Acum câteva zile am aruncat pe Facebook o poveste despre leacuri. Naturiste, ecologiste, homeopate, bazate pe ierburi, pe principii active, pe apă de mare ori şarpe de uscat. Stai şi te întrebi de ce naiba se mai chinuiesc ăia la Harvard, când leacul pentru cancer a fost descoperit de cel puţin 100 de vrăjitori cu acte în regulă din România... Te întrebi şi găseşti imediat răspunsul, pentru că poporul ştie, în sufletul lui, chiar dacă n-are nicio dovadă.
„Sora mea s-a vindecat de cancer cu homeopatie. Eu merg la bio-energo-terapeut. Nu putem să înţelegem tot ce ne înconjoară, dar asta nu înseamnă că nu există ceva dincolo de asta”.
Există şi versiunea mai gravă de delir: „Un medic italian a descoperit acum aproape treizeci de ani remediul cancerului. Şi, guess what? L-au dat afară din toate instituţiile de profil! De ce? Pentru că sunt prea mulţi şi prea multe instituţii implicate în afacerea asta.”
Ciudată treabă, dar se pare că pe la noi e mai uşor să vinzi credinţe decât certitudini demonstrabile. Din 10 useri care au postat, doar 1-2 ţineau cu ştiinţa. Restul aveau ştiinţa în ei, în versiunea 2.0: holistică. Integrativă. La ibric.
Trist. Dar explicabil: pe lumea asta sunt cam două feluri de oameni: cei care cred şi cei care constată. Eu sunt din a doua versiune: îmi trebuie mereu dovezi raţionale. Când oamenii spun „există întotdeauna lucruri pe care nu le înţelegem, cum ar fi iubirea“ aş putea răspunde foarte simplu: dacă nu le înţelegem, atunci de ce le folosim ca argumente?
Le folosim pentru că sunt singurele argumente pentru care nu trebuie să muncim. Acum câteva zile, o doamnă îmi trimitea pe mail sau SMS un număr de telefon al unui cunoscut specialist în medicină alternativă. Un altul se oferea să-mi trateze copilul cu acupunctură. Şi aşa mai departe. Toţi se supără dacă le spui că nu poţi să crezi într-un tratament recomandat de o mătuşă de-a doua care eventual a auzit de el de la o vecină de scară.
Dincolo de asta, niciunul dintre ei nu ştie de câţi ani şi de câţi oameni şi de câte straturi de specialişti e nevoie pentru a pune pe piaţă un simplu medicament de răceală. Oricâte milioane de molecule sunt încercate în laboratoarele acestei lumi, pentru a găsi una care să inhibe irigarea cu sânge a unei tumori canceroase. E greu, pentru că toată această informaţie se găseşte în reviste groase, cu diagrame şi fără poze cu Irinuca, fetiţa vindecată de leucemie cu două pase ale Bio-Mag-ului Papacostea, din Turceni.
De ce alegem oare să fim prostiţi? Şi de ce muncim cot la cot cu cel care ne prosteşte, ba chiar îl mai şi plătim? Poate şi pentru că vindecătorul, vraciul, terapeutul te ia asociat în business-ul lui. Da, pe tine care nu ştii nimic, pe tine, care stai în genunchi, ca într-un ritual de intrare în tagma cavalerilor.
Ridică-te, Nea Nimeni, de azi eşti Dr. Nimeni! Să fii sănătos!
