Ne-a tranşat bine!

De câteva zile mi-am schimbat programul. Plec devreme de acasă, dis-de-dimineaţă, pentru a prinde traficul, după cum spunea cineva cu umor, la ofertă. Adică la ju­mă-tate din valoarea lui normală atunci când locuitorii a două cartiere bu­cureştene se năpustesc pe jeep-uri, autoturisme, tramvaie, autobuze, troleibuze, scutere şi motorete în­căpăţânându-se să iasă în acelaşi timp şi pe aceeaşi „ţeavă” rutieră. Şi ştiţi ce mă enervează cel mai tare? Faptul că, exact în acele mo­mente ale dimineţii când nu numai răsăritul, dar şi pedala de accele­raţie îţi dau, după caz, fiori şi, res­pectiv, furnicături să ajungi cât mai repede acolo unde ţi-ai propus, ei bine, exact atunci ies şi maşinile de gunoi! Şi merg tacticos, oprind la fiecare coş agăţat de stâlp, la fie­care tomberon, la fiecare scară de bloc. Golind cu meticulozitate şi ul­ti­ma ghenă aflată pe traseu. În acest timp, coada formată în spa­te­le monştrilor verzi se măreşte vă­zând cu ochii, iar şoferii înjură bir­jă-reşte, fără discriminare de culoare, număr de şasiu sau capacitate ci­lindrică. Dar gunoierii îşi văd mai departe de treabă netulburaţi şi contând pe dublul efect al acţiunii lor. Pe de-o parte fac curăţenie, ac­ţiune pentru care sunt plătiţi, pe de altă parte lumea vede că se face curăţenie, adică ştie pe ce dă banii.
La o altă scară, exact aşa se întâm­plă lucrurile şi în societatea româ-nească în aceste zile. De dragul show-ului totul este posibil, deşi toată lumea înjură. Tot birjăreşte. În primul rând este anunţul preşedintelui că România nu mai are nevoie să apeleze la o nouă tranşă de la FMI, cele de până acum fiind ar­hi­suficiente. Situaţie altfel perfect nor­mală fiindcă eu continui să cred că nu am fost nici pe departe în pra­gul crizei, aşa cum ne-au descris autorităţile fenomenul. Nu a fost decât un prilej oficial pentru tăierea macaroanei în sistemul bugetar şi în cel clientelar. Din Opoziţie! Astfel că a trage o nouă liniuţă din împrumut ar fi dus direct la o supradoză financiară greu de suportat şi de cheltuit (că de rambursat, Dum­nezeu cu mila...) chiar şi de către actuala administraţie din Palatul Victoria. Anunţul însă a fost o nouă ocazie pentru preşedinte de a apărea pe un cal alb, iar pentru Boc de a se adresa poporului ca în cazul inaugurării a încă 3,14 kilometri de centură cu regim de autostradă.
Al doilea show care se joacă la această oră cu casa (era să zic va­ma) închisă este telenovela de la frontiere. Reţinerea a circa 100 de poliţişti de frontieră şi vameşi şi apoi arestarea multora dintre ei au uimit la început numai prin pro­por­ţiile fenomenului. Dar folosirea elicopterelor, a rachetelor, că mai era puţin şi se trezeau duşi, cum se spu­ne, în justiţie cu satelitul, a fă­cut ca un fenomen firesc de aplicare a legii să se transforme într-un uriaş spectacol de (multe) umbre şi (câteva) lumini care a atras toată atenţia publicului sătul de ştirile cu scumpirea cartofului sau angoasele trioului Bote-Bianca-Cristea. Împă­nat cu câteva stenograme incriminatoare, condimentat cu ceva sce-ne de sex în maşină sau birou, un act firesc de justiţie a devenit o te­lenovelă la îndemâna autorită­ţi­lor. La o primă vedere, nimic mai mult. Şi totuşi...
În afară de „almanahe”, Marian Van­ghelie a devenit cunoscut pentru conjugarea, eşuată, a verbului „a fi”. Indiferent de ce a făcut sau ce va face de-acum încolo, din cau­za poticnelii gramaticale va rămâne un fel de Hamlet de Ferentari. După scandalul de la frontiere, eu cred că şi preşedintele Băsescu ar putea de­veni celebru pentru un singur verb, şi acela neconjugat în totalita­te:. „Eu vămuiesc”.
Rostit apăsat şi sacadat, întocmai ca râsul prezidenţial, şi el atât de cunoscut.