Banca Naţională a României (BNR) a fost întemeiată şi condusă din umbră, timp de 30 de ani, de Eugeniu Carada (1836-1910), căruia i se spunea „stăpânul”, una dintre cele mai importante şi în acelaşi timp misterioase personalităţi ale epocii sale. Carada nu a acceptat niciodată funcţia de guvernator, însă toţi şefii băncii centrale numiţi oficial veneau la el, şi nu invers, înainte de luarea deciziilor. Se spune că însuşi regele, pe care Carada l-a complotat, a venit la sediul BNR, pentru a-l întâlni, dar fără sorţi de izbândă.
„A fost un fel de agent secret, era peste tot, în virtutea relaţiei cu liberalul Ion C. Brătianu. Deşi nu apare nicăieri în documente, Carada a fost cel care s-a ocupat de înfiinţarea, în 1880, a băncii naţionale, el a realizat statutul BNR, inspirat din cel al Belgiei, cum s-a întâmplat de altfel şi cu Constituţia”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu ocazia unui simpozion de istorie şi civilizaţie bancară. Carada a fost şi cel care s-a ocupat, personal, de tipărirea, în ţară, a primelor bancnote româneşti, datorită legăturilor personale pe care le avea cu reprezentanţii băncii centrale a Franţei.
Guvernatorul a menţionat, cu mândrie, că BNR este una dintre cele mai venerabile bănci centrale din lume, mai exact a 16-a bancă centrală din cele 200 de pe planetă. „Suntem deci o bătrână doamnă, de aceea putem să ne adresăm Fed-ului (banca centrală americană) cu apelativul <Măi tinerico>, aceasta fiind cu 33 de ani mai mică.
Cine a fost Eugeniu Carada
Revenind la „agentul secret”, Liviu Rebreanu spunea despre Carada că „şi-a început viaţa cu versuri şi a sfârşit-o cu poezia cifrelor”.
Eugeniu Carada s-a născut la Craiova, într-o familie de boieri (mama olteancă şi tatăl bucureştean), acolo unde a urmat şi primele studii, în cadrul Colegiului Naţional şi a Institutului Francez, a cărui programă de studiu era similară celei de la Sorbona. Au urmat studii la Paris, iar după reîntoarcerea în ţară a intrat în politică şi administraţie, fiind un susţinător al Revoluţiei de la 1848 şi a Unirii Principatelor.
În aceste momente (1859) i-a întâlnit pe liberalii Ion C. Brătianu şi C.A. Rosetti, cu care a rămas prieten toată viaţa şi împreună cu care au înfiinţat, mai târziu, şi BNR. „Scopul înfiinţării băncii centrale era acela de a susţine economia (prin acordarea primelor operaţiuni de creditare-scontare a comercianţilor) şi constituirea capitalului naţional, aşa că nu întâmplător a fost fondată de liberali”, precizează Isărescu, al 26-lea guvernator al BNR.
Carada şi-a început cariera ca ziarist. A fost timp de 10 ani secretar de redacţie şi redactor la ziarul liberal „Românul” condus de Rosetti, unde scria: „Libertatea unui individ n-are alte margini decât libertatea altuia”. S-a despărţit de ziar în 1871, când a plecat la Paris, pentru completarea studiilor, timp de 10 ani, după o serie de aventuri amoroase, dar şi politice.
Astfel, timp de doi ani, între 1862 şi 1864, a fost logodit cu Libia, fiica lui Rosetti, dar Carada a rupt logodna şi implicit colaborarea cu ziarul liberal, întrucât marea lui dragoste a fost Jeanne Dumesnil, nepoata lui Jules Michelet. Dar nici cu aceasta nu a reuşit să se căsătorească din cauza opoziţiei părinţilor, care i-au condiţionat rămânerea în Franţa, decepţia amoroasă fiind atât de puternică încât Carada a rămas singur şi fără copii până la moarte.
A fost omul din umbră şi în politică
În 1862, după asasinarea primului-ministru Barbu Catargiu, eveniment rămas neelucidat până astăzi, Carada, căruia i se mai spunea şi „turcul”, datorită numelui său cu conotaţii sud-dunărene, dar şi dârzeniei sale, a fost arestat, fiind considerat unul dintre autorii morali ai complotului.
În 1865 s-a angajat în lupta pentru detronarea lui Alexandru Ioan Cuza şi înlocuirea sa cu un principe străin, membru al unei case domnitoare din Europa. Această implicare a dus la o nouă arestare a sa, de data aceasta fiind închis şi Ion C. Brătianu.
Carada s-a implicat adânc în viaţa politică a României, fiind ales de două ori deputat. În 1870 a fost unul dintre autorii mişcării revoluţionare de la Ploieşti (Republica de la Ploieşti), prin care s-a încercat detronarea Principelui Carol de Hohenzollern. Carada s-a răzgândit între timp şi a încercat să-i determine pe liderii mişcării republicane să înceteze acţiunile.
Acest episod a marcat pentru totdeauna relaţia sa cu şeful statului, Carada refuzând de acum încolo orice funcţie care ar fi necesitat învestirea prin decret regal. În plus, Carada a evitat orice întâlnire cu regele, cu toate că a sfârşit prin a-i purta un deosebit respect. Se spune că de câte ori era chemat la Palat, Carada spunea că e plecat la Craiova şi oricând regele venea prin surprindere la sediul BNR, Carada ieşre pe o uşă dosnică.
La rândul său, regele Carol I l-a înţeles şi apreciat pe Carada, dovadă stând episodul din momentul înmormântării acestuia: se spune că regele a cerut trecerea cortegiului funerar prin dreptul Palatului Regal, moment în care a fost oprit iar garda regală a prezentat onorul cu drapelul României, drapelul de luptă şi fanfara.
„Regele n-a coborât, însă m-a impresionat o relatare din presa vremii, în care se spunea că în momentul onorului, o perdea a fost trasă la geamul de la etaj şi o mână s-a ridicat în chip de salut”, a spus joi guvernatorul Mugur Isărescu, cu ocazia simpozionului „Eugeniu Carada (1836-1910) - Comemorarea a 100 de ani de la moartea ctitorului B.N.R.“ şi lansarea volumului omagial „Eugeniu Carada”.
Carada a fost omul-cheie şi în timpul războiului pentru cucerirea independenţei din 1877, fiind implicat direct în organizarea armatei române şi asigurarea materialului de război.
