Ce-a fost mai întâi? Bărbatul sau oglinda? La întrebarea asta, răspunsul e simplu: fireşte că bărbatul. Din el s-a făcut Eva, din nevoile ei s-a făcut oglinda şi la vreo câteva mii de ani după bărbatul a trecut prin hol şi a observat-o. Pe ea, pe oglindă. A rămas aşa câteva minute bune, după care a luat un parpalac pe el şi-a plecat în oraş să-şi scurteze sprâncenele. Aşa s-a născut metrosexualul.
E o întreagă mitologie în jurul cuvântului, deşi n-are decât vreo 20 de anişori. Nu e însă vreun fenomen nou: bărbaţii cu peruci şi pantaloni mulaţi care se înghionteau pe la curtea Regelui Soare nu erau nici gay, însă nu erau nici în regulă în ochii poporului de rând, care până la urmă s-a enervat şi i-a trimis să-şi lase barbă şi să-şi spele aluniţele false.
Acum câteva seri am vorbit la televizor despre bărbaţii ăştia care se uită în oglindă şi le place ce văd. Ba chiar se iubesc aşa cum sunt, cu căciulile alea ca nişte mici saci de gunoi, cu şal la gât şi vara şi cu tenişi care nu se găsesc la magazinul de articole sportive, cu blugii mulaţi când ai mei sunt largi şi invers şi mai ales cu detalii care le ţin loc de subiecte de conversaţie, pentru că mintea oricum nu e în stare să le genereze. „Da, dragul meu, exact, aţa asta de la nasturii de la cămaşă e ţesută manual de câţiva meseriaşi din Tibet! E din comerţ echitabil, nu ştii tu!” Şi tot ei ştiu exact, când scot nasul afară pe geam, ce factor de protecţie au nevoie la cremă încât soarele să nu le provoace pe faţă un număr mai mare de pistrui decât a decis David Beckham că se poartă luna asta. Totul e precis pe ei, chiar şi părul în neorânduială!
Cine sunt oamenii ăştia şi ce vor de la noi? Ar fi cam două categorii. Una e formată din bărbaţii maturi şi înstăriţi de la oraş, care nu doar că nu mai au negru sub unghie, dar şi-au aşezat şi un pic de lac incolor peste ea. Nu ştii precis dacă treaba asta e gay, însă sigur e viitorul, acela în care omul e atât de teribil de îndrăgostit de el însuşi încât nu mai are niciun rival. La categoria asta, omul investeşte în semne exterioare ale grijii faţă de el însuşi: costum tăiat cu laser, unghii sculptate de un artist plastic şi ten tratat mai bine decât pielea din care e făcută servieta. Există aici o subdiviziune specifică României: metrosexualul mitocan. El ar vrea să fie sofisticat, însă maieul Lacoste e cu burtă, iar ceasul Hublot e fals, luat cu 100 de dolari de pe net.
În fine, a doua mare categorie e cea uber-cool. Oamenii ăştia ştiu cu şase luni înaintea ta ce se poartă, astfel încât mereu îţi vor părea bizari în felul în care se îmbracă. Grija lor e ca nu cumva să pară ca tine, care nu ştii să-ţi alegi nici ceaiul (verde, cu muguri dintr-o plantă secretă din Nepal), şi nici cămăşile. De obicei, acest gen e asociat show-biz-ului şi îşi duce sofisticarea până la punctul în care, din când în când, se pretinde gay.
Fireşte, metrosexualul iubeşte femeile. Doar că el e prima femeie din viaţa lui: după ea vin şi celelalte. Vin, oftează şi pleacă: e mai mult metro decât sex în metrosexualii ăştia! Sau aşa ne spun nouă, ca să ne consoleze?
