Ce ne spune incidentul de la 1 Decembrie? Pe scurt, că s-a-ntâlnit hoţul cu prostul! „Pe mediu”, că Puterea de la Bucureşti are un spaţiu de manevră din ce în ce mai îngust. În fine, mai „pe lung”, e vorba despre un proces de destructurare şi desacralizare a vieţii publi­ce, un proces complicat, în acelaşi timp social şi politic, un proces vizibil în toată lumea, nu doar în România.

Care sunt faptele?
Înainte de a le aminti, vreau să fac o paranteză. În­­tr-un spaţiu public oarecare, o informaţie produce efecte pro­porţionale cu rezultanta a trei factori: unul de ordin ca­litativ, unul cantitativ şi u­nul contextual. Cu alte cu­vin­te, informaţia trebuie să fie im­portantă, trebuie să fie di­fu­zată „tare” şi/sau repetat şi tre­buie difuzată într-un sis­tem (medii şi canale) specific. Dacă, deliberat sau nu, informaţia nu este difuzată echilibrat în raport cu aceşti factori, atunci efectele pot de­veni foarte diferite de in­tenţia cu care a fost difuzată informaţia iniţial. Veţi vedea imediat de ce am subliniat aceste lucruri mai abstracte.
Faptele sunt aşa! Mai în­tâi, luni, pe 29 noiembrie, pe site-ul preşedintelui Româ­ni­ei apare o informaţie cum că preşedintele se va afla, în pe­rioada 01-02 decembrie, la As­tana, în Kazahstan, la sum­mit-ul OSCE.
Tot luni, dar seara, pre­şe­din­tele dă o recepţie, la Pala­tul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naţionale a României. La re­cepţie au participat membri ai Guvernului, parlamentari din coaliţia de guvernare, di­plomaţi, personalităţi ale so­cietăţii civile, dar nu şi re­pre­zentanţi ai Opoziţiei.
În fine, miercuri, la parada militară de la Arcul de Triumf, pe locul preşedinte­lui a apărut premierul, a­cest gest contravenind cu protocolul conform căruia, în lip­sa preşedintelui Româ­niei, atri­bu­ţiile le preia preşedintele Senatului.

Care sunt reacţiile?
Prima reacţie, de revoltă ne­­putincioasă, a fost a lui Mir­­cea Geoană. Ce-i drept, preşe­din­tele Senatului nu pu­tea face scandal. Premie­rul, alt­min­teri un tip foarte locvace, a dat o replică scur­tă şi în a­fară de subiect: „Ştiţi protoco­lul! Am fost desemnat de că­tre preşedinte.”. Reac­ţiile ulterioare, îndeosebi ale liderilor Opoziţiei şi ale presei „mogu­li­lor”, au glo­sat foarte mult pe margi­nea mârlăniei preşedintelui şi mai puţin pe fondul pro­blemei. Într-adevăr, deşi li­te­ra Constituţiei ar putea fi for­ţată (şi a fost!), spiritul Cons­tituţiei şi, mai mult, bu­nul-simţ şi politeţea elemen­ta­ră trebuiau să-l facă pe Tra­ian Băsescu să procedeze elegant, lăsându-l pe Mircea Geoa­nă în locul său. Cu atât mai mult cu cât Traian Bă­ses­­cu nu a avut nimic de câş­tigat din acest episod, dimpotrivă! Satisfacţia pe care o vor fi sim­ţit câţiva dulăi portocalii va cântări greu la ziua judecăţii electorale. Să nu ui­tăm că A­drian Năstase a pier­dut alege­ri­le mai ales din cau­za epitetului de „arogant”. Şi a avut un mandat cu o creştere economică spectaculoasă!
Explicaţiile purtătorului de cuvânt de la Cotroceni, Valeriu Turcan, au frizat, de a­ceea, penibilul. A vorbi de­spre dreptul preşedintelui de a desemna un înlocuitor în­seam­nă, de fapt, o rescriere a Constituţiei.
Cum spuneam, prea pu­ţin s-a vorbit despre faptul că Ziua Naţională s-a desfăşurat în absenţa şefului statului - o premieră nu numai în perioada postdecembristă, dar, cred, în toată istoria modernă a ţării. Aceasta este, după păre­rea mea, cea mai gravă aba­te­re a preşedintelui. Mai mult, există o circumstanţă agra­van­­tă: lipsa unei comunicări a­dec­vate. Şi aici ajung la explicaţia parantezei de la început. Dacă reuniunea OSCE ar fi fost un eveniment de o im­por­tanţă capitală, preşedintele tre­buia să fi ieşit la o oră de ma­ximă audienţă, pe televi­ziu­nea naţională, şi să fi ex­plicat, în câteva cuvinte, necesitatea prezenţei sale în Ka­zahs­tan. Şi ar fi fost frumos ca la sfârşitul acestei ipotetice in­tervenţii să le fi urat, în di-rect, românilor, cele bune de Ziua Naţională. De ce oare n-a fă­cut-o, deşi îl vedem pe la te­le­viziunea naţională foarte frecvent? Preşedintele s-a com­portat ca un funcţionar care, neavând chef să meargă la serviciu, spune: „Las’ că dau un telefon şi zic că sunt bolnav!”.

