Puterea breşelor

De ani buni vedem cum acţiunile cele mai agresive ale Puterii nu sunt rezulta­tul necesităţii şi al respectării reale a Con­sti­tuţiei României sau al angajamen­telor europene şi internaţionale ale ţării, ci se bazează pe identificarea unor breşe ale textelor legislative sau pe interpretări juri­dice primitive, as­pect curând demonstrabil în faţa justiţiei europene.
L-am văzut pe preşedintele Băsescu ig­no­rând majorităţi parlamentare de­sem­nate de electorat şi impunând formule guvernamentale pentru care nu avea acceptul populaţiei. L-am au­zit pe consilierul său siluind dispozi­ţiile constitu­ţionale şi ame­ninţând că stăpânul său poate de­sem­na orice prim-ministru, în orice împrejurare. Eventual, preşedintele şi-ar putea ex­pri­ma preferinţa pentru orice membru al partidului majoritar, un om din Văs­căuţi poate, că nimic nu-l o­bligă să accepte un prim-ministru selectat cu acordul partidului câştigător în alegeri, nu-i aşa?
Urmând exemplul stăpânului său, dom­nul Boc pretinde că o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care dispune suspendarea aplicării unei hotărâri de guvern ilegale se aplică doar justiţia­bi­lilor, nu tuturor celor le­zaţi de respectivul act normativ. Pro­babil că domnul Boc ar fi dorit ca sute de mii de români să ase­dieze instan­ţele de judecată. De această dată, stăpânul domnului Boc s-a decis să-şi contrazică fidelul şi să acopere cu o zdreanţă goliciunea statului de drept.
Pentru a scăpa de o parte din slujba­şii statului, guvernanţii s-au decis să abu­ze­ze de un privilegiu unic: puterea de a legifera prin asumarea răspun­de­rii sau prin delegare legislativă. Când au vrut să concedieze colective de angajaţi din di­ferite instituţii publice, guvernanţii au a­dop­tat legi care să-i absolve de obli­gaţia generală de a respecta Codul Muncii şi Contractul colectiv de muncă. Au vrut să facă şi o economie cu salariile şi au dat o lege cu care să-şi aducă slujbaşii la muncă, dar să-i plătească la nivelul şo­majului tehnic. Dacă au simţit o ne­voie presantă să mai diminueze fondul de salarii, şi-au trimis angajaţii a­ca­să, fără plată, timp de câteva zile. Totul legal, pe baza unor legi valabile doar pentru an­gajatorul Stat. Că nu scrie niciunde că Guvernul nu poate legifera doar în avantajul său, nu-i a­şa? Nu-i de mirare că investitorii străini au reprodus în propu­nerile lor de modificare a Codului Muncii exact pri­vi­le­giile pe care Guvernul şi le rezervase pentru sine.
„Reformarea” sistemului de pensii s-a fă­cut pe aceeaşi temelie a „breşei” din tex­tele constituţionale. Aşa citesc ai noş­tri guvernanţi Constituţia, ei cred că pensiile sunt un fel de asis­ten­ţă socială, o pomană, că nu au nicio legătură cu proprietatea. Când instanţele au început să predea „cursul scurt” de drept constituţional şi european, un oficial guvernamental s-a gândit că ar fi bună o expediţie pu­ni­tivă împotriva judecătorilor impenitenţi. Care ar fi baza suspectei in­spec­ţii? Tot o prezumtivă breşă legis­la­tivă. Şi, dacă nu există breşă, se confec­ţionează una din lectura legii.
Ce uneşte toate aceste întâmplări po­litice din România? Evidenta indispo­ziţie a puternicilor zilei de a respecta legea, în litera şi spiritul ei, dacă legea contra­vine intereselor lor. Nici nu ar fi singurii dacă ne gândim că, în raport cu legea, avem trei categorii de oa­meni: cei care o respectă, cei care o în­calcă şi cei care-i exploatează bre­şe­le şi inevitabilul caracter general. În prima categorie se află cei mai mulţi cetăţeni şi aici ar trebui
să-i regăsim, fără excepţie, pe guvernanţi. În a do­ua categorie găsim infractorii, pe care societatea-i pedepseşte. Deşi a treia categorie, aceea a „negusto­rilor cinstiţi” care caută breşele din lege şi le exploatează în folos propriu, este me­­reu prezentă în orice societate, pu­tem spera totuşi să o subţiem. Nu ştiu cum se face însă, dar noi am reuşit să ridicăm la guvernarea României tocmai oameni croiţi pe acest calapod. Ne-a se­dus şmecheria lor. Iar ei ne dau siste­ma­tic în cap cu alegerea noas­tră. Acum ne doare? Noi le-am dat puterea.