’ntinsă, că nu ne făcurăm degeaba ba luntre, ba punte, ba alte alea de rămaseră unii şi acum contorsionaţi de dragul lor?! Iote că acum sunt aici, adicătelea nu chiar sunt, nu sunt încă, dar se simt în toate, vorba aceea, şi-n cele ce sunt, şi-n cele ce mâi­ne vor râde la soare…
Cu siguranţă, singurul subiect care a putut contracara cât de cât telenovelele dâmboviţene în plină desfă­şurare, a fost cel al amplasării scutului NATO antirachetă, de fapt a elementului său principal, în Deve­selu, judeţul Olt. Anunţul a fost bine „vândut” pe piaţa media, începând cu aşa-zisa grabă cu care a fost convocată şedinţa de urgenţă a CSAT, într-un  moment în care toate emoţiile se îndreptau asupra asasinării (termenul este corect până la o judecată fie ea şi post-mortem a celui care a fost cel mai mare terorist al se­colului) lui Bin Laden, undeva în Pakistan şi terminând cu intervenţia prima­rului din localitate care a spus că americanii sunt aşteptaţi cu pâine, sare şi fete! Pro­babil că nu exact în ordinea aceasta, dar atât de tipic românesc pentru o localitate despre care s-a vorbit de două ori în istorie. O dată prin iunie 1537, la atestarea de către domnitorul Radu Paisie, şi a doua oară zilele trecute, în comunicatul preşedin­telui Traian Băsescu.
Probabil că greul abia acum începe, după euforia a­nun­ţului iniţial vor demara lucrările de infrastructură, de va avea Boc ce inaugura. Dimineaţa, la prânz şi sea­ra câte o panglică mică, juma tricoloră, juma cu stele şi dungi, ca în visele sale cele mai luminoase. Ori­cum, faptul că (încă)premierul a declarat că se simte cel mai în siguranţă odată cu semnarea tra­tatului spune multe despre trăirile sau mai degrabă temerile şefului de la Victoria, căruia abia un scut NATO antirachetă i-a adus liniştea de care avea atâta nevoie.
Desigur, mulţi şi-au frecat mâinile la auzul anunţului oficial ge­nerat din şedinţa de urgenţă a CSAT. Încă un os bun de ros, acum să te ţii lucrări atribuite şme­che­reşte, pe sprân­cea­­nă, prin licitaţii ce frizează li­mi­tele bunului-simţ. Din pă­ca­te, nici tratatul cu pricina şi, evident, nici lucrările adiacen­te nu presupun im­plicarea în vreun fel a contribuţiei financiare ro­mâ­neşti, banii venind, de la focoase (şi aici ne referim strict la aspecte tehnologice, şi nu la celebrele „fo­coase” ol­teneşti la care se va referi primarul în alo-cuţiunea sa de bun-venit) şi până la ultimul şurub, de la Unchiul Sam. Astfel că, în pa­tria anunţului „La semnalul ur­mător fură unu ceasul!” va fi ex­trem de greu, dacă nu imposibil să se subtilizeze ceva din zes­trea cu care yankeii vor veni pe pământ oltenesc. Dar imaginaţia românului şi mai ales a româncelor e fără de limite. 
Oricât de cårcotaşi am fi, nu putem să nu recunoaş­tem că tratatul semnat şi, implicit, amplasarea scutului în România constituie o victorie a politicii ex­terne româneşti (poate singura…) şi un bobârnac dat celorlalte candidate la acelaşi statut. Bulgarii, de exemplu, deşi au arătat tot timpul că sunt „in the mood”, au rămas pe dinafară, mulţumindu-se acum să declare, prin ministrul lor de externe, că le ajunge şi simplul fapt că sunt protejaţi de instalaţia-minune de la Deve­se­lu… Iar dacă luăm în considerare şi zo­na de tranzit de la Constanţa, pe unde se va veni dinspre şi se va pleca spre Afga­nis­tan şi Irak, se poate spune că, în ceea ce priveşte relaţia cu SUA şi NATO, administraţia Băsescu s-a descurcat perfect. Dar şi în relaţia cu Marele Vecin de la Răsărit care, în buna tradiţie a ultimilor ani, s-a mulţumit să-l ia pe Băses­cu la mişto, şi atât.