Zgomotul de la uşa lui Irinel Columbeanu e inimitabil: e zgomotul istoriei călare. Călare pe salvarea cu medici dedicaţi, încărcată cu iluziile noastre la care adăugăm o geantă de firmă şi-o trusă de farduri aparţinând mamei eroine, zorită să ia parte la cea mai mare recuperare de cash în carne, oase şi pamperşi din istoria României.
În media, victoria de la Călugăreni păleşte în faţa celei de la Izvorani. Mama care şi-a recuperat odrasla (mai valoroasă decât greutatea ei în bonuri de tezaur) e adevărata urmaşă a lui Mihai Viteazul, unificatoarea într-un singur regat imaginar a viselor tuturor piţipoancelor. „I-a făcut copil, l-a luat, stai să vezi că-i ia şi banii! Repede, cum ziceai că se numeşte şcoala aia de talente a Monicăi? Dă un google, s-o găsim cât mai sunt locuri“.
Undeva, departe, în background, Oana Zăvoranu geme. Nu e un zgomot plăcut şi nici măcar unul survenit ca urmare a interacţiunii directe cu amantul-actor în monologuri porno. E pur şi simplu sentimentul neplăcut al vedetei media c-a luat-o în direcţia greşită. Pe calea răului. De mână cu Darth Vader.
Tocmai de-asta Oana Zăvoranu s-a întors la Dumnezeu. Pentru operaţiunea de desant întru cele sfinte s-a îmbrăcat într-un trening alb, cu ochelari de soare albi, a intrat într-o biserică albă şi a aprins lumânări galbene. Ăsta e singurul defect al acestei operaţiuni de PR la care au participat şi paparazzi, aceşti Grigore după Ureche ai României superficiale, cronicari veseli ai prostiei de larg consum şi minimă morală.
Până acum o săptămână, credeam că războiul dintre Oana şi Moni pentru supremaţia mediatică se va încheia prin victoria celei capabile să demonstreze lumii, în două ore de talk-show, cum poţi apuca un rahat de partea curată. Şi totuşi, târâş-grăpiş, Monica a venit din urmă şi a izbit, în lipsă de vorbe, cu imaginea! Cadrele în direct (amânate pentru jurnalele de prânz ale televiziunilor, cum remarca Radu Preda) au şters cu buretele (din baia de la Izvorani) tot ce ne aducem aminte despre Oana, Pepe şi, aaaa... aşa, Tudy!
Fireşte, epopeea e fără sfârşit. Dar dincolo de ea există un înţeles al acestor poveşti de budoar care s-au înfipt în prima jumătate de oră de jurnal, TV, de hârtie sau de electroni. E simplu: nici celelalte veşti, alea despre politică şi politicieni, nu mai reuşesc să convingă publicul că au vreo legătură cu el. Pus să aleagă între promisiuni, propagandă şi fuste ridicate, omul poate fi scuzat că rămâne la fuste. Măcar ele sunt sincere. Măcar minciunile (cum ar fi rubeola Irinei) sunt imediat scoase la iveală. Măcar acţiunea e imediată şi uşor de înţeles, nu ca în justiţie, cu termen peste 6 luni!
Altminteri, o altă veste de săptămâna trecută ne anunţa că Alexandra Bădescu a decis să mărturisească: a înşelat şi a fost înşelată. Doamna e în aceeaşi situaţie cu publicul, însă nici ea şi nici el nu-şi pun întrebarea firească: înşelat ca premiu sau ca pedeapsă?
