… nu de criză, ci de prostie, de răutate, de lăcomie. Din păcate, cam aşa arată România la sfârşitul lui 2010. Lumea politică generează continuu piese ale unui puzzle infinit care, pe măsură ce se developează, denotă tot mai puţină strategie raţională şi tot mai multă reactivitate haotică.
Dl Geoană a confirmat! Se pregăteşte dl Ponta!
Una dintre regulile de bază în politică este să nu subestimezi niciodată rolul prostiei în luarea deciziilor, în special la vârf. Chiar şi aşa, este greu de înţeles gestul lui Mircea Geoană de a rememora episodul vizitei acasă la Vîntu din preziua dezbaterii televizate de la prezidenţialele de anul trecut. Gestul nu a fost deloc sincer şi nevinovat! În toată mizanscena siropoasă a autointerviului, mesajul-cheie a fost că „Victor Ponta m-a sfătuit să mint (în legătură cu vizita la Vântu), să spun că am fost acasă, la nevastă”. Acest mesaj a fost dat de dl Geoană exact după episodul în care Victor Ponta şi Victor Boştinaru ar fi pledat, în grupul socialist de la Parlamentul European, pentru amânarea admiterii României în Spaţiul Schengen. Cristian Preda i-a acuzat imediat pe cei doi pesedişti, iar Sebastian Lăzăroiu a preluat acuzaţia. Victor Ponta a negat, susţinând că există înregistrări ale intervenţiei sale. Mai mult, Ponta a afirmat că îşi va da demisia în cazul în care se dovedeşte că ar fi cerut amânarea intrării ţării în Schengen.
În mod normal, după două schimburi de replici, o dispută politică se stinge sau rămâne în surdină - presa nu mai este interesată de subiect decât dacă este alimentat cu fapte noi. Ei bine, în acel moment intră în scenă Raluca Turcan - personaj foarte important în structura de putere-comunicare a taberei prezidenţiale. Dna Turcan susţine că există „mai multe” dovezi care l-ar incrimina pe dl Ponta şi îi cere, în consecinţă, demisia. După încă o negare din partea lui Ponta şi după încă o zi, dna Turcan revine cu iniţiativa creării unei comisii parlamentare de anchetă care să-l interogheze pe dl Ponta şi pe alţi participanţi la disputa de la Bruxelles. În concluzie, „confesiunea” dlui Geoană şi mesajul „Victor Ponta m-a îndemnat să mint” au venit exact în momentul în care tabăra prezidenţială insista pe mesajul „Victor Ponta minte”. Subtextul mai larg, de tip Polichinelle, ar fi că dacă intrarea în Schengen ar fi amânată, iată, de vină e dl Ponta!
Fireşte, nu putem spune că episodul Ponta-Schengen şi autointerviul lui Geoană au o intenţie, o sursă şi o orchestraţie comune. N-avem dovezi şi, vorba de la început!, nu subestimăm calităţile actorilor politici! Se pot trage însă două concluzii clare. Prima este că tabăra prezidenţială este mult mai atentă, rapidă şi eficientă în reacţii decât Opoziţia. Diferenţa este cea dintre un pistol-mitralieră şi un puşcoci de la 1877. A doua concluzie este că Opoziţia - mai ales PSD, dar şi PNL - este demobilizată şi dezbinată. Preocupările celor două partide sunt mai degrabă legate de reaşezări interne, iar activitatea politică se rezumă la o teleopoziţie - susţinută doar de câţiva lideri mai vocali - în care mesajul implicit este că „Puterea se va eroda singură, nu are rost să facem mai mult decât să criticăm”.
În acest context, acţiunea lui Mircea Geoană surclasează în prostie vizita de anul trecut la Vîntu. Atunci îşi putea imagina că nu-l urmăreşte nimeni, că poate afla cine ştie ce noutăţi de la mogul etc., etc. Acum, efectul unei ieşiri publice în absenţa oricărei constrângeri a fost mortal. Mircea Geoană a vrut să fie ceea ce nu putea să fie şi a sfârşit prin a nu mai fi nici ceea ce era.
Victor Ponta, la rândul lui, nu este convingător. Mai întâi, este mai mult reactiv decât proactiv şi apoi este uşor defazat în reacţii. Replica vine fie prea rapid, când de obicei încă nu sunt pregătite argumentele, fie cu o întârziere interpretabilă. La nivelul discursului, Ponta este deseori strident şi categoric, pentru ca apoi să devină, brusc, laconic şi rezervat. (E drept, observaţiile de mai sus trebuie luate sub rezerva filtrului pe care îl fac canalele media.) De aici vine o altă concluzie parţială: Victor Ponta pare oarecum decuplat de partid - e ca o maşină al cărei motor merge doar în trei pistoane.
