Ideologia la control
de Elena Dumitru in Editoriale pe 11 Februarie 2011, 20:31
O nelinişte străbate partidele instalate la putere şi anexele lor de toate genurile: ce identitate ideologică va avea Uniunea Social Liberală? Unii spun că USL o va lua la stânga, alţii se tem că o va lua la dreapta. Insomniile de ordin ideologic fiind atât de dureroase în sânul principalului partid guvernamental - mai ales după ce istoria sa consemnează o trecere fulgerătoare de la stânga la dreapta eşichierului politic - merită să medităm la această temă. Este important să ştim ce fel de guvernare ar fi capabilă USL să ofere românilor după epuizarea celei actuale, campioană absolută a demolării statului, a serviciilor publice esenţiale şi a îndatorării externe.Istoria europeană arată că perioadele de colaborare la guvernare a social-democraţilor şi liberalilor sunt mult mai rare şi mai scurte decât acelea de opoziţie. Nu este obişnuit ca cele două tipuri de partide să ajungă la programe comune şi nici util societăţilor să se întâmple aşa. Doar împrejurări politice excepţionale pot justifica alianţe temporare. Când riscurile pentru democraţie, pentru stat şi pentru stabilitate socială sunt majore, partide ideologic concurente tind să se asocieze în vederea înlăturării pericolelor.
Pentru cei obişnuiţi să creadă că democraţia înseamnă doar libertatea de a vorbi în van, situaţia actuală nu este preocupantă. Niciodată în ultimele decenii nu au înjurat românii mai abitir ca astăzi, fără ca nimeni să-i ia în seamă. Cei care vor să aibă putere reală de a influenţa guvernarea văd însă că democraţia românească a început să se golească de con-ţinut. Şi vor să fie reprezentaţi politic de forţe care să le redea puterea.
Vor unii un stat care să nu-i deranjeze când se îndeletnicesc cu evaziunea fiscală (câteodată gingaş denumită optimizare fiscală) şi să nu le pretindă contribuţii financiare pentru funcţionarea eficace a serviciilor publice şi a mecanismelor de securitate socială. Ei aplaudă reducerea numărului spitalelor la jumătate, reducerea prestaţiilor sociale, reducerea puterii statului. Dar aceştia nu sunt decât o minoritate care în statele civilizate constituie principalii clienţi ai poliţiei, fiscului şi justiţiei.
Este imoral ca un guvern să ţipe că statul cheltuieşte prea mult pentru protecţia socială în condiţiile în care cheltuielile sociale totale, ca pondere în PIB, sunt mai jos de jumătatea mediei europene. Este o aberaţie ca un guvern să-şi permită reducerea bugetului sănătăţii, când acesta reprezintă în PIB mai puţin de o treime din media europeană. Este stupid un guvern care latră sistematic ofense la adresa angajaţilor români, acuzându-i că nu dovedesc un „cult al muncii”, când rapoartele recente ale PricewaterhouseCoopers demonstrează că angajaţii români generează profit brut la nivelul angajatului american, dar costurile cu forţa de muncă reprezintă în ţara noastră doar 9,3%, când aceste costuri sunt în Europa de Vest 22,4%. Trebuie să privim cu atenţie şi cifrele INS care arată clar că salariile nete primite de cei 4,2 milioane salariaţi români în anul trecut au reprezentat mai puţin de 17 miliarde de euro, adică mai puţin de 14% din PIB. Dacă vrem să vedem care sunt veniturile disponibile ale majorităţii populaţiei, adăugăm aici cam 8% din PIB cât au reprezentat pensiile celor 5,6 milioane pensionari şi cei 3% din PIB cât au reprezentat toate prestaţiile sociale băneşti, altele decât pensiile. Ajungem astfel la concluzia că grosul populaţiei a trăit anul trecut cu venituri reprezentând maximum 25% din PIB.
O asemenea situaţie a mai cunoscut această ţară doar în secolul XIX. Obiectivul care justifică alianţa liberalilor cu social-democraţii este readucerea României în secolul XXI şi în Europa. Dincolo de ideologiile diferite, misiunea partidelor de opoziţie este de a smulge această ţară din trecutul în care a fost prăbuşită de conducerea „reformatoare” a vătafilor oranj. Vor reuşi politicienii USL să treacă peste orgolii şi conjuncturi pentru a-şi îndeplini misiunea? Asta depinde doar de inteligenţa lor.