Renaşterea sindicală

Modificările propuse de Guvern la Codul Muncii nu oferă sindicatelor din România multe motive de op­timism. Negocierile pe margi­nea textelor legii au eşuat lamentabil, campania de defăi­mare a liderilor sindicali continuă, contractele co­lective de muncă rămân in­decise, numărul membrilor de sindicat sca­de cu fiecare privatizare, cu fie­­care restructurare a sectorului public, cu fiecare faliment, cu fie­care pensionare. Pare nerealist să ne gândim la o renaş­tere sindicală, nu-i aşa?
Însoţit de o cohortă de trubaduri conjuncturali în spaţiul public, dis­cursul gu­vernamental se stră­duieşte să ne con­vingă de faptul că activismul sindical este în opoziţie cu performanţa econo­mi­că şi cu dezvoltarea generală a ţării. Salariaţii buni şi competenţi nu se im­plică în activitatea sindicală, ne spun gu­­vernanţii, doar in­competenţii şi lene­şii se asociază protestelor sindicale. Bazaconia aceasta ar fi doar penibilă, dacă nu ar fi un risc pentru sănătatea economiei şi pentru premisele creşterii economice. Deocamdată este evident doar că ignoranţa guvernamentală naş­te probleme, cu atât mai grave cu cât deciziile sunt mai puţin fundamentate şi mai mult justificate cu mofturi ideolo­gice. De când PDL s-a decis să demonstreze agresiv că este un partid de dreap­ta, deriva sa către un amestec confuz şi aproximativ de conservato­rism european şi re­publicanism american - ambele al­toite pe ignoranţa şi iresponsa­bilitatea proprii - este din ce în ce mai evidentă. Nota de plată a cri­zei economice a fost prezentată doar ce­tăţenilor cu venituri medii şi mici, marile averi şi marile ve­nituri fiind protejate cu orice preţ. Toate, dar absolut toate progra­mele sociale au fost amputate. Me­dicii, profesorii, funcţionarii, mi­­litarii, comercianţii, micii întreprinzători sau şo­merii, toţi au ex­perimentat pe propria piele ce înseamnă respectul guvernamental. Ultimii pe listă sunt li­derii sin­dicali.
Şi totuşi, chiar în această atmosferă corozivă, sindicatele trebuie să renas­că. Rolul lor în dezvol­ta­rea economică este crucial, aşa cum o demonstrează istoria şi su­te de studii serioase. S-a vă­zut deja că rata de sindicalizare înaltă nu afec­tează dinamica econo­miei, dacă partenerii sunt responsabili. Cifrele ara­tă că, după război, rata me­die de sindicalizare a crescut sau a rămas constant mare în ţări în care rata medie de creş­tere e­co­nomică a fost susţinută: Bel­gia (53%), Danemarca (69%), Fin­­landa (70%), Suedia (72%), Nor­vegia (54%). Sunt ţări în care sin­dicatele se implică decisiv în protecţia şomerilor şi lucră­torilor, în formarea pro­fesională a membri­lor lor şi în ne­gocierea continuă a condiţiilor de muncă.
Ţările în care rata de sindicalizare a scăzut abrupt, la jumătatea cotelor din 1960, sunt ţări în care o parte a atri-buţiilor istorice ale sindicatelor au fost preluate de stat. Faptul că rata de sin­dica­li­zare din Franţa a scăzut de la 20% în 1960 la 7,6% în 2007, sau în Olan­da de la 40% în 1960 la 21% în 2007 se datorează, în cea mai mare par­te, consolidării siste­me­lor publice de protecţie socială şi legiferării me­ca­nismelor de ne­go­ciere şi mediere între patronate şi salariaţi. În aceeaşi peri­oadă lun­gă, 1960-2007, studiile demon­­strează lip­sa unei corelaţii între rata de creştere economică şi rata de sindicalizare. S-a constatat doar că, în perioadele dificile pentru economie, existenţa unor struc­turi sindicale puternice şi credibile a permis depăşirea mai rapidă a crizelor.
Guvernul României nu dă două parale pe experienţa europeană în materie de sindicalism şi sapă temeinic la rădă­cina dialogului so­cial tripartit. Patrona­tele româ­ne se dovedesc însă mai în­ţe­lepte. Pe temelia acestei situaţii stra­nii - Guvernul acţionează îm­po­triva a­cor­durilor sindicate-pa­tronate - se poa­te construi un vii­tor. Renaşterea sin­di­cală depinde doar de voinţa şi in­te­li­gen­ţa sindicatelor de a-şi asuma un rol ac­centuat şi în protecţia şomerilor sau în pregătirea tinerilor pentru piaţa mun­cii. Economia are încă nevoie de sindicate, unele mai im­plicate şi mai flexibile în acţiune însă.