În urmă cu 25 de ani, la 26 aprilie 1986, la ora 1 şi 23 de minute, o explozie cu o putere de 1.000 megawaţi s-a produs în reactorul nr. 4 al centralei nuclearo-electrice de la Cernobîl, aproape de Prypiat, oraş cu 25.000 de locuitori, situat la 130 km nord de Kiev, în Ucraina, inaugurând astfel era spaimei nucleare. Ancheta ulterioară accidentului major, de gradul maxim, 7, a stabilit că la originea sa au stat erori şi neglijenţe umane. Reactorul trebuia să fie oprit pentru operaţiuni intermediare de întreţinere, şi manevre în acest scop au fost antamate. Totuşi, înainte de această oprire, conducerea centralei decisese să efectueze câteva probe fără ca echipa care trebuia să fie prezentă în timpul nopţii următoare - cea în care accidentul avea să se producă - să fi pregătit operaţiunile în mod corespunzător şi fără a fi obţinut autorizarea serviciilor competente. În plus, încercările fuseseră insuficient supravegheate şi măsurile de securitate indispensabile nu au fost luate. O explozie chimică s-a produs, în aceste condiţii, din cauza supraîncălzirii unor elemente. Ea a provocat un incendiu care a făcut să se topească o parte a uraniului care servea drept combustibil. Dimpotrivă, nu a avut loc o explozie nucleară, inima reactorului nefiind afectată. Nici incinta în care se afla reactorul nu a fost grav afectată, dar o cantitate semnificativă de materii radioactive a fost eliberată în exterior. Depunerile în apropierea centralei au fost importante, în special de cesiu 137 şi iod 131.
Între 27 aprilie şi 8 mai, circa 50.000 de persoane au fost evacuate din localităţile situate pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei. Două persoane au fost ucise imediat de explozie, 29 au murit ulterior şi 230 au fost iradiate; aceste cifre oficiale au fost contestate, apreciindu-se că, în realitate, s-au înregistrat 16.000 de morţi. Ulterior, o zonă de excludere de 300.000 de hectare va fi delimitată şi 135.000 de persoane vor fi dislocate, iar o epidemie de 4.000 de cazuri de cancer al tiroidei va fi declanşată, în special în rândul copiilor. Ca urmare a schimbării rapide a direcţiei vântului, norul radioactiv format a traversat spaţiul mai multor state, răspândindu-se apoi pe întreaga planetă.
O stare de teroare nucleară a cuprins întreaga Europă. Consecinţele sale asupra sănătăţii umane şi calităţii mediului nu vor fi niciodată cunoscute în dimensiunile lor reale.
Imediat după accident şi sub impactul său, în septembrie 1986, la Viena, au fost încheiate două convenţii internaţionale: una privind notificarea rapidă a unui accident nuclear şi o alta referitoare la asistenţa în caz de accident nuclear ori situaţie de urgenţă. Accidentul de la Cernobîl a intrat astfel definitiv în conştiinţa planetară drept simbolul spaimei nucleare şi avertismentul asupra pericolului pe care îl reprezintă cele 450 de reactoare răspândite pe întreaga suprafaţă a Terrei.
Recentul eveniment, de aceeaşi natură şi gravitate, de la Fukushima îl confirmă din plin şi, odată cu aceasta, se redeschide marea controversă asupra avantajelor şi pericolelor nuclearului civil. Să nu uităm însă că „era nucleară” a fost inaugurată pe cale militară, prin bombele atomice aruncate în august 1945 asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki.
