
Că demnitari ai statului român îşi permit să jignească in corpore sau pe categorii socio-profesionale cetăţeni ai acestei ţări nu mai este o surpriză. De la cele mai înalte tribune şi de la cei mai înalţi politicieni am auzit vorbe drăgălaşe care îi vizau direct pe români - adică pe cei datorită cărora nişte oameni simpli au ajuns să conducă destinele naţiunii, iar dacă expresia vi se pare prea şablon, ei bine, spun mai direct: cu votul unor persoane dubioase, nefrecventabile - cum sunt consideraţi românii -, acele personaje ajunse în vârful piramidei mânuiesc soarta, banii, viitorul ţării.
Am făcut acest preambul pentru a vă introduce în tainele gândirii unui om care ori a vorbit sub influenţa băuturilor alcoolice - ceea ce e regretabil dar, până la urmă, scuzabil -, ori aşa gândeşte şi a dat dovadă de un moment antologic de sinceritate - ceea ce e grav de-a binelea.
Nu vă mai fierb şi vă fac părtaşi la consideraţiile unui om plătit din banii contribuabililor: Silviu Bian, şeful Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Acesta a declarat, nici mai mult, nici mai puţin, că poporul român e format din curve, beţivi, puturoşi. Iată citatul: „Noi nu trebuie să privim poporul român ca pe un popor de academicieni. Noi trebuie să facem o analiză a poporului aşa cum e. Avem curve, beţivi, puturoşi. Puturoşi câţi vreţi. Ştiţi ce înseamnă puturos, nu? Leneş. Păi haide să vedem cum îi tratăm pe ăştia, cum tratăm bolile astea, că sunt boli sociale. Consider că faceţi un mare deserviciu poporului român, presa, prin dezinformările pe care le faceţi. Faceţi o presă de proastă calitate şi am spus asta şi în direct, cu camerele pe mine. (…) Mă uit la nişte derbedei de la televiziune că transmit de o săptămână de la Constanţa cum se iau ajutoare de la Uniunea Europeană. Dar numai cu asta stau la televizor. Deci eu consider că ăştia sunt duşmanii acestui popor. Şi atunci vreau şi eu o presă care să spună, în afară de Moraru (B1 TV), că şi el e slugă la alţii, nu ştiu la cine, care mai spune adevăruri, să-i lămurească pe cetăţenii în căutare de locuri de muncă că singura şansă ca să trăiască mai bine, ei şi familia lor, este să vină la agenţiile unde sunt arondaţi”.
În cazul în care aţi rămas la fel de perplecşi ca şi mine, citiţi mai departe. Şi vă cruciţi! Dacă vi se pare banal cum vorbeşte un demnitar al statului român, sunteţi fericiţi. Puteţi trece, fără emoţii prea mari, peste toate ticăloşiile celor care sunt sau vor fi la putere şi care au uitat sau vor uita că a fi ministru, parlamentar sau orice alt funcţionar înalt este în primul rând o mare responsabilitate, şi nu o rampă de lansare în business şi mondenităţi.
Ce vrea să spună Silviu Bian? Îmi vine greu să-i spun domn. Când defineşte, în general, românii ca fiind nişte scursuri ale societăţii - curve, beţivi, puturoşi - se caracterizează, fără să vrea, şi pe el. Nu ai cum, genetic vorbind, să nu deţii trăsăturile de caracter ale propriei naţiuni. Pe urmă, când îi faci pe ziarişti derbedei şi duşmani ai poporului român, probabil că vrei să imiţi, fără talent, pe cineva care îi consideră găozari şi ţigănci împuţite. Măcar cel care a emis aceste perle nu generaliza, făcea caracterizări unor persoane, luate individual.
Este realmente strigător la cer ca acest personaj, Silviu Bian, să mai fie încă în PDL după ce şi-a făcut publice gândurile despre poporul român. Este incredibil cum premierul menţine încă în funcţie echivalentă cu a unui ministru adjunct pe un cetăţean care nu are bunul-simţ să vorbească decent în public, care generalizează păgubos pentru imaginea României - nu mai e nevoie să ne păteze alţii imaginea, ne descurcăm singuri -, care vorbeşte precum cetăţeanul turmentat al lui Caragiale şi probabil se şi comportă ca atare!
Întrebare de un milion de puncte: de unde îi găseşte Emil Boc pe aceşti fruntaşi pedelişti care îl fac şi pe el de ruşine, şi partidul şi în general îndepărtează orice om întreg la minte care vreodată ar intenţiona să voteze PDL? Cum poate cineva să răspundă de ocuparea forţei de muncă într-o ţară pe care o consideră ca fiind populată numai de oameni degradaţi, de nimic, buni de dispreţuit?! Ce facem însă cu olimpicii români, domnule Bian? Şi ei sunt derbedei, curve, beţivi, duşmani ai poporului? Ce facem cu Brâncuşi, Eminescu, Enescu? Tot din aceste categorii fac parte?
Sau poate Bian nu a auzit de Eugen Ionesco sau de Heliade Rădulescu... Îmi vin zeci de întrebări revoltate în minte când citesc şi recitesc spusele acestui individ, dar îi las pe cititori să se indigneze şi singuri, pentru că sincer au de ce. Şi aştept, fireşte, o reacţie a premierului - cel mai democrat, corect, amabil, colegial şi înţelept parlamentar, pe când era în opoziţie. Celui ce s-a revoltat peste măsură îi este dat să nu mai aibă putere decât pentru dezamăgire, scria Emil Cioran. Mi-aş dori să nu fiu forţată să intru grabnic şi definitiv în această categorie...