Facebook se pregăteşte de listare la bursă

de Radu Rizea in Tehnologie & IT pe 7 Ianuarie 2011, 17:48

  • print
  • rss

Profiturile din 2010 fac din Facebook una dintre cele mai atractive companii de pe piaţă

Pentru prima oară, afacerea Facebook şi-a relevat adevărata dimensiune, în ur­ma „scurgerii“ unor informaţii me­­­ni­te să atragă investitori: 1,2 miliarde de do­lari venituri în primele nouă luni din 2010, profiturile ajungând la 355 de milioa­ne de dolari. Cu un an în urmă, profiturile au fost de 200 de milioane de dolari, la un venit total de aproximativ 700 de milioane. Cifrele au a­părut într-un raport alcătuit de Goldman Sachs pentru potenţiali investitori, Facebook aflându-se în plină campanie de atragere a unei investiţii de 1,5 miliarde de dolari. Conform documentelor puse în circulaţie de Goldman Sachs, afacerea Facebook este evaluată la nu mai puţin de 50 de miliarde de dolari - mai mult decât „greii“ Yahoo!, e-Bay şi chiar Time Warner. Recent, numărul de utilizatori al celei mai populare reţele sociale a depăşit jumătate de miliard.

Listarea la bursă e iminentă
Conform „New York Times”, Goldman Sa­chs a investit deja 450 de milioane de do­lari în Fa­cebook, iar Digital Sky Tech­no­logies a mai con­tribuit cu 50 de milioane de dolari. Mai mult, implicarea Goldman în afa­cere i-a făcut pe analiştii de la NYT să afirme că acesta e pri­mul pas către listarea compa-niei la bursă, speculaţie pe care nici fondatorul Facebook, Mark Zuckenberg, nici oficialii Goldman Sachs nu au dorit să o comenteze. În „Finan­cial Ti­mes” însă, cifre­le sunt altele: contribuţia Gold­man Sachs ar fi de 375 de milioane de dolari, iar cea a Di-gital Sky Technologies - de 75 de milioane.
Afirmaţia făcută de cei de la „New York Ti­mes”, referitoare la posibilitatea ca Facebook să facă o ofertă publică de acţiuni în viitorul a­pro­piat se mai bazează pe un argument solid: Fa­ce­book se apropie de numărul critic de 500 de acţionari, prag pe care se pare că-l va depăşi în 2011. Conform legilor americane, peste a­ceas­tă li­mită companiile sunt obligate să-şi facă publi­ce informaţiile financiare în termen de 120 de zile de la sfârşitul anului în care a fost atins pra­gul. În general, toate companiile care a­jung la acest prag preferă să renunţe la statutul de companie privată şi să devină companie publică.
Se pare că pragul de 500 de acţionari va fi a­tins indiferent dacă banii de la Goldman Sachs sunt consideraţi ca provenind de la o en­titate unică sau sunt număraţi efectiv toţi contributorii care folosesc fondul de in­ves­tiţii al compa­niei. Anul fiscal al Facebook s-a încheiat pe 31 de­cembrie 2010, ceea ce în­seamnă că in­for­maţiile financiare şi strategiile de dezvolta­re ale firmei vor deveni obligatoriu publice la sfâr­şi­tul lui aprilie 2012. Marea necunoscută ca­re bân­tuie în prezent mediile financiare - pli­ne până la refuz de entuziaşti care ar investi oricât în acţiunile Facebook - este preţul la care ar pu­tea fi listată compania. Lise Buyer, fondatoarea Class V Group, care a consiliat Google Inc. în ve­derea listării la bursă, a afirmat, într-o decla­ra­ţie pentru „Wall Street Journal”, că pre­ţul de lis­tare poate să fie mult sub sau mult peste 50 de miliarde de dolari, însă „probabil nu dăunează cu nimic faptul că Facebook i-a făcut pe oameni să discute despre 50 de miliarde“. Cert e doar că acţiunile Facebook sunt deja atât de căutate încât chiar şi acţiu­nile private au devenit ve­dete ale pieţelor secundare de capital.



 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net