Prelungirea recesiunii măreşte bulgărele de zăpadă al creditelor neperformante, astfel că băncile recurg la toate mijloacele aflate la îndemână pentru a-şi diminua pierderile. Atunci când beneficiarul unui credit întârzie mai multe luni cu plata ratelor şi ignoră avertismentele băncii, s-ar putea trezi cu creditul vândut unei companii de recuperare a creanţelor şi pus de aceasta într-o situaţie disperată: plăteşte toată suma rămasă de rambursat într-un timp cât mai scurt sau va fi executat silit. Este aceasta o procedură legală? Iar dacă da, ce drepturi au consumatorii în aceste cazuri şi ce mijloace au la îndemână pentru a ieşi din încurcătură?
Băncile au două alternative de a-şi recupera sumele împrumutate rău-platnicilor: prin intermediul propriilor departamente de urmărire a riscurilor sau cu ajutorul companii­lor specializate. Unele instituţii de credit recurg însă şi la o metodă controversată, aceea de a cesiona cre­ditele cu probleme firmelor de recuperare a creanţelor sau propriilor societăţi înfiinţate în acest scop. De exemplu, compania EOS KSI, unul dintre principalii jucători de pe această piaţă, a cumpărat anul trecut un portofoliu de creanţe bancare în valoare de 500 de milioane de lei, faţă de 450 de milioane în 2009, pentru acest an previzionând o creştere de 10%.
Ce motive ar avea băncile să-şi vândă creditele şi, implicit, creanţele aferente? Pe de o parte, speră să recupereze un volum mai mare din datorie decât prin propriile mijloace, chiar dacă preţul de vânzare a scăzut la sub 10% din valoarea unei re­stanţe, faţă de 25% înainte de criză. Pe de altă parte, îşi pot cosmetiza si­tuaţia financiară, prin scoaterea în afara bilanţului a creditelor neperformante, pentru care sunt obligate să constituie provizioane până la epui­zarea căilor legale de recuperare a datoriilor. Totuşi, BNR a impus r­e­stricţii şi în aceste cazuri. Într-un re­gulament adoptat la finalul lui 2009 se arată că „sistemul de clasificare şi provizionare a activelor trebuie să ia în considerare şi expunerile în afara bilanţului care nu pot fi anulate unilateral de către instituţiile de credit”.

Cesiunea e legală, dar poate fi contestată
Dincolo de tertipurile găsite de bănci pentru a-şi „coafa” rezultatele fi­nanciare măcinate de recesiune şi în­cercările de supraveghere din par­tea BNR, se ridică problema modului în care sunt afectaţi cei care se tre­zesc, peste noapte, cu creditele vân­dute recuperatorilor. Iată un caz relevant: „În 2007 am făcut un îm­prumut de 60.000 de euro, însă între timp am rămas restanţier vreo trei luni, după care am revenit plătind cât puteam. La un moment dat, funcţionara de la ghişeu m-a informat că nu mai poate să-mi încaseze rata întrucât contractul meu de cre­dit nu mai figurează în evidenţele băncii, fiind cesionat unei companii de recuperare debite, cu care va trebui să tratez de acum înainte. Aceasta m-a contactat ulterior şi mi-a pus în vedere că va trebui să plătesc integral datoria, într-una sau mai multe tranşe, timp de cel mult un an, în caz contrar mă execută silit. Ce pot să fac?”.
Protecţia Consumatorilor (ANPC) confirmă că există multe cazuri în care clienţii băncilor se plâng că au ajuns în astfel de situaţii, nefiind in­formaţi în prealabil cu privire la ini­ţierea cesiunii şi la riscurile la care se expun. Astfel că sunt presaţi de re­cuperatori să ramburseze întreaga restanţă în cel mai scurt timp. „Consumatorii au reclamat faptul că nu au fost notificaţi cu privire la ce­sio­narea contractelor sau creanţelor, constatând cesiunea în momentul în care s-au adresat creditorilor cu anu­mite probleme legate de contract”, spune ANPC. Cesiunea este o pro­cedură legală, băncile fiind obligate doar să notifice clienţii cu pri­vire la vânzarea creditului. Ceea ce înseamnă că singura alternativă pe care consumatorii o mai au la în­de­mână este aceea de a apela la justiţie, în cazul în care consideră contractul ilegal, precizează ANPC.

Termenele de plată se pot negocia
Pe de altă parte, bancherii susţin că-şi dau clienţii pe mâna recupera­to­rilor doar în situaţiile în care aceştia se dovedesc rău-platnici şi ne­receptivi în rambursarea ratelor. „Doar atunci când nu se poate găsi nicio soluţie de restructurare sau rescadenţare a creditului, iar clienţii nu sunt dispuşi să coopereze, începe procedura de recuperare a creanţei”, spun reprezentanţii BCR. Cei care au dificultăţi în rambursarea ratelor trebuie să se prezinte cât mai devre­me la bancă pentru găsirea unor alternative. Amânarea sau ignorarea problemei nu poate aduce decât complicaţii, întrucât după întârzieri de peste 90 de zile se declanşează pro­cedurile de recuperare şi execu­ta­re silită. Mai mult, odată ce credi­tul a fost cesionat, clienţii nu mai pot reveni în situaţia de a-şi relua în mod obişnuit plata ratelor. „După cesionarea creanţelor, debitorul nu mai poate face nimic în relaţia cu ban­ca, însă trebuie să contacteze noul proprietar al debitului şi să ne­gocieze cu acesta termenele de pla­tă”, spune Georg Kovacs, directo­rul ge­neral EOS KSI România. Con­stan­tin Coman, reprezentantul Co­face, precizează că „mai întâi se încearcă colectarea creanţelor pe cale amiabilă, prin eşalonarea datoriilor, procedură ce poate dura între două şi pa­tru luni. După epuizarea acestei fa­ze, se trece la executare silită prin po­prirea salariului, executarea bu­nu­rilor mobiliare sau imobiliare ale debitorilor.”

Condiţiile contractuale nu se schimbă
O altă problemă reclamată de cli­enţii băncilor sunt datoriile uneori exagerat de mari pe care le pretind firmele de recuperare, pe baza acumulării dobânzilor penalizatoare. Kovacs precizează însă că un credit cesionat îşi păstrează aceleaşi caracteristici: „Cesiunea de creanţă repre­zin­tă operaţiunea prin care drepturile şi obligaţiile creditorului sunt vân­dute către o altă entitate, păs­trân­­du-se exact aceleaşi condiţii contractuale.” Problema este că, deo­cam­­dată, nu există un cadru legal pen­tru protecţia consumatorilor în relaţia cu companiile de recuperare a debitelor, deşi un proiect de lege în acest sens a fost iniţiat de Senat. Datele BNR arată că cea mai mare parte a restanţelor populaţiei, în va­loare de 5,3 miliarde de lei, sunt re­pre­zentate de întârzierile de peste 90 de zile, care însumează aproape 4 miliarde de lei. Dintre acestea, 1,2 mi­liarde sunt creditele ajunse în procedura de colectare.