După repetate negări în ceea ce priveşte semnarea unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), oficialii români au decis să anunţe, în sfârşit, declanşarea negocie­rilor. Politicienii, sindicatele, patronatele, dar şi cetăţenii au reacţionat imediat, exprimându-şi dezacordul. Numai că, din păcate, o înţelegere cu instituţiile internaţionale pare inevitabilă în acest moment, în lipsa acesteia, deficitul României fiind finanţabil la costuri extrem de ridicate, ceea ce ar duce la o escaladare a datoriei publice.

România va atinge un nivel-record al datoriei publice în Produ­sul Intern Brut (PIB) în 2011, de 39,5%, în creştere cu 2,2% faţă de nivelul estimat a se înregistra în 2010, de 37,3%. Cel puţin aşa prevede strategia fiscal-bugetară pe 2011-2013 a gu­vernului Boc. La finalul lunii iunie, Ministerul Finanţelor Pu­blice (MFP) a raportat o datorie publică de 34,66% din PIB. Mai mult de jumătate din a­ceasta are o scadenţă de sub un an. Explicaţia autorilor strategiei: „Pe fondul revenirii sub aş­teptări a economiei naţionale în anul 2010, când se estimează o creştere economică negativă de 1,9% din PIB, datoria publică va creşte până la nivelul de 37,3% din PIB, comparativ cu 30,0% din PIB cât s-a înregistrat la sfârşitul anului 2009, în principal ca urmare a finanţării deficitului bugetar (6,8% din PIB) şi refinanţării datoriei publice. În perioada acoperită de Strategia fiscal-bugetară (2011-2013), pe fondul creşterii economice, al aprecierii mo­nedei naţionale faţă de euro, prin­cipala valută în care este denominată datoria publică externă, dar şi al extinderii ma­turităţii titlurilor de stat şi im­plicit a duratei medii rămase a portofoliului datoriei publice, nivelul estimat al datoriei p­u­blice nu va depăşi 40,0% din PIB”. Nivelul estimat poate, cel real sigur va depăşi 40%, ajun­gând probabil în zona 45-50%. Motivul este dezvăluit de consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru. „Anul 2011 va fi un an foarte dificil din punct de vedere fiscal, în primul rând că va fi o evoluţie ciclică. Nu cred că PIB-ul va fi foarte mult modificat nominal faţă de anul acesta. Ascensiunea către 4,4% din PIB în 2011 este bazată pe o creştere economică. Nu cred că se va produce. Va fi o deraiere. S-ar putea să fie o deraiere şi în 2010, din cauza faptului că scăderea economică s-ar putea să fie mai mare decât se esti­mează acum“, a explicat acesta. În opinia sa, „deraierea” deficitului pe 2010 s-ar putea ridica la 0,4-0,5% din PIB. „Dacă rămâ­nem cu deficitul bugetar la 6% din PIB în următorii doi ani, scenariu căruia îi atribui o probabilitate destul de mare, atunci datoria publică se va duce cel puţin la 44-45% din PIB“, este concluzia lui Lucian Croitoru.

Din păcate, chiar şi consi­lierul guvernatorului este optimist. Până în luna iulie 2010, deficitul bugetului general consolidat a atins deja 3,9% din PIB, peste 20 de miliarde de lei în timp real. Spre comparaţie, deficitul realizat de guvernul Tăriceanu în tot anul 2008, mult blamat de actualii guvernanţi, a fost de 24 de miliarde de euro. În perioada similară a anului trecut, când a fost înre­gistrat un deficit nu de 6%, ci de 7,2% din PIB, fusese înregistrat un deficit de numai 17 miliar­de de lei, cu 3 miliarde mai pu­ţin decât cel din acest an. Iar mă­surile adoptate pentru a doua jumătate a acestui an - reducerea salariilor bugetarilor cu 25% şi majorarea TVA la 24% - vor reduce cheltuielile publice, însă şi veniturile. Şi, mai tragic, vor reduce PIB-ul şi ritmul de creştere a acestuia, şi nu pe termen scurt, ci pe termen lung. În special TVA. Iar această re­ducere a PIB-ului va echivala, logic, cu o pondere mai mare a deficitului şi, implicit, a datoriei publice în Produsul Intern Brut.
În plus, aşa cum observa şi guvernatorul BNR, jumătate din veniturile obţinute din ma­jorarea TVA vor fi plătite pe rate ale dobânzii la care Guver­nul va reuşi să se împrumute pentru a finanţa un deficit mai mare decât cel estimat şi a refinanţa datoria publică scadentă. Numai în ultimele trei luni ale lui 2009 sunt scadente titluri de stat în valoare de 13 miliarde de lei. Care probabil vor fi ros­to­golite pe termen scurt, pentru 2011 sau 2012, şi la randamente „alimentate” cu efectele majo­ră­rii TVA transpuse în in­flaţie. Dacă adăugăm şi faptul că ex­pu­nerile băncilor autoh­to­ne pe titlurile de stat româneşti au atins deja plafonul superior, e uşor de estimat că Executivul nu se va putea împrumuta în pe­rioada următoare la dobânzi de sub 7,5% pe piaţa internă. Acesta este principalul motiv pentru care semnarea unui nou acord cu FMI era inevi­ta­bilă, aşa cum anunţa SFin încă de acum două luni.

