Sunt frumos, deci nu plătesc! Mici socoteli.

Spre deosebire de politică, sexul nu se poate face prin reprezentanţi. Trebuie să fii prezent la faţa locului. La li­mită, se acceptă un webcam de o calitate decentă şi o conexiune broadband (aştept reclama dumnea­voas­tră aici, dacă sunteţi în domeniu!). Chiar şi sexul prin telefon cere măcar o minimă atenţie la numărul de vocale folosite de partenerul de la celălalt capăt al firului. Aşa, ca unitate de măsură pentru implicarea e-mo­ţională în relaţie.
În fine, introducere lungă pentru o poveste scurtă: cei mai mulţi dintre bărbaţii acuzaţi în ultimul scandal al ste­nogramelor cu fete pe bani pentru politicieni şi vede­te spun, în esenţă, un lucru simplu: „dom’le, sunt prea dră­guţ, dotat, înzestrat să plătesc pentru sex! E o făcătură.”
Acum nu zic că n-ar fi. Până una-alta, au prezumţie de nevinovăţie şi stenografiaţii, şi procurorii. Alta e însă problema: argumentul acesta teribil de sexist al băr­ba­ţi­lor… Deci, eşti frumos, se presupune automat că ob­ţii sex gratuit!
Haida-de! Daţi-o încolo de treabă! Aveţi idee, domni­lor, de câte lucruri ai nevoie pentru acest sex aşa-zis gra­tuit? Câte mesaje pe mess la început, câte căruţe cu flori după, cutii de bomboane trimise la serviciu, masa­je (fără Carmol, că se risipeşte sentimentul), genţi, ceasuri, o maşină nouă din când în când, două vacanţe pe an, dintre care una romantică (şi deci scumpă, că lumânările alea de la restaurant nu sunt ca la biserică, una la leu!)? E nevoie de toate astea, şi încă de o mie de alte detalii de care nu am timp să amintesc aici, dar pe care le veţi putea găsi în nota de cheltuieli pe care încercăm s-o trecem pe protocol în fiecare lună! Sexul, gratuit, oricât de drăguţ ai fi, e al naibii de costisitor...!
De fapt, dacă stai să te gândeşti bine, e chiar mai scump decât ăla presupus pe bani. Din ce-am văzut în stenograme, preţul mediu al unei fete era, în condiţiile (să zicem imaginare) descrise de stenograme, cam 500-700 de lei pe seară. N-am să fac matematica mur­dară a emisiunilor de după-amiază, dar tot am să vă spun că, şi în condiţiile astea, o viaţă de sex plătit ie­se mai bine financiar decât una de sex gratuit, casnic şi implicat. Şi monogam pe deasupra (ouch, asta nu trebuia să vă spun, asta era cu litere mici în josul pa­gi­nii, ca în contractul de credit, să te prinzi abia acasă!). În fine, ideea e că ne uităm la un buget de 3.000 de lei pe lună pentru sexul pe bani (cel puţin la nevoile medii din cartea de medicină) versus TOT salariul tău în cazul sexului gratuit. Ce e mai rezonabil…?
Bine, există aici o mică şmecherie: chestia e să nu te lăcomeşti. O fată pe săptămână e decent. Trei înseam­nă deja depăşirea oricăror calcule de rentabilitate. Trei, de trei ori pe săptămână cere un business solid, ca să nu mai vorbim de o bună perioadă de recuperare în timpul zilei (şi-atunci când mai faci banii ăştia?).
Iertaţi-mă că sunt atât de prozaic, dar m-am gândit că un săptămânal financiar cere totuşi o abordare de specialitate. Tocmai de aceea, la final, îmi permit să vă su­gerez abordarea lui Adrian Năstase, un monument de prudenţă bugetară în acest domeniu sensibil. Pe blogul lui, fostul şef al partidului îi recomandă dlui Negoiţă să se însoare cu una dintre fete.
Cred că nici FMI n-ar îndrăzni să critice acest plan de austeritate…!