Doi oameni au murit din cauză că spitalele cele mai apropiate s-au închis. Aceasta este ştirea difuzată de agenţiile de presă şi televiziuni. Aceasta este acuzaţia formulată de familiile celor decedaţi. Aşa zic şi primarii, consilierii locali şi toţi cei care mai au un cuvânt de spus în zonă. Numai că la noi orice informaţie este albă sau neagră, în funcţie de implicaţia factorului politic. Reprezentanţii partidelor aflate la putere s-au grăbit să jure că cei doi bărbaţi oricum ar fi decedat pentru că afecţiunile lor erau foarte grave. Cei din opoziţie vor iniţia o moţiune de cenzură, dar vor merge şi în instanţă pentru rezolvarea acestui caz. Unii edili ameninţă cu greva foamei, iar alţii cu aruncatul de la etaj dacă nu-şi pot redeschide spitalele pentru că cetăţenii vin la primărie să deplângă punerea lacătului pe uşa instituţiilor spitaliceşti.
Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, se ascunde, subsecretarul de stat Raed Arafat e depăşit de situaţie, celălalt secretar de stat implicat în vârtejul închiderii spitalelor, Cristian Irimia, e de negăsit. Prinşi în incendiul reformei sanitare, cei mai importanţi actori au fugit în culi-se, iar de acolo direct la cabine. Pe scenă au rămas imagini incredibile pentru o ţară europeană în anul de graţie 2011. Gravide care stau să nască mutate în alte unităţi spitali-ceşti, bolnavi cu perfuzii transportaţi cu şalupa pe la alte spitale, copii bolnavi căraţi impropriu de colo-colo, un alt pacient uitat într-un birou de primărie fiindcă nu s-a mai găsit loc şi pentru el.
Ce este şi mai trist e că nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea în legătură cu cel puţin două dintre vulnerabilităţile acestei acţiuni: oamenii din spitalele trecute pe lista închiderilor reclamă că nu s-au făcut analize serioase, aprofundate, la faţa locului pentru a se decide în cunoştinţă de cauză, ci lista a fost întocmită subiectiv şi pe bază de PCR (pile, cumetrii, relaţii) şi, în al doilea rând, că nu s-a alocat un timp suficient pentru operaţiunea închiderii unui spital, perioadă necesară transportării în condiţii igienico-sanitare a bolnavilor, dar şi campaniei de informare a populaţiei că acea unitate medicală nu va mai fi deschisă.
Cei care vin acum şi ne explică cum e cu morţii din faţa spitalelor închise, făcând apel la destinul omului, şi speculând că oricum, şi dacă ar fi fost găsit deschis, tot ar fi plecat pe lumea cealaltă, comit o dublă greşeală: în primul rând, dau gir unei reforme făcute de dragul FMI, dar în condiţii româneşti, adică proaste - ceea ce îi descalifică -, şi apoi neagă şansa fiecărui om de a fi salvat prin servicii de prim ajutor, în caz de nevoie. Atunci la ce mai sunt buni medicii, la ce mai sunt bune spitalele, dacă tot sunt oameni care ajung la doctor în stare atât de gravă, încât oricum nu mai pot fi salvaţi? Pe acest principiu am putea închide toate spitalele din România şi, cui îi e rău, statul să îi asigure transport de urgenţă cu avionul la Viena, la Budapesta sau Paris. Şi ce economii s-ar mai face! De dragul economiilor s-a ajuns în situaţia ridicolă de a număra bolnavii din paturi, dar nu a fost nimeni de la Putere oripilat atunci când presa era scandalizată că bugetul de stat suportă 500 de milioane de euro pentru un portal de prezentare a ţării noastre.
Statele Unite ale Americii alocă peste 15% din PIB-ul ţării pentru sistemul sanitar şi tot este considerat un procent insuficient pentru a acoperi nevoile populaţiei. Elveţia alocă 11% din PIB-ul său sistemului sanitar. De asemenea, Elveţia se bucură de una dintre cele mai ridicate speranţe de viaţă - 71 de ani la bărbaţi şi 75 la femei. Numărul de medici la mia de locuitori este şi el unul dintre cele mai mari: 3,61. Dar Islanda este cea mai sănătoasă ţară din lume, conform unui top realizat de revista americană „Forbes”. Pentru întocmirea acestui clasament s-au luat în considerare date ca rata mortalităţii infantile, rata bolnavilor de tuberculoză, nivelul de poluare din aer, apă şi sol, numărul de medici la mia de locuitori şi speranţa de viaţă din fiecare stat.
Suntem departe de aceste performanţe, dar chiar şi aşa drama este că nu depunem eforturi pentru a ajunge măcar ţările din coada clasamentului, potrivit acestor criterii. Noi mai avem puţin şi ne putem lesne compara cu ţările africane. România este o ţară săracă, dar nici într-atât încât să-şi permită „aroganţa” de a-i muri oamenii în poarta spitalelor proaspăt închise sub stindardul unei reforme. Spitalele se închid şi se deschid după necesităţile locuitorilor, nu matematic, contabil, cinic, sadic.
