O săptămână interesantă s-a scurs, probabil una şi mai interesantă, deci şi mai stresantă, vine! Cum altfel putem numi o perioadă atât de plină în fenomene politice supranaturale?! Cum altfel poţi concluziona, atunci când nu mai avem repere, morală, valori, iar instituţiile statului se denigrează ele între ele, nu mai trebuie să vină cineva dinafară să o facă?! Implozia statului vine din interior, nu din exteriorul gălăgios. Puterea însăşi, mută şi surdă la avertismentele dinafara ei, reuşeşte să se dinamiteze.
Să le luăm pe rând: preşedintele României le-a reproşat şefilor celor mai mari companii cu capital străin că neplata taxelor sau angajarea de forţă de muncă la negru au devenit „un sport pentru mediul de afaceri“. Băsescu afirmă că 1,6 milioane de români lucrează fără forme legale, în timp ce oficial sunt numai 4,5 milioane de salariaţi. Repet, această afirmaţie a fost făcută în faţa a aproape 200 de persoane, oameni de afaceri şi directori ai celor mai mari companii locale.
Cu alte cuvinte, preşedintele s-a dus în faţa investitorilor şi i-a făcut evazionişti, adică hoţi. Nu cred că există ţară pe Terra în care să li se arunce în faţă investitorilor o astfel de problemă, chiar dacă e reală. Nu e treaba afaceristului să fie corect! Acesta întotdeauna va căuta, mai ales într-un mediu fiscal ostil - cum este la noi -, să ocolească legal, pe muchia legii sau unii chiar în afara acesteia plata dărilor către bugetul naţional. Stă în firea omului de afaceri să-şi maximizeze profitul, minimalizând pierderile.
Dar e treaba oricărui stat de pe planetă să se protejeze, să aibă instituţii, oameni, legi şi voinţă de a menţine un mediu de business sănătos, bazat pe concurenţă corectă şi transparenţă. Preşedintele a aruncat pisica în ograda patronatelor, afirmând că ar trebui ca şi ele să se implice în eradicarea evaziunii. Cred că preşedintele nu a făcut altceva decât să bată la porţi deschise. Dar ce putere are un patronat, la modul general, sau un patron oarecare, luat individual, să facă el curăţenie în vamă, de exemplu?
Poliţia de frontieră, Garda Financiară, Fiscul - acestea sunt instituţiile care trebuie să acţioneze. În cazurile care implică arme, droguri, trafic de persoane etc., şi serviciile speciale au rolul lor important în culegerea de informaţii. Ca şef al CSAT, preşedintele ştie sau ar trebui să ştie acest lucru. Iar gafa făcută în faţa investitorilor străini ar trebui reparată, cumva, în perioada următoare.
Şi mergem mai departe: tot preşedintele e de părere că judecătorii Curţii Constituţionale ar fi acţionat „penibil” în raport cu interpretarea unor măsuri luate de Guvern, dând ca exemplu rezoluţiile pe Legea pensiilor speciale şi pe cea a educaţiei. Penibili, penibili judecătorii CCR! Dar să o ştim şi noi! Când sunt mai penibili şi când sunt ceva mai puţin penibili judecătorii? Atunci când au validat cel de-al doilea mandat de preşedinte pentru Traian Băsescu să înţelegem că au fost doar uşor penibili? Tachinările acestea la nivel de instituţii dau naştere unei senzaţii cel puţin stranii: statul nu doar că nu mai există, pare dizolvat de mult, dar reprezentanţii acestui stat apus nu fac decât să se reprezinte pe ei, nu fostul stat cu prerogativele sale. Şi când mai auzi pe câte unul cum recită câte un discurs sforăitor despre reformarea statului!
Doar declaraţia consilierului preşedintelui, Sebastian Lăzăroiu, poate fi catalogată ca fiind ceva mai penibilă decât a lui Traian Băsescu însuşi, când se referă la fraudarea votului la Legea pensiilor, în Cămara Deputaţilor, spunând că „liderii din opoziţie exagerează foarte mult cu această cerere «Vrem capul Robertei Anastase». Ei se comportă ca nişte copii răzgâiaţi cărora vrei să le oferi ceva, dar ei spun tot timpul «Tati, tati, dă-ne-o pe Roberta!». Nu vor altceva“, a susţinut Lăzăroiu, adăugând că cererea PSD şi PNL este „ridicolă“.
Dacă acesta este modul de gândire al unui consilier prezidenţial şi dacă cele de mai sus sunt concluziile preşedintelui despre judecătorii CCR şi investitori, de ce ne mai mirăm că suntem o ţară la periferia economică a Europei? Fiindcă, şi pentru economie, sau mai ales pentru ea, îţi trebuie un dram de minte, un pic de practică şi foarte, foarte multă înţelepciune! Dar se ştie că “a face pe prostul la timpul potrivit e cea mai mare înţelepciune”. Numai că la noi, la români, prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul! Şi e plină lumea de fuduli, mai ales în politică!
