Iele şi zâne în Lumea lui Waldemar
„Liviu Radu este printre puţinii scriitori români (...) care ar fi făcut carieră pe continentul nord-american. Ar fi fost nominalizat la marile premii ale genului şi ar fi câştigat an de an cel puţin câte un Hugo, Nebula sau Locus. Ar fi fost invitat de onoare la orice convenţie locală sau internaţională şi numele său ar fi intrat în toate dicţionarele literare şi de gen.”
Această caracterizare pe cât de succintă pe atât de exactă îi aparţine lui Costi Gurgu, el însuşi autor de SF&F, emigrat chiar pe continentul nord-american. Liviu Radu (născut în 1948 la Bucureşti, automatician) este un monument. Dar noi, din păcate, nu ne preţuim monumentele, ba le şi demolăm pe faţă sau pe şest. Literatura română SF&F are autori excelenţi care, vorba lui Costi Gurgu, au doar handicapul limbii şi al pieţei noastre sărmane. „Waldemar” al lui Liviu Radu a stat în sertarele sistemului editorial românesc 10 ani (1995-2005) în loc să-l ducă pe autor în topul vânzărilor. Iar de capodopera sa „Constanţa 1919” puţini au auzit chiar în lumea literară, care snobează aiurea literatura SF&F acordând mai multe galoane câte unui poet meteoric, menit dispariţiei după un sezon. Liviu Radu este şi un precursor al literaturii Fantasy la noi. Tetralogia sa despre Waldemar, „Lumea lui Waldemar”, adunată într-un volum de peste 600 de pagini la Tritonic, cuprinde romanele anterioare: „Waldemar”, „Blocul câş”, „O după-amiază cu bere şi zâne” (s-a plimbat în 2010 pe la toate juriile, eu încercând din răsputeri să îl premiez şi eşuând din... lipsa premiilor de gen, altă aberaţie a sistemului nostru literar, s-a ales doar cu o nominalizare la USR) şi un roman inedit: „Vânzoleli nocturne”.
Liviu Radu şi-a pus problema, încă în 1995, fiind şi un reputat traducător din engleză, aducând în română peste 40 de volume de Asimov şi alţi „grei” ai SF-ului, a creării unor romane F autohtone, cu miză pe folclorul nostru.
Waldemar e un personaj real, cu păcate şi calităţi, din zilele noastre, dar care, montaniard fiind, are norocul să fie răpit, sus la munte, la izvor, de iele. De-aici se deschid numeroase posibilităţi şi acţiuni antrenante, pline de suspans, dar şi de umor. Liviu Radu nu are numai talent, ci şi o puternică, dar bine strunită imaginaţie. El are în primul rând o inteligenţă „brici” pe care o utilizează cu succes în decuparea intrigilor, personajelor şi în urmărirea oricărei idei ofertante până la limitele ei, construind ingenioase paradoxuri narative.
Nu am intenţia să rezum patru romane în câteva rânduri. Pot doar să remarc reuşita literară a lui Liviu Radu pus în sfârşit oarecum într-o lumină mai puternică de apariţia lui „Waldemar”. Nu uit însă că toate calităţile mai sus enumerate le etalează autorul şi în proza scurtă, câteva dintre acestea fiind modele canonice ale genului SF&F. Va veni curând topirea genului acestuia în main-stream, şi semne sunt cu droaia şi la noi. E un proces la care punem umărul destui şi ar trebui s-o facem mai hotărât. Atunci autori ca Liviu Radu, în primul rând, dar şi Cristian Mihail Teodorescu, Dănuţ Ungureanu şi mulţi alţii îşi vor avea locul în raftul de onoare al prozei.
Abonează-te
la newsletter
Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!