La sfârşitul acestei luni, Gazprom ar fi trebuit să încheie studiul de fezabilitate privind construirea secţiunii româneşti a gazoductului South Stream, în funcţie de care se lua şi decizia participării noastre la proiect. Prin parafarea înţelegerii cu Bulgaria, semnată săptămâna trecută, Gazprom ne-a scos însă definitiv din calculele sale, iar din ţară de tranzit România a revenit la postura de simplu consumator de gaze din Rusia. În acelaşi timp, toate celelalte proiecte comune dintre cele două ţări, în sectorul gazelor naturale, nu mai au nicio şansă de realizare în situaţia în care tranzitul de gaze se va muta la sud de Dunăre.
Ruşii ne-au demonstrat încă o dată, prin decizia amin­tită, că interesele lor eco­no­mice în această parte a Europei exclud România. Timp de un an oficialii Gazprom ne-au ţinut în şah în privinţa proiectului South Stream, amăgindu-ne cu o posibilă cooptare în proiect, în detrimentul vecinilor noştri bulgari. În realitate, aşa cum „Săptămâna Financiară” a arătat în mai multe rânduri, interesul Gazprom faţă de o colaborare cu ţara noastră nu a fost altceva decât o presiune mascată la adresa Bulga­riei, care la un moment dat a lăsat să se înţeleagă că nu are disponibilitatea de a mai participa la proiectul South Stream, din raţiuni financiare. Când bulgarii s-au convins însă că un alt mare proiect de transport al gazelor naturale din Asia către Eu­ropa, respectiv Nabucco, nu are nicio şansă de a fi realizat în viitorul apropiat, au făcut stânga-mprejur, după principiul „nu dăm vrabia din mână pe cioara de pe gard”. Dacă, la un moment dat, preşedintele Gaz­prom, Alexei Miller, ne lăsa să în­ţe­legem că participarea noastră la South Stream ar fi posibilă chiar şi în cazul în care Bulgaria ar rămâne în cărţi, vorbind de o posibilă ramificaţie a gazoductului şi pe teritoriul ţării noastre, de data asta el a fost cât se poate de explicit: „Cu Bulgaria pre­­gătim studiul de fezabilitate al pro­­iectului şi avem semnat un acord pentru construcţia South Stream, cu România nu avem semnate contrac­te”. Mai mult, Miller a precizat că Gaz­prom discută cu România po­sibili­ta­tea intrării ţării în proiectul South Stream din postura de consu­mator, şi nu de stat de tranzit. Niciun cu­vânt de încurajare la adresa ţării noas­tre, care, cel puţin până la intra­rea în funcţiune a noului gazoduct, este totuşi principala ţară de tranzit a gazelor ruseşti către Bul­garia.

Romånia primeşte ce a meritat
De câţiva ani încoace, ţara noastră a devenit principala trompetă din această parte a Europei, care sus­ţinea cu vehemenţă reducerea de­pen­denţei de aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia. Proiectul Na­bucco, lansat în urmă cu zece ani, era principala carte pe care juca Ro­mânia, în sensul aprovizio­nării ţă­rilor din Europa Centrală şi de Sud cu gaze provenite din zona Mării Cas­pice. În condiţiile în care Rusia a început să aibă tot mai dese dispute cu Ucraina (ţară prin care se tran­zi­tează cea mai mare cantitate de gaze din Rusia către Europa), România
şi-a intensificat polemicile la adresa ve­cinului de la Răsărit, în speranţa că Uniunea Europeană va susţine va­rianta Nabucco, caz în care ţara noas­­tră ar fi fost un punct-cheie în re­laţia de tranzit.
Uniunea Europeană nu s-a grăbit însă să încurajeze Nabucco altfel de­c­ât în vorbe, motiv pentru care Ru­sia a acţionat rapid, captând în pro­iectul South Stream cel puţin doi mari viitori parteneri ai Nabucco. Este vorba de Bulgaria şi Italia, la ca­re se adaugă mai nou Ungaria sau chiar Austria. În acelaşi timp, pe re­laţia cu Germania, Gazprom a dezvoltat un alt mare gazoduct (North Stream), astfel încât influenţa Ucrai­nei pe sistemul de tranzit să fie cât se poate de redusă. Pe cele două axe, nord şi sud, ruşii au reuşit, sau sunt pe punctul de a o face, să ţină Eu­ro­pa pentru câţiva ani buni de aici îna­inte dependentă de gazele lor.

