În caz că aţi ratat fotografiile cu soţii Lis în rolul Shrek şi Fiona (cu tot cu urechi conice de culoare verde) sau Morticia şi Gomez (el în special extrem de credibil, ca urmare a expresiei uşor nedumerite, de cadavru proaspăt exhumat), aveţi încă şansa să vă puneţi la curent măcar cu imaginile Perversului de pe Târgu Ocna în zăpadă, făcând flotări. Un om care şi-a depăşit condiţia de muncitor cu ziua în Rahova, în sens negativ, dacă aşa ceva era posibil: acum prestează cu ziua pe la tabloide.
Brandingul personal, în versiunea de prost-gust, are şi el regulile lui, chiar dacă pare un copil nelegitim, rezultat al unei iubiri de-o seară între DJ Obscenitatea şi dl Neam Prost, părinţi dezumanizaţi care şi-au abandonat progenitura într-o pagină de Click, scăpată şi ea pe jos în metrou.
S-o luăm de exemplu pe Ioana Popescu. „I-am pipăit silicoanele Ioanei Popescu, erau tari şi reci” spune… ei, da, un reporter. Un reporter de investigaţie, presupun, pentru că asta a ajuns meseria noastră: înainte investigam cu creierul, acum sunt suficiente buricele degetelor. Orice s-ar zice despre această frază, ea e în logica personajului, care vinde cea mai ieftină formă de abjecţie: cea care se poate lua pe cale orală, fără sfatul medicului. La polul opus, al romantismului fără detalii, Radu Vâlcan şi prietena lui iubesc sexul matinal, drept pentru care întârzie la serviciu. Faux pas aici: publicul lor nici nu poate visa o astfel de explicaţie în faţa şefului, pe la 11 dimineaţa!
Brandingul tabloid e, până la urmă, ca şi brandingul normal, însă exact pe invers şi mult mai accelerat. Dacă o companie sau un om se chinuieşte ani buni să-şi construiască o imagine serioasă şi solidă, eroul de tabloid se zbate să pară un idiot fără margini, într-o săptămână sau mai puţin. În lupta cu bunul-simţ şi decenţa, orice truc e permis: domnişoara DJ Nu-Mai-Ştiu-Cum face teste de sarcină în direct, ca să demonstreze veridicitatea unei aventuri de care oricum nimeni nu se îndoia. Mariana Moculescu, poziţionată ca actriţă de filme de amatori fără şansă la Oscar, se chinuieşte să-şi adauge o aură justiţiară şi homofobă, acuzând înclinaţiile pidosnice ale soţului („l-am prins cu un puştan în pat!”). Brandul mai mare vinde brandul mai mic aici, însă sunt şi cazuri în care brandul ăsta parazit îşi depăşeşte ca dimensiuni publice gazda. E cazul Marianei, dar şi al Biancăi, ajunsă, orice s-ar spune, mai mare ca Bote… Nu ştiu, mie mi se pare o frumoasă ironie de marketing!
Ca şi la case mai mari, şi în tabloide se poartă rebrandingul. Claudia Pătrăşcanu, ex-Sexxy, se numeşte acum Claudette. E un fel de Panasoanic, odată ce alegerea numelui pare dictată de invidia că Laurette, o mulatră fără nicio calitate decelabilă vizual (sau cu computer tomograf), a ajuns la fel de cunoscută ca Adelina Pestriţu, şi ea celebră ca urmare a unei apreciabile investiţii personale în indecenţa exhibată public. Ca să nu-i zicem prostie prin efracţie, cum ar face Ilf şi Petrov!
Una peste alta, brandingul de tabloid e muncă grea. Gândiţi-vă la imensitatea efortului: nicicând oameni cu mai puţină imaginaţie n-au inventat mai multe lucruri ca ipochimenele astea!
