Săptămâna bursieră

de Rodica Orjanu in Piata de capital pe 15 Octombrie 2010, 15:18

  • print
  • rss

•Două pachete de titluri de stat cu scadenţa în octombrie 2012 (simbol B1012A) au fost transferate la BVB în şedinţa de vineri, prin două operaţiuni speciale, în valoare cumulată de 34,5 milioane lei, la un preţ cu 18,4% peste valoarea nominală de 10.000 de lei.
 
• Titlurile Cemacon Zalău au urcat cu 9,02% la debutul şedinţei de vineri, într-o piaţă în stagnare, după ce Consiliul de Administraţie a propus acţionarilor majorarea capitalului social cu 4,8 milioane lei, prin aport în numerar, în condiţiile în care propunerea similară din septembrie a fost respinsă. • În şedinţa de joi, au fost realizate tranzacţii speciale cu acţiunile BVB şi BRD în valoare totală de 8,4 milioane lei, ceea ce a reprezentat o treime din rulajul bursei.
 
• Acţionarii Avicola Braşov se vor întâlni la 15 decembrie pentru a-şi exprima opinia asupra revocării deciziei din august privind delistarea de pe Rasdaq, după ce CNVM a obligat administratorii firmei să convoace AGA pentru a anula hotârărea. • Analiştii BCR recomandă cumpărarea acţiunilor Albalact, cu un preţ ţintă de 0,328 lei în următoarele 12 luni, cotaţie cu 28% peste preţul de la bursă, considerând că producătorul de lactate îşi va majora cota de piaţă ca urmare a falimentului unor competitori mai mici.
 
• Piraeus Bank România a aprobat restructurarea, pe o perioadă de 5 ani, a unui credit de investiţii de 12,8 milioane euro acordat Impact Developer&Contractor pentru cumpărarea unui teren în zona Ghencea.
 
• Companiile listate la bursă din Uniunea Europeană ar putea pierde dreptul de a-şi alege companiile de audit, potrivit unor propuneri ale Comisiei Europene menite să crească încrederea investitorilor în informaţiile financiare, după criza economică, iar autorităţile de reglementare din statele membre ar putea primi prerogative referitoare la desemnarea şi nivelul de remunerare a firmelor de audit, precum şi în ceea ce priveşte durata evaluării.
 
SIF Oltenia a cumpărat miercuri un pachet de 6,97% din acţiunile Prodplast Imobiliare pe sistemul alternativ al Sibex, pentru care a plătit 5,8 milioane lei, SIF având anterior o deţinere de 11,01%.
 
• Acţionarii producătorului de celuloză şi hârtie Someş Dej au aprobat majorarea capitalului social cu 107,5 milioane de lei, de la 26,4 milioane de lei la 133,9 milioane de lei, prin aport de numerar.
 
• Analiştii Raiffeisen Capital & Investment menţin recomandarea de cumpărare pentru acţiunile celor cinci SIF-uri şi au fixat preţuri ţintă pentru aceste titluri cu minim 37% şi, respectiv, de cel mult două ori mai mari decât cele mai recente cotaţii de la bursă, cel mai mare potenţial având SIF Mutenia.
 
• Activele fondurilor de investiţii au continuat să crească în luna septembrie cu 3,7% şi au ajuns la un nivel istoric de 5,35 miliarde lei, sumă cu peste 53% mai mare decât la finalul anului trecut, iar mai mult de jumătate din valoare reprezentau activele celor şapte fonduri monetare.
 
• Investitorii străini au redevenit cumpărători neţi la BVB în luna septembrie, cu achiziţii nete de 79,1 milioane lei, însă valoarea a fost influenţată în principal de transferul unui pachet de acţiuni Rompetrol Rafinare de la o societate din grup către The Rompetrol Group Olanda.
 
• Acţionarii producătorul de tuburi din oţel Zimtub Zimnicea au subscris doar 20% din acţiunile emise pentru majorarea de capital cu o valoare programată de 17 milioane de lei, astfel că nivelul capitalului social va urca cu 3,36 milioane lei, la 15,42 milioane de lei.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: BVB, bursa, titluri de stat


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net