Istoria nu ne-a învăţat nimic
O eventuală cooptare a României în proiectul South Stream ne-ar fi adus nu doar avantajul pe care îl con­feră taxele percepute din tranzi-tul gazelor, ci şi participarea noastră la alte proiecte de interes ale Mos­covei în acest domeniu. Depozitul de gaze de la Mărgineni, spre exemplu, pe care România ar fi vrut să-l reali­zeze împreună cu Gazprom, era prin­cipalul proiect, la care se puteau adăuga şi alte investiţii în centrale electrice cu funcţionare pe gaze, pe care Gazpom le-ar fi putut realiza în România împreună cu companiile autohtone. De asemenea, în calitatea ei de ţară de tranzit a gazelor ruseşti, România şi-ar fi putut negocia altfel preţul la gazele naturale din import, aşa cum de altfel a făcut-o în urmă cu circa 50 de ani, când a acceptat ca o parte a gazelor din Rusia să tran­ziteze ţara noastră către sudul Euro­pei. Toate aceste proiecte majore, cu impact pozitiv asupra veniturilor ţării, dar şi asupra consumatorilor ro­mâni, s-au spulberat odată cu in­tra­rea în South Stream a Bulgariei.
Gazele ruseşti intră în România de pe teritoriul ucrainean, prin două puncte importante: Isaccea şi Medie­şul Aurit (în Nord). Prin punctul de  la Isaccea, capacitatea de import este de 8 miliarde metri cubi/an (magistrala până la Negru Vodă având o capacitate de tranzit de 28 miliarde metri cubi/an), iar pe la Medieşul Aurit capacitatea de import este de 4 miliarde metri cubi pe an.

Adio taxe de tranzit!
Din taxele de tranzit România reuşeşte să câştige câteva zeci de mi­li­oane de euro anual, bani pe care îi va pierde însă odată cu intrarea în funcţiune a South Stream. Pe de altă parte, în condiţiile în care producţia internă de gaze naturale este în continuă scădere, estimându-se că re­zer­vele noastre se vor epuiza în ur­mă­­torii 15 ani, trecerea South Stream pe teritoriul ţării noastre era o ga­ranţie a aprovizionării constante şi la preţuri avantajoase. Dacă în pre­zent circa 70% din consumul intern de gaze este asigurat din producţia internă, peste câţiva ani vom fi ex­clusiv la mâna ruşilor, căci este greu de crezut că Nabucco va deveni realitate la un moment dat. Se estimează că în anul 2015 consumul de gaze în România va ajunge la aproa­pe 22 de miliarde de metri cubi/an. În condi­ţiile reducerii producţiei interne la circa 6 miliarde me­tri cubi/an, până în 2015, în­seam­n­ă că importurile se vor ridica la aproximativ 16 miliarde metri cubi/an, cu 4 miliarde mai mult de­cât se poate pompa prin cele două noduri amintite. Pe de altă par­te, ga­z­oductele care aprovizionează în mo­mentul de faţă Europa au o ca­pacitate de transport de circa 300 de miliarde de metri cubi/an, dar la ni­velul de creştere al consumului se apreciază că în următorii 15 ani acea­stă capacitate ar trebui să atingă 500 de miliarde de metri cubi/an, ceea ce presupune o suplimentare a sistemului de transport cu două treimi. Experţii UE afirmă că, pentru a-şi asigura consumul de gaze în ur­mătorii 30 de ani, Europa ar trebui să investească în infrastructură 40-50 de miliarde de dolari anual.


Ce ratează România odată cu South Stream?
- construcţia de către Gazprom a unui depozit de gaze de la Mărgineni
- investiţii ruseşti masive în centrale electrice
- un preţ preferenţial pentru gazele din Rusia
- taxele de tranzit (zeci de milioane de euro anual)


Ruşii nu au probleme cu banii
Proiectul South Stream, dezvoltat de Gazprom şi grupul italian Eni, vizează transportul de gaze spre Europa pe sub Marea Neagră şi prin intermediul Bulgariei şi Serbiei, cu o posibilă ramificaţie spre Ungaria. Gazoductul, care urmează să fie finalizat în 2015, va avea o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an. Alexei Miller, preşedintele Gazprom, a ţinut să precizeze că sursele de finanţare nu sunt o problemă, spre deosebire de Nabucco, care nu are nici în momentul de faţă asigurată finanţarea. Gazoductul rusesc concurează clar pro­iectul european Nabucco, investiţie evaluată la 7,9 miliarde de euro, care ar ur­­ma să alimenteze pieţele din Europa cu gaze naturale din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu. Proiectul, cu o capacitate de aproximativ 30 de miliarde de me­tri cubi, este derulat de un consorţiu format din companiile Botas (Turcia), Bul­ga­rian Energy Holding (Bulgaria), MOL (Ungaria), OMV (Austria), RWE (Ger­mania), Transgaz (România).