„Pielea are propriul sau limbaj", spunea, cu niste ani in urma, psihiatrul Florin Tudose. „Un tatuaj sau un piercing nu reprezinta altceva decat un urlet primitiv fata de limbajul articulat deja existent al tegumentului". Daca abuzurile sunt consemnate ca primitivisme, un parfum potrivit pielii este nu doar un semn de rafinament, ci si un semn de respect fata de sine si cei din jur. Chiar daca, intr-un nefericit moment al istoriei, parfumurile nu faceau altceva decat sa acopere mirosurile naturale.

Nasuri de creatie
Cu toate ca tendinta universala a companiilor este sa creasca, mai exista, ratacite prin lume, nume care sunt definite de traditionalism. Fragonard, una dintre cele mai vechi si respectabile case de parfumuri din lume, are doar trei boutique-uri in Franta si doua in Japonia. Nu exista distribuitori autorizati, retele, reprezentanti sau comis-voiajori. Dar principalul muzeu al parfumurilor din Paris se numeste Fragonard. Al doilea muzeu al parfumurilor, Teatrul Capucinilor, ar fi ramas, de asemenea, la stadiul de proiect fara ajutorul Fragonard.
In lume exista mii de creatori de parfumuri, mai buni sau mai putin buni, insa numai 50 dintre ei sunt recunoscuti international drept „nasuri". Toti cei 50 s-au nascut in Grasse, sunt urmasi ai unui „nas" din Grasse ori au la activ ani buni de scolarizare acolo. Multi au invatat meseria chiar de la Fragonard, simbolul cel mai puternic al orasului. Un adevarat creator de parfumuri poate recunoaste peste 3.000 de mirosuri si este considerat mai valoros decat orice aparat sau dispozitiv care ar putea fi inventat. O casa de parfumuri respectabila poate angaja intre unu si trei „nasuri", dar are garantia ca lunile sau anii petrecuti in laborator vor da nastere unei noi mode pe piata parfumurilor. Nu e de mirare deloc ca „nasurile" cele mai valoroase din lume castiga milioane de dolari pe an.

Metode traditionale
Una dintre caracteristicile casei Fragonard este pastrarea nealterata a metodelor traditionale de fabricare a parfumurilor. De altfel, firma este recunoscuta pentru atitudinea constant dispretuitoare fata de parfumurile „industriale", care nu doar ca au adus pe piata produse de duzina, dar au si scazut semnificativ cifra de afaceri a „traditionalistilor". Din Egiptul Antic pana azi, producatorii adevarati de parfumuri au trecut doar prin doua revolutii: inventarea sticlei, care nu altera mirosul parfumului, si inventarea inoxului, care avea marele avantaj ca nu modifica deloc culoarea esentei, spre deosebire de vechile alambicuri de cupru.
Metodele de extragere a parfumului au ramas aceleasi: distilare la rece sau la cald. Distilarea la cald a aparut o data cu inventarea alambicului de catre arabi, in secolul IV. Florile si esentele utilizate sunt fierte la temperaturi inalte, iar apa parfumata rezultata este apoi distilata la o presiune de 5-6 atmosfere. In urma acestui proces se decanteaza parfumul, datorita densitatii mai mari. Apa rezultata este ceea ce se numeste, indeobste, apa de toaleta. Distilarea la rece presupune amestecarea florilor si esentelor cu grasime topita, turnata apoi pe o placa de lemn si lasata la macerat. Grasimea este retopita zilnic, iar florile sunt inlocuite pana cand aromele intra definitiv in grasime. Mixtura este apoi amestecata cu alcool, care absoarbe aromele, dupa care se evapora spre un vas vidat, lasand in urma un reziduu de esente ale amestecului. Pentru florile cu un miros foarte fragil, ca tuberozele sau iasomia, se obisnuia, pana in secolul XVIII, sa se renunte la topirea grasimii. Florile erau asezate pe o sticla unsa cu grasime, apoi schimbate de 30-40 de ori, pana cand grasimea este saturata de arome. Doar rezultatul era apoi topit si prelucrat, obtinandu-se fie parfumuri, fie pomezi.

