Răsfoind Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, din nevoia de rigurozitate, nu pot să nu vă împărtăşesc ce-am găsit. Ce este un capitalist? Cineva care e posesor de capital, de mijloace de producţie şi care e adept al regimului capitalist. Vine din franţuzescul capitaliste. Dar mai găsesc şi o altă definiţie, cel puţin bizară: posesor de capital care îşi însuşeşte plusvaloarea fără să intervină direct în procesul de producţie. Ei, aş!, veţi spune. Cum vine cu lipsa de intervenţie directă în procesul de producţie? Şi cum e cu stângăcia acestei definiţii, ce din coadă va să sune?
În prima clipă, m-am revoltat, ca şi mulţi dintre dumneavoastră, citind o definiţie de gâgă, dată capitalistului. Dar după câteva minute de gândire mi-am dat seama că, de fapt, s-ar putea ca definiţia să exprime, chiar dacă din greşeală, un fel de adevăr involuntar, pornit dintr-un umor la fel de involuntar: adevărata impresie pe care o au românii despre capitalişti. Sau despre cei mai mulţi dintre ei.
„Catalogul Capitaliştilor” realizat de „Financiarul” probează, în cifre, ceea ce se ştia, până acum, doar ca folclor. Un folclor care e mai verosimil decât orice statistică sau clasificare oficială. Şi anume că, la noi, capitaliştii sunt doar cu numele, nu şi cu faptele. Au intrat în această categorie socială oameni care nu ştiu mai nimic despre cerere şi ofertă, despre regulile economiei de piaţă care, odată răpuse, aduc moartea capitalismului însuşi, despre transparenţă, concurenţă loială, spirit antreprenorial, gentlemen agreement etc.
Oameni care au avut doar informaţia că statul vinde repede şi ieftin ceva, o fabrică, un combinat, o hală, şi s-au cocoţat în partea de sus a ierarhiei topurilor realizate de publicaţiile economice. Sau oameni, mă feresc să le spun „de afaceri”, mai potrivit ar fi speculanţi, care sunt doar de faţadă, în spatele lor fiind adevăraţii păpuşari care mânuiesc business-urile în tăcere, în întuneric, tenebros, pentru că nu le dă mâna să pozeze în ceea ce sunt de fapt.
O radiografie a oamenilor cu bani din România - a celor care produc, tranzacţionează sau tranzitează bugete, active, valori în general ceva, nu ne referim aici la interlopi -, mi se pare a fi corectă, chiar dacă extrem de dură, atunci când citim negru pe alb care este contribuţia milionarilor în euro ai României la bugetul de stat. Pentru că anul acesta am avut un deficit bugetar de 6,3%, pentru anul viitor se fac eforturi dureroase ca deficitul să ajungă la 4,4%, urmând ca în 2012 acesta să ajungă la 3%.
Răsfoind „Catalogul Capitaliştilor” realizat de „Financiarul” - adevărata oglindă a milionarilor din România - veţi afla că sunt trei categorii de capitalişti: oneşti (foarte puţini), care şi-au plătit integral taxele şi impozitele la stat şi, de asemenea, au contribuit cu zeci de milioane de euro la buget, adică afacerile sunt la lumina zilei, angajările nu sunt fictive şi nici nu-şi exportă capitalul. Apoi sunt capitaliştii indecişi, care trăiesc mai mult din păsuirea statului căruia i-au plătit câte ceva, prin taxe, dar faţă de care sunt şi datori vânduţi. Şi cea de-a treia categorie: capitaliştii indolenţi care îşi ţin afacerile în offshore-uri sau care pur şi simplu nu vor să onoreze plăţile către stat.
Veţi spune că poate nu reuşesc să achite, Guvernul îi sabotează, Fiscul îi torpilează, criza i-a debusolat etc. Dar atâta timp cât sunt contraexemple care demonstrează că se pot face şi afaceri curate în România, chiar dacă din ce în ce mai greu, în special din cauza lipsei de predictibilitate, a fiscalităţii neprietenoase şi a influenţei factorului politic în a acorda contracte cu statul, aceşti rău-platnici nu au nicio scuză.
Cei care îşi trădează, prin lipsă de fair-play, propria ţară pot fi numiţi un fel de trădători de capital naţional. Şi nu e boală mai josnică-n lume decât trădarea. Trădarea propriei naţiuni, de dragul propriului capital. Şi nu al capitalismului.
