FMI recomandă „vigilenţă” asupra băncilor mici

de Vasile Pop-Coman in Banci pe 13 Ianuarie 2011, 10:48

  • print
  • rss

Sistemul bancar românesc este bine capitalizat iar toate băncile au un grad de adecvare a capitalului peste cel minim, însă autorităţile trebuie să rămână vigilente în cazul băncilor mici, a căror provizioane aferente creditelor neperformante sunt mai reduse şi există diferenţe mari de la o instituţie la alta în privinţa volumului de restanţe, se arată în ultimul raport de ţară al Fondului Monetar Internaţional (FMI).
 
Sistemul bancar este bine capitalizat, cu o rată medie de adecvare a capitalului de 14,6% la sfârşitul lunii septembrie 2010, toate băncile având un indicator de peste 11%, faţă de minimul obligatoriu de 8%, arată FMI.
 
„Cu toate acestea, autorităţile trebuie să rămână vigilente faţă de unele bănci mici (cu active totale sub 2% faţă de întregul sistem bancar), care au înregistrat o deteriorare rapidă a calităţii creditelor şi au provizioane mai reduse faţă de media sistemului”, se arată în raport.
 
FMI constată că sistemul bancar românesc rămâne lichid şi bine capitalizat, dar restanţele la credite continuă să crească. Acestea s-au majorat substanţial în trimestrul trei, ajungând la 11,7% din totalul creditelor la finalul lunii septembrie, faţă de 2,8% în decembrie 2008, existând însă o dispersie notabilă în jurul mediei.
 
Împrumuturile neperformante vor continua să crească până la jumătatea acestui an, pe fondul activităţii economice slabe şi impactului scăderii veniturilor.
 
FMI mai notează în raport că volumul de credite acordate de bănci a stagnat de la începutul lui 2009, declinul împrumuturilor în lei fiind balansat de cel în valută, care însă se datorează în cea mai mare parte repatrierii creditelor externalizate înainte de criză, din cauza nivelului ridicat al rezervelor minime obligatorii.
 
Pe de altă parte, creditul guvernamental a ajuns să reprezinte 20% din portofoliul băncilor, faţă de doar 8% la finalul lui 2008. Totuşi, apreciază FMI, acest lucru are efecte limitate asupra creditării economiei, în condiţiile nivelului redus al cererii de finanţări din partea companiilor private şi a populaţiei.
 
Un alt element pozitiv notat de FMI este faptul că cele nouă mari bănci străine care au semnat acordul de a-şi reconfirma angajamentul faţă de România, în cadrul European Bank Coordination Initiative (EBCI), şi-au menţinut o expunere agregată de 98% din fonduri în ţară, la finalul lunii octombrie a anului trecut, chiar mai mult decât nivelul de 95% convenit în iulie 2010.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: FMI, banci


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net