În fine, faptul că PSD îşi ţine şedinţele - informale sau nu, asta n-are importanţă! - în mod cvasi-conspirativ, pe la hanuri de la margine de drumuri, dă o impresie de improvizaţie şi neseriozitate.
Irod, înainte de Crăciun
După ce a chiulit fără explicaţii de la Ziua Naţională, preşedintele Băsescu a reapărut, vioi şi lătrător, la televiziunea naţională ca să laude decizia Guvernului în privinţa concediului parental. O decizie care, din punctul de vedere al reducerii cheltuielilor bugetare, este aproape inutilă, iar din punctul de vedere al imaginii este de-a dreptul odioasă.
Mai întâi că preşedintele n-a catadicsit să explice de ce a fost imperativă prezenţa augustei sale persoane la Astana, mulţumindu-se să-i mai tragă, în trecere, o flegmă preşedintelui Senatului, în spatele căruia „e multă mizerie”, dar care nu trebuie schimbat pentru că „avem nevoie de stabilitate”.
Apoi, preşedintele a eludat faptul că el însuşi a fost cel care a intervenit în treaba Guvernului, impunând - sic dixit! - varianta de un an, variantă care a stârnit nemulţumirea categorică a UDMR, dar şi a femeilor din PDL. Din fericire pentru Guvern, s-a ajuns la un compromis, pe genunchi. Oprobriul public însă a rămas!
Intervenţia şefului statului n-a avut darul nici să liniştească mamele, nici să limpezească apele politice. Punctul critic este că eventualele economii pe seama reducerii concediului şi a indemnizaţiei pentru mame se vor regăsi abia în a doua parte a lui 2011 sau chiar în 2012, când, după cum ne asigură acelaşi Traian Băsescu, criza va fi fost depăşită. Pot să înţeleg că, în general, toate domeniile trebuie supuse unor măsuri de austeritate, dar nu pot înţelege de ce nu se începe cu acele locuri unde se practică evaziunea, şpaga la vârf, comisioanele grase, licitaţiile cu cântec sau atribuirile directe de contracte din banii publici.
Până la urmă, intervenţia lui Traian Băsescu a avut ca scop doar arătarea (a câta oară?) a muşchilor prezidenţiali. Mesajul „eu sunt stăpânul!” ar trebui să le ţină oamenilor de foame şi de icoană. E de văzut cât de impresionaţi vor fi în continuare românii.
Cum se transformă un nume în poreclă
Sunt categoric împotriva ironizării unor oameni pentru numele pe care-l poartă. Nu-mi pot însă reprima un zâmbet amar când văd cum ajunge Poliţia română de la Şoric şi Tobă la Plăcintă şi Ciocan. N-aş fi abordat acest subiect dacă n-aş fi şi eu, la rândul meu, martor zilnic al unei agresivităţi şi violenţe ieşite din comun în traficul rutier şi pe stradă. Este deci un subiect care se înscrie în titlul paginii.
Nu-mi dau cu părerea în privinţa vinovăţiilor în evenimentul care l-a avut ca protagonist pe fiul senatoarei Plăcintă. Întâmplarea a făcut să trec pe strada respectivă imediat după eveniment: scena dădea impresia unei picturi de Salvador Dali, terifiantă şi absurdă. Oare cum s-or fi simţit cei care au văzut evenimentul? În legătură cu cazul în sine, am o singură - dar mare! - nedumerire. De ce a apărut doamna Plăcintă „ca martor” la înfăţişarea la care se judeca emiterea mandatului de arestare preventivă? Fusese cumva şi dumneaei în zonă? S-or fi schimbat procedurile judiciare? Aflăm, de asemenea, că încă din primul moment dna Plăcintă a venit însoţită de doi avocaţi. Dacă protagonistul ar fi fost un om oarecare, ar fi avut parte de o asemenea apărare? Întrebări retorice! Cât despre variantele faptelor petrecute, susţinute de avocaţi şi, respectiv, procurori la proces, merită să le citiţi! Sunt de groază!
Să trecem la un alt fapt divers de săptămâna trecută: doi inşi sustrag gazolină dintr-o conductă. Nişte poliţişti îi surprind asupra faptului. În scurt timp, vreo două sute de oameni din satul din apropiere, cu coase şi topoare, sar în ajutorul infractorilor şi-i fugăresc pe poliţişti prin pădure, cât pe-aici să-i omoare. S-a efectuat vreo arestare în acest caz? Au intervenit mascaţii? Nu!
În fine, în faţa camerelor de luat vederi apare dl Christian Ciocan, purtător de cuvânt al poliţiei române. Cât se poate de senin, domnia sa ne spune că, dacă vedem pe stradă o femeie agresată sau un bătrân tâlhărit, să nu care cumva să intervenim! În cel mai bun caz ne alegem cu o bătaie, în cel mai rău, cu dosar penal.
Mândră corabia! Meşter cârmaciul!
