Noul Fanar

Din multe puncte de vedere, eco­nomiile naţionale sunt astăzi doar nişte „provincii” ale economiei glo­­bale. Ultimele trei decenii au fost ho­­tărâtoare în această evolu­ţie. Ca­pitalurile irigă economia glo­bală şi se implantează în eco­nomiile lo­cale urmărind criterii de maximi­zare a profiturilor şi de fruc­tificare a avan­tajelor: piaţă de consum, sta­bilitate socială şi po­litică, forţă de muncă educată şi nepreten­ţi­oa­să din punct de ve­dere sa­larial, resur­se pri­mare, infrastructuri dezvoltate, ad­­ministraţii pu­­blice re­cep­tive, po­litici fiscale atră­gătoare. Marile fonduri de investiţii şi marile corporaţii trans­naţionale îşi stabilesc centrele de comandă în jurisdicţii fiscale discrete şi, de acolo, cuceresc spaţii largi cu o viteză neatinsă vreodată în istorie.
Criza economică globală se dove­deşte a fi un catalizator de primă mă­rime al evoluţiei către marea so­cietate globală. Nucleul financiar al economiei globale a extras din criză aproape numai beneficii, sacrifica­rea rituală a câtorva en­ti­tăţi financiar-bancare fiind ne­sem­nificativă la scară mare. Sistemele de pro­tec­ţie socială şi de protecţie a muncii salariate cad unul după altul în sta­tele slabe, cu economii periferice, şi sunt ane­miate în statele mai puternice. Migraţia forţei de muncă de la o regiune la alta şi de pe un continent pe altul a atins cote de ne­gândit în urmă cu 40 de ani. Ra­por­tat la populaţia lumii, s-a mai văzut aşa ceva doar în peri­oadele marilor colonizări ale Am­e­ricilor şi teritoriilor australe.
România este parte a acestui proces. Milioane de români - după u­ne­le estimări, patru milioane de con­­cetăţeni au părăsit ţara în doar două decenii, în scop de mun­că mai întâi, apoi în vederea stabilirii - se află astăzi risipiţi pe tot glo­bul, din Japonia şi până în Brazilia. Co­mu­nităţile cele mai semnificative sunt pe continentul european şi cel nord-american. Dar asemenea fe­no­mene se pe­trec în multe alte ţări, mai accentuat în cele cu economii slab şi me­diu dezvoltate. Fluxuri de bani, fluxuri de mărfuri şi servicii, fluxuri de oameni. O miş­care continuă de-a lungul „meridianelor” ca­re de­­finesc diferenţialele de na­tură economică. De la slab către puternic, pentru oa­menii dornici de via­ţă mai bună. De la puternic că-tre slab, pentru in­­teresele econo­mi­ce dornice de profit rapid şi mare.
Asemenea fenomene nu pot continua fără urmări de ordin politic. Vechii „parteneri” guvernamentali, au­toritari şi rigizi în negocieri, sunt scoşi la pensie. Vechi tipuri de or­ganizare politică sunt „reformate” de le merg fulgii. Nu mai ajung a­cum dreapta şi stânga în identificarea partidelor cu vocaţie gu­ver­namentală. După câteva dece­nii de aglomerare la centrul po­li­ticii, de cre­deam toţi că putem de­creta „sfâr­şitul istoriei”, parti­dele clasice sunt supuse unei puternice acţiuni centrifuge în raport cu centrul pu­terii. Au devenit ne­cre­dibile în o­chii popoarelor pe măsură ce puterea lor reală de a organiza spaţiul economic şi in­teresele societăţii a fost cedată sau pierdută. Cedarea con­ştientă şi programată a unei părţi de putere că­tre organizaţii supra­na­ţionale, în scopul unei mai eficiente utili­zări, nu este încă valorificată cum se cuvine în interesul popu­la­ţiei. Dar acest tip de valorificare poate fi realizat cu mai mul­tă voinţă co­mună. Însă pierderea unei părţi de putere către organizaţii private se dovedeşte a fi cu adevărat du­re­roasă şi este sursa principală a co­ruperii politicii şi adminis­traţiei pu­bli­ce. Este oarecum ironic să cons­ta­tăm că exact corupătorul de ieri se constituie as­tăzi în promoto­rul „reformării” clienţilor.
Golite de conţinut real şi părăsite, la rândul lor, de populaţiile abandonate Pieţei, partidele şi admi­nis­traţiile publice au intrat în ma­la­xorul reducerii globale a cost­u­rilor de tran­zacţie. Sub stindardul an­tico­rup­ţiei se confecţionează „noi” partide. Marele „imperiu” eco­­no­mic glo­bal se pregăteşte să-şi aşe­ze locote­nen­ţii în poziţii politice cheie, şefii locali şi-au în­che­iat me­­nirea. Cine sunt noii „fa­n­a­rioţi”? Membrii educaţi şi prestigioşi ai clasei globale de teh­no­craţi, de extracţie locală şi verificaţi deja în afaceri.
Va fi mai bine pentru popoare? În­trebarea nu are sens în noua para­di­gmă. Întrebaţi despre resursa u­ma­nă şi despre piaţă.