Ţară de Păsat

Trăim vremuri ciudate. Din toate punc­te­le de vedere. Pe de-o parte vremea, ca a­ta­re, este de nerecunoscut în acest în­ce­put de an. Mai întâi temperaturi ca de 1 Mai la mare, mai că-ţi vine să iei gă­le­tuşa, lopăţica şi pledul cu Răpirea din se­rai pe motocicletă şi să dai fuga pe pla­jă ca să prinzi un loc mai în faţă, lân­gă fetele sosite „înşetişor” peste po­dul de flori. Apoi vremurile... Nu cred să mai fi avut, cel puţin în ultimul timp, ani care să debuteze atât de năvalnic din punct de vedere politic. Fiindcă tot ceea ce se întâmplă în aceste zile are drept miză spectrul politic şi nimic altceva. La o pri­mă analiză s-ar putea spune că ne gă­sim în plină ofensivă - apolitică, nu-i aşa - a luptei anticorupţie. Aproape că ne-am obişnuit cu ştirea „La prima oră a di­mineţii, mascaţii au efectuat o des­cin­de­re la…” întocmai ca prognoza me-teo a zi­lei. În cazul în care mascaţii ni­me­resc a­dresa scrisă pe mandat, ştirea de­vine de interes, în cazul în care nime­resc vi­za­vi, ştirea intră direct în categoria „oooops”, întocmai ca o prognoză gre­şită.
Ceea ce se întâmplă acum la vama Siret aproape că nu are nicio legătură cu lup­ta anticorupţie. Spun asta fiindcă acest caz a fost cunoscut de autorităţi încă din faşă. Puteau să iasă cu el de o mie de ori până acum, să se împăuneze cu încă un dosar bun de clasat şi de plimbat de la Ana la Caiafa sau la cine mai conduce justiţia la noi. Toate cazu­rile anterioare au avut parte de acelaşi tratament. Mas­caţi la prima oră, pac-pac, reţinere cu tămbălău, pac-pac, eli­be­rare mandate de arestare urmate de eliberare suspecţi şi ajungere dosare în ins­tanţă. Fâs-fâs! Toţi aşteaptă încă so­lu­ţionarea cazurilor de către impar­ţialii, in­coruptibilii şi ina­mo­vibilii judecători. Şi, raţionând ma­te­matic, prin regula de trei simplă, dacă nici atunci când şpaga la vamă s-a mă­surat în pungi de plastic pline cu euroi nu s-a întâmplat nimic, acum, când este vorba despre găleţi cu va­lută, termenul de soluţionare în ins­tanţă tinde cu siguranţă spre infinit. Cu toate acestea, este posibil ca lotul „Si­ret” să aibă ghinionul să fie ceea ce pu­tem numi victime cola­terale ale procesului de aderare la Spa­ţiul Schengen.
Este de văzut dacă, de această dată, se va merge mai sus, până la capăt. Fiind­că „pârliţii” aceia de vameşi nu băgau de unii singuri pungile, găleţile, bidoa­ne­le de bani în buzunare, saltele, conturi, bănci. Ca în bancul în care an­ga­jaţii vamali erau de acord să pună mâ­nă de la mână şi să-i dea şefului o ma­şină de lux sau o vilă de ziua lui, dar în niciun caz nu i-ar fi cedat o tură în locul lor! Şi, mai mult, numirile pentru care s-au dat sute de mii de euro, parcă ar fi fost o afacere imobiliară şi nu altceva, nu au fost fă­cute nici de preşedintele Japoniei şi nici de împăratul Islandei. Oamenii care au făcut hârtiile în câteva ore, poate în câte­va minute, există, semnăturile încă se lăfăie pe colile A4, totul e să se vrea să fie văzuţi. Fiindcă de data aceasta ducerea până la capăt a anchetei nu mai este doar un gest normal, de justiţie, ci şi unul politic me­nit să contraba­lanseze ceea ce putem numi, în cazul ad­miterii în Spaţiul Schen­gen, „refuzul franţu­zesc”.
Şi mai este o problemă, oarecum trecută în planul doi odată cu zvăpăiala mas­caţilor DNA la hotarele patriei. Este vor­ba despre cazul deputatului Păsat. Şi despre credibilitatea preşedintelui. Nu ştiu ce a făcut reprezentantul PDL sau, mai corect spus, nu ştiu dacă se face vi­novat de acuzaţiile care i se a-duc. Dar ştiu că presa europeană a ti­trat, cu litere de-o şchioapă, „Mimarea justiţiei în Ro­mânia” după ce Comisia juridică din Camera Deputaţilor a dat-o cotită în ca­zul ridicării imunităţii domnului Păsat. Şi mai ştiu că mai este în joc credibilitatea preşedintelui Băsescu care, după ra­teu­rile în cazurile Ritzi-Mitzi-Pitzi, se gă­seşte într-un serios şi real picaj. Iar faptul că în acest caz pre­şedintele ar fi în stare să voteze la zece mâini în locul co­legilor de  partid arată că miza este una cu mult mai mare decât evoluţia la bară a celui mai dotat imobiliar politician din Cameră.
De aceea eu cred că Păsat este acum pri­mul şi cel mai important test pe care România ar trebui să-l dea. Şi poate să-l şi treacă...