După ce a obţinut ce-a vrut de la guvernul Boc în privinţa mult contestatului nou Cod al Muncii, Consiliul Investitorilor Străini îndrăzneşte mai mult. Ar vrea ca guvernul - fie Boc, fie altul - să ia seama la părerea investitorilor străini şi să preia opiniile în privinţa destinaţiei banilor publici. Interesant de subliniat că acest Consiliu nu şi-a asumat public paternitatea Codului Muncii, deşi toate informaţiile politice şi guvernamentale au asigurat că Executivul nu a făcut decât să ia în considerare dorinţa investitorilor străini de a flexibiliza munca şi, iată, a pus la dispoziţia acestora o lege favorabilă, cu riscul de a-şi sui în cap toţi angajaţii români care s-au văzut, peste noapte, fără drepturi, fără o garanţie că ceva sau cineva îi va mai proteja, la discreţia angajatorului.
E, în fapt, o formalitate tot ceea ce scrie în Codul Muncii, pentru că lucrurile chiar aşa stăteau şi până acum, în practică, doar că legea era de partea celor - foarte, foarte puţini - care se războiau prin instanţe cu managementul şi patronatul, după o concediere ciudată, în general.
Pe scurt, ce vor să impună acum investitorii străini, ca politică guvernamentală, după succesul repurtat de ei în privinţa Codului Muncii, printr-un anunţ pe care îl vor face zilele următoare? Din 46.000 de proiecte existente, Consiliul va insista pentru o ierarhizare a lucrărilor cu bani de la bugetul de stat. Pe primele locuri în lista celor 10 proiecte prioritare se află Autostrada Nădlac-Sibiu, ca parte a Coridorului IV, care va conecta Europa de Vest la Marea Neagră, autostrada Bucureşti-Braşov, proiecte de infrastructură Craiova-Constanţa, hidrocentrala de la Tarniţa şi obţinerea unui sprijin guvernamental pentru un proiect paneuropean - Extreme Light Infrastructure.
Cumva în sprijinul ideii investitorilor străini de a nu merge simultan cu cele peste 40.000 de proiecte, alocând tuturor bani cu ţârâita, este şi Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Centrale: „Dată fiind constrângerea bugetară - cheltuieli de capital mai mici de 5 miliarde de euro - este imperativ necesară prioritizarea acestor proiecte de investiţii”.
Ministerele au însă şi ele propriile priorităţi. Realizarea centralei hidroelectrice Tarniţa-Lăpuşteşti este primul proiect dintr-un top 4 cu investiţiile prioritare pe 2011 realizat de Ministerul Economiei. Pe următoarele locuri se află unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, Interconectorul Azerbaidjan-Georgia-Romånia şi proiectul demonstrativ pentru captarea şi stocarea carbonului la SC Complexul Energetic Turceni.
Chiar premierul care stă să plece, Emil Boc, a cerut recent de la fiecare minister în parte o listă cu câte 4-5 proiecte mari de investiţii, planificate pentru 2011. Însă asta nu este vreo garanţie că banii vor fi şi alocaţi. Umblă vorba prin târgul investitorilor că vor avea succes la prioritizare tot investiţiile făcute de cei care ştiu să se descurce cu aprobările, ştampilele, avizele, pe scurt, cei care au talent în a unge rotiţele sistemului, înţepenit de birocraţie.
Şi reprezentantul nostru la FMI, Mihai Tănăsescu, se alătură corului investitorilor străini, spunând că pentru acest an, când există mult mai mulţi bani decât în 2010, trebuie stabilit un număr de proiecte care să poată fi urmărite şi finalizate. Mesajul este că trebuie să fim în stare să identificăm resursele proprii, să atragem resursele gratuite care ne aşteaptă, şi care sunt în valoare de zeci de miliarde de euro, şi să definim acele priorităţi pe care România le poate duce la bun sfârşit în termen de cinci ani, indiferent de ciclurile electorale care vor veni.
Ei, exact aici este problema, unde merge cu gândul Mihai Tănăsescu. Tocmai ciclurile electorale ne cam încurcă. Pentru că atunci când guvernanţii au nevoie de bani pentru partide din rebate-uri, ca să le spun elegant, şi când peste acest deziderat se suprapune şi nevoia de a se lăuda, în campanie, că au finalizat câteva lucrări de investiţie, că au creat locuri de muncă etc., toţi aştrii de pe cer îşi dau mâna pentru ca proiectele să se dezgheţe.
Aşa că, 2011 fiind an preelectoral, mai mult ca sigur că, din acest punct de vedere, suntem într-o zodie norocoasă. Parcă văd şi aud cum se vor mai face declaraţii entuziaste de la Palatul Victoria, în legătură cu redeschiderea unor şantiere. Parcă şi simt adierea mulţumirii de sine a politicienilor care au cămările pline, gata pregătite de o campanie electorală în care se aruncă cu milioanele de euro în afişe, panotaje, clipuri electorale, nu mai zic de găleţi, şoşoni, umbrele, brichete, tricouri etc.
Nu-i aşa că toată lumea va fi mulţumită? Nu-i aşa că nu mai contează cine a fost cu ideea? Cu ce-l încălzeşte pe un angajat afectat de Codul Muncii că acesta a fost impus de investitorii străini, atâta vreme cât a fost asumat în Parlament de către guvernul Boc? Ce va mai conta că vor avea prioritate la finalizare anumite investiţii, care sunt mai cu moţ ca altele, iar premierul se va apăra susţinând că, pasămite, aşa spun şi investitorii străini, deci nu sunt decizii subiective luate de el, din capul lui.
Dacă tot stau lucrurile aşa, nu mai bine îşi asumă Consiliul Investitorilor şi guvernarea? Ce rost are să o mai simuleze Emil Boc? Oricum, din acest Consiliu fac parte manageri cu adevărat capabili să ţină frâiele unei companii în mâini. De ce n-ar fi în stare să pună pe şine şi sereleul numit România?
