Critica unei morţi anunţate (3)

Nu doar futurologii sau companiile de consultanţă prevestesc moartea printului, ci chiar nume grele ale presei româneşti ori de aiurea. Într-o anchetă semnată de Anca Nicoleanu, Ion Cristoiu punctează una dintre cauzele dispariţiei “trompetelor” “Cotidianul”, “Gardianul” şi “Ziua”: “Au rămas foarte multe publicaţii pe piaţă din cauza celor două campanii electorale, din 2008 şi 2009. În mod normal, gazetele cumpărate şi înfiinţate în scopuri electorale îşi vor închide porţile. Vor rămâne cele care rezistă economiei de piaţă, cele care vor înţelege că se adresează publicului consumator”. În plus, “vor avea probleme şi publicaţiile al căror patron are o singură gazetă, pe care şi-a deschis-o nu pentru a face presă, ci a investit în ea pentru că voia să aibă, pe lângă amantă, un ziar sau o televiziune, fie că avea mulţi bani şi voia să-i cheltuiască”. Cătălin Tolontan arată că piaţa de publicitate a presei scrise a pierdut continuu în 2009, în 2010 şi va continua să piardă. Deci, “vor rămâne pe piaţă doar acele publicaţii cu un conţinut de calitate”. În aceste condiţii, trebuie neapărat schimbat modelul de business. “Dar, precizează el, a schimba modelul de business nu înseamnă să migrezi, pur şi simpu, pe net”. Ca şi Cristoiu, C.T. Popescu crede că primele “decese” se vor înregistra în rândul ziarelor de propagandă; vor fi urmate de toate celelalte cu variante print: “Presa scrisă este în regres, pierde teren, nu mai are viitor. În 15 ani va deveni echivalentul filateliei. Acesta este trendul fundamental al presei, pe care s-a suprapus faptul că unele ziare au făcut această campanie electorală ca organ de propagandă. Prin încheierea campaniei electorale, au devenit nule”. Vor trăi doar tabloidele şi publicaţiile “cu bani pompaţi”. “Este vorba de valabilitatea invenţiei lui Guttenberg ca mass-medium, completează domnia-sa pentru Hotnews. Litera tipărită e tot mai uzată moral ca mecanism de transmitere a informaţiei”. Într-o analiză publicată de Wall-Street.ro, Mihnea Vasiliu este de părere că înjumătăţirea bugetelor de publicitate alocate printului în 2010 le aduce în apropierea celor de pe online. Piaţa este suprapopulată cu produse media “deoarece majoritatea investitorilor au sperat într-o explozie a pieţei de advertising, fapt care s-a produs mai degrabă în televiziune şi mai puţin în print”, adaugă domnia sa. Şi Iulian Comănescu opinează pentru Money.ro că, foarte curând, pe piaţa printului vor mai respira vreo trei tabloide, unul sau două titluri quality, iar categoria glossy va intra în “curăţenie generală”: “Nişele, de la ştiinţă la cooking, vor suferi şi ele”. Interesant este şi faptul că, în vreme ce mulţi susţin că peste moda ziarelor “de autor”, tractate de personalităţi-locomotivă (“ziarul lu’ Cristoiu”, “ziarul lu’ Roşca” etc.) s-au tras obloanele, Alan Mutter, fost editor al “San Francisco Chronicle”, constată că fenomenul se mută pe net: jurnaliştii concediaţi din zona printului şi-au continuat cariera în blogosferă, deci au intrat în competiţie directă cu publicaţiile care i-au dat afară şi au devenit “persoane-instituţie”, “branduri personal-comerciale”, deseori mai credibile decât fostul lor loc de muncă. În cronica pe care o susţine la RFI, Matei Vişniec ridică la fileu subiectul, relatând o recentă dezbatere, susţinută la canalul de televiziune ARTE de “opt ziarişti furioşi”, celebri în presa din Franţa: “Internetul, spun ei, ameninţă chiar să reducă la tăcere jurnalismul tradiţional, de exemplu cel scris. Tot mai puţină lume cumpără ziare, iar tinerii, când vor să se informeze, au reflexul de a căuta informaţia pe Internet. Altădată (...) ziaristul era purtătorul de cuvânt al publicului, al comunităţii, al oamenilor. Aceştia le încredinţau ziariştilor punctul lor de vedere. Acum publicul aproape că şi-a pierdut încrederea în ziarişti. Şi, în orice caz, preferă să-şi exprime părerea direct, tot prin intermediul Internetului. (...) Cum să ai acces la adevăr în aceste condiţii? Iată marea întrebare. Pentru că, în contextul confuziei generale, opinia unui extremist riscă să aibă aceeaşi valoare cu cea a unui expert. Meseria de ziarist este deci ameninţată cu dispariţia, ceea ce  pune în pericol chiar democraţia. Aproape putem vorbi de moartea informaţiei, iată concluzia”. Despre alte cauze ale acestei Apocalipse media, data viitoare.