Cap limpede
de Elena Dumitru in Editoriale pe 21 Ianuarie 2011, 19:08
Pe la începutul toamnei trecute, reprezentantul Băncii Mondiale, Peter Harrold, spunea ca sustenabilitatea strategiilor guvernamentale „pare limitată”. Un adevăr pe care românii îl simt zi de zi în vieţile lor era rostit de un expert al unei instituţii internaţionale cu prezenţă îndelungată în România, bună cunoscătoare a problemelor şi resurselor reale ale societăţii româneşti. De curând, în urma unei întâlniri cu un alt reprezentant important al Băncii Mondiale, Philippe Le Hourerou, domnul Emil Boc a avut o revelaţie: vrea un cap limpede! Vrea un grup de economişti străini şi români care să pregătească strategiile de dezvoltare ale ţării pe termen mediu şi lung. Recunoaşterea unei dizabilităţi evidente a guvernului român şi compensarea acesteia printr-un substitut hibrid ar fi o veste bună pentru cei exasperaţi de manelismul guvernamental, dacă nu ar fi o veste mai degrabă rea. De fapt, această idee confirmă temerea că acest guvern imatur va face în continuare figuraţie în exercitarea puterii, spre disperarea celor aduşi la capătul răbdării de marile „măsuri de reformă” decise până în prezent.Constituirea acestui grup de experţi în economie se va petrece, poate, în următoarele luni. S-ar putea chiar să avem şansa unor personalităţi foarte competente şi responsabile atât în domeniul economic, cât şi în privinţa aspectelor sociale ale strategiilor de dezvoltare. Poate că vor dovedi chiar o bună cunoaştere a României. Dar cine ne garantează că munca lor va avea urmări concrete în deciziile guvernamentale? Să ne amintim discursurile oficiale care au însoţit înfiinţarea Consiliului Fiscal, palavrele despre responsabilitatea fiscal-bugetară şi toate angajamentele de politică durabilă în acest domeniu. Ce constatăm acum, după ce Consiliul Fiscal a furnizat opiniei publice un raport foarte critic al Legii bugetului anului 2011? Nimeni nu a luat în seamă criticile formulate. De ce s-ar întâmpla altfel cu „capul limpede”?
Domnul Barroso i-a expus premierului Boc, de curând, propunerea ca fondu-rile europene să se afle în responsabilitatea unui singur ministru. Comisia Europeană e îngrijorată de rata de absorbţie aproape marginală a fondurilor. Miliardele de euro care aşteaptă cuminţi ca ţara noastră să le folosească inteligent pentru dezvoltare ar fi adevărată mană cerească în aceste vremuri vitrege, în care investiţiile străine sunt reticente şi creditul scump. Poate fi şi aceasta o variantă de „cap limpede” în gestionarea fondurilor europene. Cum este previzibilă o relaţie tensionată între prezumtivul cap limpede de la Bucureşti şi capetele înfierbântate din „teritoriu”, este probabil ca şi această idee să fie ocolită cu multă imaginaţie şi imens interes.
De ce este însă nevoie de structuri distincte pentru a realiza activităţi care în orice ţară sunt în sarcina guvernului? În fond, politica fiscală, strategiile economice, gestionarea fondurilor europene sunt chestiuni fundamentale de guvernare. Chiar dacă dovezile de inadecvare la misiunea sa constituţională se adună cu fiecare zi care trece, guvernul domnului Boc insistă în tentativele sale nefericite de a se substitui Parlamentului României. Nu-l descurajează deloc faptul că multe dintre iniţiativele sale au fost declarate neconstituţionale. Iritarea exprimată politicos de partenerii internaţionali ai României, cu referire la beteşugurile fundamentale ale guvernării, ar putea primi un răspuns serios şi corect prin instalarea altui guvern, rezultat din noi alegeri. Surogatele nu vor convinge pe nimeni, nici măcar pe românii ajunşi la capătul puterilor. Acest guvern a demonstrat deja că nimic nu-l mai poate aduce la raţiune.
România nu mai poate funcţiona cu înlocuitori. Guvernul înlocuieşte Parla-mentul, „capul limpede” înlocuieşte guvernul, locurile de muncă din străinătate înlocuiesc locurile de muncă din România. Nu ar fi mai simplu să înlocuim ceea ce este de înlocuit? De ce să avem un „cap limpede” de substituţie când am putea avea un cap autentic şi legitim?