„Austeritatea duce la dezastru“

În încercarea sa disperată de a mai repara ce a greşit anul trecut, Guvernul legiferează haosul. Nu este o concluzie fără acoperire, am şi un exemplu, din multele apărute re­cent. Iată despre ce este vorba: microîntre­prin­derile care anul trecut au plătit impozit pe profit de 16% pot reveni la sistemul de impozitare cu 3% a venitului în 2011. În teo­rie! Pentru că în practică lucrurile se compli­că. Anunţul ANAF a umflat un mic balon de entuziasm, dar care s-a spart rapid şi vă spun şi de ce. După publicarea normelor pri­vind impozitul pe venitul microîntreprinderi­lor, în Codul Fis­cal au apărut neclarităţi. Mi­croîn­treprin­de­rile pot opta pentru plata im­po­zitului pe venit de 3% dacă nu au mai fost plătitoare de impo­zit pe veniturile microîntreprinderilor.
Să ne amintim că, în 2009, microîntreprin­de-rile au beneficiat de un regim special de im­po­zitare, care le permitea să aleagă între pla­ta impozitului pe profit, de 16%, şi plata unui impozit pe venit, care a crescut treptat în anii anteriori până la 3%. În 2010 a modificat sistemul de impozitare a microîntreprin­derilor şi a înlocuit impozitul pe venit de 3% cu cel pe profit de 16%.
Practic, firmele au fost forţate să treacă la taxa­rea prin cota unică. În prezent, microîn­tre­prinderile pot alege din nou între cele do­uă sisteme de impozitare. Dar neclaritatea le­gislaţiei a trezit nemulţumirea contribuabi-lilor. Majoritatea microîntreprinderilor au plă­tit până în decembrie 2009 impozit pe venit de 3%, după care au trebuit să plătească, anul trecut, impozit de 16%. În ianuarie 2011, firmele care s-au aflat în această si­tuaţie şi au dorit să revină la cota de 3% au mers la administraţiile fiscale, dar li s-a trans­mis că nu se mai pot întoarce la plata impo­zitului pe venit.
Din acest exemplu care multora li se poate părea minor extragem esenţialul guvernării: oamenii de afaceri ar fi mai bucuroşi să fie lăsaţi în pace decât să fie „ajutaţi” de Exe­cutiv. Toate ajutoarele de la Guvern vin ori prea târziu - când multe firme şi-au tras deja o­bloanele -, ori sunt imposibil de aplicat - cum este exemplul de faţă, în care parcă nevăzătorul primeşte aparat auditiv, iar cel care nu aude nişte ochelari -, ori costă mai mult decât fac.
Ideal ar fi ca Guvernul să-şi facă doar datoria de a nu încurca mediul privat. Un prim pas mult aşteptat, şi prin care şi-ar putea dovedi buna credinţă, este acela de a-şi plăti datoriile. Pentru că statul, prin firmele sale, dato­rea­ză bugetului naţional două mi­liar­de de euro, două treimi din restanţele to­ta­le. Cu aceste datorii plătite, altfel ar arăta mediul econo­mic, banii ar începe să circule mai sănătos în­tre companiile de stat, apoi între cele de stat şi cele private şi, firesc, pe lanţ, între com­paniile particulare.
Potrivit datelor centralizate de ANAF, compa­niile considerate mari contribuabili aveau res­tanţe către bugetul de stat de peste 10 mi­liar­de de lei. Deşi în această categorie sunt incluşi peste 600 de agenţi economici, grosul datoriilor aparţine însă marilor companii de stat. Astfel, numai primii 15 mari da­tornici la bugetele de stat, de pensii, de şomaj şi de sănătate aveau datorii de 7,9 miliarde de lei. Totalul companiilor considerate de ANAF mari contribuabili este de aproximativ 2.000.
Topul datornicilor este dominat cu autoritate de Compania Naţională a Huilei, din portofoliul Ministerului Economiei, cu restanţe to-ta­le de 4,13 miliarde, din care 1,47 miliar­de de lei la bugetul de stat şi 2,1 miliarde de lei la cel de pensii, urmată de CFR SA, apar­ţinând Ministerului Transporturilor, cu peste 1,8 miliarde de lei.
În top 15 al marilor datornici de stat figurează şi companii deţinute de autorităţile locale. Astfel, Regia Autonomă de Transport Iaşi a încheiat anul trecut cu datorii - 116 milioane de lei, iar CET Braşov SA cu res­tan­ţe de a­proximativ 86 de milioane de lei, de­ta­şân-du-se în topul datornicilor de companii con­sa­crate la acest capitol, cum ar fi Ter­moe­lec­trica şi CFR Călători.
La toate aceste cifre şi informaţii ce concluzie se mai poate trage, în afară de cea evidentă: statul nu doar că nu este deloc cel mai bun manager din economie, dar nici cu eficienţa nu se omoară. Suntem însă campioni la austeritate, ceea ce nu are cum să ne scoată pe drumul cel bun. Nimeni de la guvernare nu ia aminte, de exemplu, la opinia unui laureat Nobel pentru economie. „Cine pariază pe austeritate se îndreaptă spre dezastru. Ştim, după Marea Depresiune din anii ’30, că aşa ceva nu trebuie făcut”, este de părere Joseph Stiglitz. Iar la noi exact asta se face. Clipă de clipă.