Românii au patent

„Veniţi de luaţi cătuşe!” Acesta pare a fi fost sloganul Săptă­mâ­nii Mari, atunci când toate patimile par a se fi adunat spre a urca, împreună, Golgota spre DNA via (nu Dolorosa), ci Parchet, cu peron pe partea stângă. Aproape că mi-a venit să exclam ca pe vremea răposatului „mai răsfiraţi băieţi, mai răsfiraţi”, fiindcă prea se îngrămădeau cu toţii, ca într-un soi de cascadă aparte, să vină dintr-o dată şi să-şi ocupe locul în celulă. Vîntu, Botiş, Neculaie, Popa, Necolaiciuc, Dinel (Nuţu) Staicu Mărgăritescu, Ma­rius Petcu, Adi Minune, cu toţii au avut probleme cu legea într-o săptămână cunoscută până acum (vezi cazul Becali) a eli­be­rărilor spectaculoase din arest, şi nu a umplerii acestuia până la refuz. De unde până acum era înghesuială la ieşirea din ţară, „hai, măi frate, că mai sunt două ore şi se pune consemn la frontieră pe numele tău…”, iată că acum s-a făcut potecă de la Oto­peni la Rahova, one way ticket. Dar cum necunoscute sunt căile…
Desigur, se poate spune că a fost vorba doar despre coinciden­ţe, că aşa „a căzut”, să aibă cu toţii probleme în acelaşi timp, acoperind un spectru cât mai larg de posibile infracţiuni aflate în topul „preferinţelor” publicului larg. Eu cred însă că a fost altceva. A fost un exerciţiu de captare a atenţiei în vederea ma­rilor manevre de la anul. Concret, s-a mers pe două variante. Prima a fost cea a scandalurilor mondene, amplificarea, ba chiar provocarea necazurilor conjugale în familiile unor – până la urmă - starlete nefiind un fapt întâmplător. Până şi canalele de ştiri considerate „decente” s-au aruncat cu arme, bagaje, ba chiar şi elicoptere în poveştile legate de adultere consumate nostalgic, la colţul străzii în maşină, de încredinţări, reîn­cre­dinţări şi re-reîncredinţări de minori sau poveşti de dragoste ca în telenovele, la umbra palmierului bătrân de la Atlantic… Beach!
Pe altă parte, ni s-au servit poveştile nemuritoare cu lupta anticorupţie, cu spiritul justiţiar ce animă actuala conducere de partid şi de stat, cu setea neostoită de dreptate ce ar concura cu cealaltă sete de la Cotroceni. Dacă în prima variantă s-a plusat chiar pe amănuntele picante dezvăluite în intervalul în care tot creştinul ar fi trebuit să mediteze la neprihănire şi la iertarea păcatelor, în varianta cu cătuşele s-a plusat pe spectaculozitatea repatrierii forţate chiar de peste mări şi ţări (cu excepţia lu’ Staicu pe care atât l-a dus capul, să se ascundă la o distanţă egală cu autostrăzile lui Boc de ţară) şi pe ineditul înregistrărilor cu Vîntu, menite a lăsa o naţie întreagă - ba chiar şi pe cea de peste Prut, dacă ne gândim bine - cu gura căscată. Povestea mogulului de la Realitatea merită chiar o remarcă specială. Aceea că ceva pare în neregulă. În imprimările făcute scăpate presei, Vîntu vorbeşte ca şi cum ar citi un rol dintr-un film ame­rican prost. Vă aduceţi aminte de celebra replică „Are you tal­king to me?” rostită în oglindă de un De Niro costeliv la vremea aceea? Ei bine, aşa face şi Vîntu, vorbeşte ca un puşti încă nedus la fete în faţa oglinzii. Dacă ar fi făcut cu adevărat ceea ce se „lăuda” că a făcut, ei bine, atunci nu ar fi enumerat ca la spovedanie toate păcatele pentru a impresiona. Interlocutorului ar fi început să-i dispară câinele, şoferul, amanta… şi abia apoi ar fi fost întrebat de sănătate…
Culmea este că, în urma unui sondaj de opinie, s-a constatat că atenţia publicului a fost captată aproape fără excepţie de tele­novelele cu iz erotico-melodramatic. Ceea ce înseamnă că, în marile confruntări electorale viitoare, pe asta se va bate mone­dă, şi nu pe „pădurea de ţepe” din Piaţa Victoriei. Se va umbla la predilecţia către un pahar în plus, la partidele de amor filmate prin gaura cheii de la şifonier, la nesăbuinţa odraslelor puşcariabile pentru o liniuţă în plus. În pofida a ceea ce cred actualii scenarişti despre conaţionalii lor, eu cred că toate acestea vor fi desfăcute şi puse la loc de sute de ori bucată cu bucată. Fiindcă românul chiar se pricepe la aşa ceva. Are vocaţie şi sculele la el.
Astfel că la întrebarea de mardeiaş frustrat de cartier „Are you talking to me?” am impresia că răspunsul va fi „Ntz, nu prea...!”