Citroen şi Peugeot vor lansa anul viitor SUV-urile construite după Mitsubishi ASX

de Gabriel Dogaru in Auto pe 23 Martie 2011, 20:28

  • print
  • rss

 

Cele două branduri ale companiei PSA Peugeot Citroen se află la jumătatea drumului dintre idee şi produs final, în ceea ce priveşte noile SUV-uri/crossovere realizate pe baza modelului Mitsubishi ASX. Potrivit unor informaţii furnizate de presa franceze, lansarea va avea loc la începutul anului viitor, cel mai probabil la Geneva, însă primele imagini cu cele două modele ar putea fi făcute publice chiar în acest an.

Construite după acelaşi sistem ca şi Peugeot 4007 şi Citroen C-Crosser, cele două autoturisme vor avea un design propriu la partea frontală, respectiv în zona grilei, a farurilor şi spoilerului, cu elemente distinctive pentru fiecare marcă. În rest, la fel ca şi la celelalte două colaborări dintre Mitsubishi şi PSA, maşinile vor fi identice, de la platformă şi până la butoanele de comandă. La fel ca ASX, SUV-urile Citroen şi Peugeot vor avea versiuni 4x2 şi 4x4, iar lungimea va fi de 4,29 metri, o valoare mică în comparaţie cu alţi competitori din clasa SUV-urilor compacte.

Diferenţele ar putea consta în motorizări, unde HDI-urile PSA vor înlocui dieselul 1.8 DI-D, de 150 CP, construit de japonezi în uzinele proprii.

Al treilea model comun

Mitsubishi Motors şi PSA Peugeot Citroen au anunţat cu un an în urmă semnarea contractului pentru o nouă colaborare, ce în urma căreia vor fi construite noile SUV-uri. Anunţul a fost făcut într-un moment în care informaţia potrivit căreia cele două companii ar putea face un schimb de acţiuni a fost infirmată. Istoria parteneriatului dintre Mitsubishi şi PSA a început cu SUV-urile de clasă medie C-Crosser şi 4007, construite pe platforma Outlander, şi a continuat cu maşinile electrice i0n şi C-Zero, realizate pe baza lui Mitsubishi iMiEV. Toate aceste modele sunt construite în fabricile japonezilor.

 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: Mitsubishi ASX, Citroen, Peugeot, PSA


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net