Povestea este deja cunoscută: peste 200.000 de documente, re­prezentând în cea mai mare parte corespondenţa dintre guvernul SUA şi ambasadele sale din zeci de ţări, au fost sustrase şi au ajuns în posesia australianului Julian Assange, proprietarul site-ului de investigaţii WikiLeaks. Site-ul în sine este dedicat publicării de informaţii, documente şi imagini pe care, în mod normal, guvernele de pretutindeni ar dori să le ţină departe de ochii publicului.
Săptămâna trecută, a devenit evident pentru toată lumea că afacerea WikiLeaks s-a transformat într-un război global. Taberele, în primă fază, sunt hackerii, pe de o parte, şi guvernele a zeci de state şi instituţiile financiare globale, de cealaltă parte, ambele grupuri pretinzând că au în vedere interesul public.

Zeci de elefanţi şi un şoricel
Cea mai importantă mişcare a survenit pe fondul tentativei Wi­kiLeaks de a obţine fondurile necesare supravieţuirii prin colectă publică. Pe 4 decembrie, PayPal a blocat contul WikiLeaks, lăsând să se înţe­leagă că ar fi fost vorba despre o so­licitare a guvernului SUA. În aceeaşi perioadă, MasterCard a oprit plăţile către contul WikiLeaks, iar operaţiu­nile Visa s-au „încetinit“ foarte mult. Drept represalii, un grup de hackeri a atacat site-urile MasterCard şi Visa, care au avut dificultăţi importante în a-şi desfăşura activitatea (Mas­terCard.com a fost, de altfel, inaccesibil o scurtă vreme). După acelaşi mo­del, hackerii atacaseră şi banca el­veţiană PostFinance, care blocase contul personal al lui Assange, pe motiv că acesta ar fi furnizat informaţii false referitoare la domiciliu.
În timp ce coloşii finanţelor se ocupau de conturile sale, Assange s-a predat justiţiei britanice, după ce un mandat de arestare european a fost emis pe numele său, jurnalistul fi­ind acuzat mai întâi de „sex pe ne­pre­gătite“, apoi de viol. Există suspiciuni destul de întemeiate că procuratura suedeză nu ar vrea, de fapt, decât să-l extrădeze pe jurnalist în SUA, unde ar putea fi acuzat de spionaj.

Liber la teorii ale conspiraţiei
Fără îndoială că unii oficiali Visa şi MasterCard au simţit şi un strop de satisfacţie personală în timp ce decideau să-i taie resursele lui As­san­ge, la scurt timp după ce WikiLeaks dezvăluia că Ambasada SUA de la Moscova era implicată într-un proces de lobby în favoarea celor doi gi­ganţi. În acest moment, Rusia se pre­găteşte să introducă un sistem de plăţi prin card care ar dezavantaja enorm companiile americane.
Reacţia violentă a mai multor oficiali americani, zvonurile conform cărora una dintre cele două femei care au adus acuzaţii de natură sexuală împotriva lui Assange ar fi legată într-un fel sau altul de CIA, hăituiala europeană pentru o speţă care i-ar  provoca jurnalistului australian cel mult o pierdere de 5.000 de coroane (1 coroană = 0,14 USD) şi implicarea în poveste a serviciilor secrete de pretutindeni, a familiilor regale din Orientul Mijlociu, a guvernelor din China, Cuba, Rusia şi alte zone „deli­cate“ - toate acestea sunt motive suficiente pentru adepţii teoriilor conspiraţiei. Iar aceştia nu pot decât să se bucure că toate eforturile guvernelor de a închide site-ul WikiLeaks au avut drept rezultat înmulţirea acestuia pe sute de servere. Există, în momentul în care este redactat acest articol, nu mai puţin de 1.334 de „oglinzi“ (mirrors“) ale site-ului, găz­duite de serverele din întreaga lume. Adresele la care poate fi accesat poar­tă nume care trădează simpatia „gaz­delor“ faţă de conţinut, de la wi­ki­leaks.discipulosdopinguim.com.br („discipolii pinguinului“ este o refe­ri­re la fanii „open source“) la wurst.nl, un fel puţin elegant al olandezilor de a-şi spune părerea despre situaţie.
Deja în cazul Assange există prea multă informaţie pentru a mai pu­tea fi stăpânită în mod real de către audienţă şi chiar de către jurnaliştii care acoperă subiectul prin lume. Su­biec­tul în sine - care ţine mai mult de cen­zurarea Internetului şi a  presei decât de conţinutul telegramelor se­crete - este foarte greu de tratat obiectiv, fiind vorba de însăşi liber­ta­tea de exprimare a celor care îl „tra­tează“. Opiniile sunt polarizate şi din pricina intereselor financiare şi politice ale proprietarilor de publicaţii. Aşa că toată lumea se joacă de-a perdeaua de fum şi de-a praful în ochi.