Materii prime
Spre deosebire de casele de parfumuri moderne, care pun accentul pe reproducerea artificiala a mirosurilor, traditionalistii utilizeaza exclusiv produse naturale: flori, frunze, rumegus, piele, seu. La Fragonard, construirea parfumurilor incepe cu venirea primaverii, cand trebuie completate stocurile de flori deosebite. Primele sunt mimozele, care-si fac aparitia in februarie, dar traiesc foarte putin. In aceeasi perioada se recolteaza violetele si florile de geranium (doar din subtipul Pelargonium). O mare problema o reprezinta iasomia: desi traieste din iulie pana in octombrie, nu are aproape nici o valoare salbatica, iar speciile „domesticite" sunt pe cale de disparitie din cauza modificarilor climatice. In jurul orasului Grasse mai exista cateva campuri de unde aceste flori pot fi culese proaspete. Un alt ingredient specific la Fragonard este trandafirul Centifolia (o suta de petale) de mai, creat in laboratoarele din Colle sur Loup prin incrucisarea unui arbust de Provence, care da Rosa Gallica, cu un arbust Centifolia traditional. Un kilogram de esenta de asemenea trandafiri costa de zece ori mai mult decat aceeasi cantitate de esenta de trandafiri turcesti (denumire generica pentru trandafirii obisnuiti). In fine, tuberozele si drobitele sunt florile care vin sa completeze uleiurile esentiale care vor naste, mai tarziu, parfumul (concentratie 20%), apa de toaleta (10%) sau apa de colonie (5-6%).

Doar in Franta si Japonia
Casa Fragonard s-a nascut in 1926, prin unirea mai multor manufacturieri independenti din Grasse, pusi in dificultate de dezvoltarea parfumeriilor care utilizau chimicale in loc de esente naturale. Astazi, Fragonard are magazine in oraselul de origine, Grasse, in Paris si in Eze-Village, o statiune din Riviera Franceza. In afara de acestea, singurele orase de unde mai pot fi procurate aceste parfumuri sunt Aoyama si Isetan, doua statiuni de lux din Japonia. Cu toate acestea, preturile firmei nu sunt nici pe departe atat de mari pe cat ar putea parea: parfumurile pot fi cumparate la preturi intre 22 de euro (15 mililitri) si 50 de euro (60 de mililitri). In flacoane deosebite, suflate in aur, 15 mililitri costa pana la 75 de euro. Toate parfumurile, apele de toaleta sau spray-urile costa la fel si cele mai multe au acelasi tip de ambalaj, indiferent de nota parfumurilor. De altfel, acesta este singurul loc in care traditia Fragonard vine in contradictie cu istoria: de-a lungul timpului, toti creatorii de parfumuri au incercat sa creeze flacoane care sa reprezinte, pe cat posibil, personalitatea esentei continute.

Tipuri de parfum
La Fragonard, ca la toate casele cu prestanta, sunt reprezentate toate categoriile de parfumuri, categorisite dupa nota de baza. In conceptia clasica, parfumurile se impart in opt clase:
- florale: note predominante de trandafir, iasomie, ylang-ylang, tuberoze, garoafe sau alte flori „la moda". Aceasta categorie se imparte, la randul ei, in parfumuri florale „proaspete" (iasomie sau tuberoze) si „light naturals" (mixturi greu de identificat de catre „profani", in care nu exista o nota predominanta)
- de piele: arome indeobste masculine, care aduc aminte de pielea din tabacarii, de fum, santal sau de tutun
- chiparos: nume generic dat esentelor combinate de muschi de stejar si fructe sau flori de padure
- feriga: nume dat parfumurilor cu note lemnoase, de tip Vetyver, obtinute din cedru, ambra, chiparos si vetiver
- ambrele: parfumuri florale clasice combinate cu arome orientale de santal sau ambra
- condimentele: esente in care domina nuante de coriandru, cuisoare, scortisoara, ienupar, miez de nuca sau levantica
- citricele: parfumuri cu note proaspete de bergamote, lamaie, portocale, neroli (esenta de flori de portocal amar) sau seminte de flori
- aromaticele: cu nota de baza marcata de laur, dafin, cimbru, mirt, rozmarin, verbena, lipia citriodora, menta, clopotei sau lavande.