Care sunt dedesubturile?
O părere aproape genera­lă este aceea că preşedintele a „fugit” din ţară ca să nu riş­te să fie huiduit în public. E posibil, dar destul de puţin pro­babil! Traian Băsescu poa­te că e bădăran, dar nu e prost! Dacă ar fi fost huiduit la parada oficială, preşedinte­le ar fi fost victimizat. În fond, la o asemenea ocazie, se fac de râs tocmai cei care încalcă re­gulile decenţei. Şi atunci? În plus, cel mai rău a picat pre­mierul. Era oare în interesul lui Traian Băsescu să-l mai chinuiască încă o dată pe Boc?
Alte voci susţin că şmeche­ria cu onorul ar fi fost pusă la cale de Gabriel Oprea. Posibil şi asta, dar nu numai impro­ba­bil, ci de-a dreptul neplau­zibil! În primul rând că dl O­prea nu poate fi suspectat de o asemenea imaginaţie boga­tă. În al doilea rând, premie­rul nu ar fi făcut pasul înainte dacă nu ar fi avut ordin ex­pli­cit din partea preşedinte­lui. Şi atunci?

O posibilă interpretare
Cele mai importante atribuţii ale preşe­din­te­lui sunt cele care ţin de politica externă. Nu pu­tem face abstracţie, în aceste luni, de cadrul in­ternaţional. Traian Băsescu şi-a enunţat prin­cipiile de politică externă la începutul pri­mu­lui mandat, în deja celebra parabolă a li­cu­ri­ciu­lui cel mare. Din acest punct de vedere, pre­şe­dintele României a fost cât se poate de con­sec­vent, adoptând o poziţie constant anti-rusească, cumva în prelungirea politicii „şoi­mi­lor” republicani din fosta administraţie de la Washington.
O primă observaţie care poate fi făcută este că Traian Băsescu şi-a propus (este evident, chiar dacă nu explicit!), ca obiectiv personal de politică externă, unirea Moldovei cu România, sau măcar scoaterea ei de sub influenţa ru­sească. Pare şocant? Deloc! Să nu uităm ce bune re­laţii a avut, la început de mandat, cu Vladi­mir Voronin, cel care a umplut beciurile Co­tro­cenilor cu sticle de vin moldoveneşti! Să ne a­min­tim că, exact în perioada când Voronin a vi­rat spre ruşi, Băsescu a lansat cele mai tăioase mesaje către Moscova.
Mai nou, alegerile din Moldova au avut un rezultat dezamăgitor pentru Bucureşti, dar pu­tem crede că nu numai pentru Bucureşti.
Sigur, summit-ul OSCE nu putea avea, din contextul actual, vreun succes fulminant. Pentru diplomaţia americană însă, el a fost un test. Un test făcut în situaţia tensionată din peninsula Coreea, un test făcut în apropiere de Afganistanul nepacificat, un test făcut exact când s-a amplificat scandalul WikiLeaks. Iar ambasadorul Gitenstein l-a însoţit pe Traian Băsescu la Astana.
În concluzie, cred că preşedintele a plecat în Kazahstan cam cu forţa şi cam în ultima cli­pă. Un interviu în „România liberă” nu e suficient pentru ca dorinţele să devină putinţe.