Modelul polonez este câştigător

de Rodica Orjanu in Piata de capital pe 22 Octombrie 2010, 10:55

  • print
  • rss

Bursa de Valori din Varşovia a ajuns să fie una dintre cele mai dezvoltate pieţe din regiunea est-europeană tocmai pentru că a beneficiat de ajutorul important din partea statului polonez, spre deosebire de situaţia există în România. Chiar dacă şi pe plan autohton se discuta încă din 2004 de programul guvernamental O piaţă puternică, prin care statul român urma să privatizeze prin intermediul Bursei o serie de societăţi strategice din economie, printre care Transgaz, Transelectrica sau Romgaz, schimbarea guvernelor a schimbat şi planurile privind piaţa de capital, determinând întârzieri mari în cazul punerii în practică a privatizărilor promise. În schimb, statul polonez a demarat dar a şi pus în practică un program de privatizare prin piaţa de capital, ceea ce a atras interesul investitorilor de retail şi a marilor jucători străini.

Şi atunci, dacă privatizarea prin bursă a dat rezultate la vecini, iar strategia abordată până în prezent de pieţele de capital autohtone nu a funcţionat conform planului, ar fi util să vedem de unde poate veni schimbarea.

Teodor Ancuţa, preşedintele Sibex, a declarat că succesul bursei din Varşovia este evident în materie de listare, având în vedere că în ultimele oferte publice iniţiale pentru un emitent pe piaţa de capital autohtonă au fost cu mai bine de un an în urmă, în timp ce bursa din Varşovia a atras peste 6 miliarde de euro numai din listări în 2010. Ca urmare, este bine să învăţăm de la cei buni, exemplul de creştere oferit de piaţa de capital din Polonia fiind necesar şi pentru cea autohtonă.
 
Bursa din Polonia – ajutată de privatizări

Robert Kwiatkowski, director de dezvoltare la Bursa din Varşovia, a declarat că una din măsurile prin care piaţa poloneză a crescut constant a fost sprijinul statului care a privatizat prin piaţa de capital cele mai multe companii. Dacă în 1991, Bursa din Varşovia era bazată pe investitorii de retail, în 2004, statul a început primul val de privatizări care au fost constante, iar în ultimii ani au fost listaţi mari giganţi economici.

„Privatizările prin Bursă şi suportul guvernului au fost foarte importante pentru dezvoltarea bursei din Polonia. Ministerul privatizează, iar investitorii creează oferta pentru aceste acţiuni. Fiecare privatizare aduce în piaţă câteva mii de noi investitori, care sunt multumiţi de randamentele făcute în ofertă şi intră cu mai mulţi bani în piaţă”, a explicat Kwiatkowski. Un exemplu bun în acest sens este listarea asigurătorului PZU SA din aceasta primăvară, care a atras 1,4 miliarde euro pentru bursă şi a adus 140.000 de clienţi noi.

Un alt element important în creşterea unei pieţe de capital este şi educaţia încă din şcoli, educaţia tinerilor în Polonia începând încă de acum 20 de ani cu rezultate vizibile, a mai spus directorul de dezvoltare al Bursei din Varşovia.
 
Marfă nouă - primordială pentru noi clienţi

Un punct important în dezvoltarea pieţei de capital autohtone este şi atragerea de noi emitenţi, pentru că o ofertă bogată atrage investitori importanţi, atât de pe plan intern, cât şi internaţional. O metodă aplicată cu succes de Bursa din Varşovia a fost dezvoltarea unei infrastructuri bune pentru piaţa de capital, aceasta fiind o condiţie primordială pentru a atrage companiile pe piaţă.

Dacă nu există o infrastructură bună, companiile au încredere în piaţă şi vor încredinţa bursei activele şi vor dori o finanţare prin piaţa de capital, a explicat oficialul bursei din Varşovia. De asemenea, pentru atragerea de noi emitenţi, Bursa din Varşovia are un departament specializat care contactează companiile potenţiale şi, pe lângă avantajele listării, sunt prezentate şi proiecte ale societăţilor de brokeraj sau ale altor companii listate, simpla prezenţă pe piaţă nefiind suficientă pentru a atrage emitenţi noi. În cazul bursei din Varşovia, noile companii trebuie să fie ajutate să-şi descopere potenţialul, a declarat Robert Kwiatkowski.
 
Sibex are sprijinul polonez

Cum Bursa din Varşovia este acţionar la Sibex, şi nu doreşte doar poziţia de acţionar pasiv, Robert Kwiatkowski a precizat ca bursa din Polonia doreşte dezvoltarea Sibex, având în intenţie derularea mai multor proiecte în acest sens. „Unul din cele mai importante şi care va fi derulat curând se referă la educarea companiilor şi atragerea lor pe bursă, în special a celor de asigurări. Din experienţa personală, este important să le explicăm ce presupune listarea, ce înseamnă şi ce avantaje are”, a explicat directorul Bursei din Varşovia.

Potrivite pentru piaţa autohtonă sunt în primul rând o cooperare intensă între instituţiile implicate, o diagnosticare a problemelor şi o soluţionare a acestora. Eventuala fuziune a celor două burse nu este benefică pentru dezvoltare, consideră reprezentantul bursei din Varşovia. Fiind două burse, acestea îşi derulează activitatea într-un mediu concurenţial, vor fi mereu în competiţie, vor căuta să implementeze proiecte noi, produse, instrumente, concurenţa stând la baza dezvoltării. Cu toate acestea, decizia finală o vor lua acţionarii celor două burse.


 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: bursa, Varsovia


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net