Oamenii de afaceri vor ca populaţia să finanţeze deficitul
Nu numai politicienii, aflaţi în căutare de voturi, şi sindicaliştii, aflaţi în căutare de majorări salariale şi de pensii, se împo­trivesc semnării unui nou acord, ci şi patrona­-te­le. „Nu susţinem contractarea unui nou îm­prumut de la FMI/CE/BM de tip stand-by; la li­mi­tă, se poate accepta un acord de împrumut de tip «preventiv». În acest caz, susţinem rea­li­za­rea de împrumuturi comerciale la finanţa­to­rii instituţionali (BEI, BERD, BM ş.a.), sumele îm­prumutate urmând a fi utilizate exclusiv pen­tru realizarea unor proiecte naţionale, bine pre­gă­tite şi corect dimensionate financiar şi tehnologic”, susţine Asociaţia Oamenilor de Afa­ceri din România (AOAR). Asociaţia propune constituirea fondului strategic de investiţii, cu o valoa­re de 5-7 miliarde de euro, prin emiterea de ti­tluri de stat, tranzacţionabile pe Bursa de Valori Bucureşti. „Titlurile de stat vor fi bonificate cu o dobândă atractivă, ce va permite, prin plăţile anuale, o remunerare stimulativă pentru populaţie. Operaţiunea va creşte gradul de în­cre­dere a populaţiei, va stimula consumul şi va asigura re­sursele financiare necesare finanţării unor proiecte de importanţă naţională sau re­gio­nală. Depozitele populaţiei se ridică la circa 15 mili­arde de euro“, se menţionează într-un comunicat al Asociaţiei, care aminteşte că mă­sura a fost utilizată în România interbelică şi în anul 2008 în Franţa. Propunerea este lăudabilă, doar că nu este aplicabilă. Ea nu ia în calcul cererea. Do­vadă - evoluţia gradului de lichiditate a titlurilor pe piaţa secundară (raportul dintre valoarea totală a tranzacţiilor lunare şi volumul total al titlurilor de stat), care s-a prăbuşit de la recordul de 350% din octombrie 2009 la 30% în iunie 2010. Nivelul cererii de titluri de stat poate fi observat şi din ponderea de numai 28,87% reprezentată de titluri deţinute de bănci în numele clienţilor, restul fiind deţinute în nume propriu.

Ipoteza acordului preventiv - nerealistă
Preşedintele Traian Bă­ses­cu susţine că „dacă discutăm de problema de­fi­ci­tului bugetului de stat, este clar că România nu va trebui să ia bani de la FMI. Dacă dis­cu­tăm de partea de credibilitate, România trebuie să fie în­tr-un acord cu FMI“. Cu alte cu­vinte, în opinia preşe­dinte­lui, Româ­nia se împrumută doar de ochii lumii. De unde ar fi luat guvernul Boc banii ne­cesari finanţării de­ficitului pe 2009 şi refinan­ţării datoriei publice dacă nu ar fi fost semnat actualul acord cu FMI? Ba­nii atraşi de BNR au avut ca des­tinaţie tot bugetul de stat, banca centrală eliberându-i băn­cilor co­mer­ciale, care, la rândul lor, au îm­prumutat sta­tul. Cu toate acestea, preşedintele crede alt­ceva: „Doar în acest acord au fost excepţii în care vreun mi­l­i­ard jumătate s-au dus în bu­getul de stat pentru că era si­tuaţia extrem de dificilă, dar în ni­ciun caz FMI nu va mai accepta să finanţeze deficitul bu­getului de stat al Româ­niei“. Pentru Bă­sescu, doar ce­le două tranşe, care au luat c­a­lea MFP, au fi­nan­ţat de­ficitul. Aceasta este doar finan­­ţarea directă, restul ba­nilor re­pre­zentând o finan­ţa­re indi­rec­tă a aceluiaşi deficit. Potri­vit pre­şedintelui, faptul că gu­vernul Boc avea de refinan­ţat în 2010 jumătate dintr-o da­to­rie pu­blică de 30% din PIB şi de fi­nanţat un deficit asumat de 5,8% din PIB îl punea într-o si­tua­ţie „extrem de dificilă”. Cum va fi situaţia în 2010, când, probabil, va avea de refinanţat jumătate dintr-o datorie pu­blică de 40% din PIB şi de finanţat un deficit de 6%, şi nu de 4,4% din PIB cât şi-a asu­mat în acordul cu FMI? Iar 2012 nu va fi un an mai uşor, dimpo­tri­vă. Dacă analizăm datoria pu­blică a României, în 2012 vor fi scadente deci 10 mi­liarde de lei din datoria publică pe termen mediu, du­blate de alte 25-30 de miliarde datorie pe termen scurt rostogolită.

În plus, pe lân­gă exe­cuţia bugetară obiş­­nuită, vor trebui achitate peste două mi­liarde de lei drep­turi salariale câş­tigate în instanţă, plus ti­tluri de plată pentru imobilele preluate în mod abu­ziv şi suspendate de guvernul Boc. Toa­te acestea, actualizate cu rata in­flaţiei, um­flată de majora­rea TVA, ca­re adaugă 3-4 punc­te procentuale şi la dobânda la care se îm­prumută statul.
Dar BNR, ce face BNR? Nu va putea să finanţeze indirect statul, cum a făcut-o şi anii tre­cuţi, prin intermediul băn­cilor comerciale? Nu prea poa­te, pentru că pe 6 august 2012 şi 6 no­iembrie 2012 şi BNR are două scadenţe de câte 546 mi­lioane DST (Drepturi Speciale de Tragere - aproximativ 5 mi­li­arde de lei) către FMI. Deci ipo­teza unui acord preventiv, a­vansată atât de preşedinte, cât şi de premier, este una ne­rea­lis­tă. Pentru a face faţă pro­bl­e­me­lor fiscal-bugetare, Gu­ver­nul României va fi nevoit să sem­neze un acord similar ce­lui actual. Iar banii de la Co­mi­sia Eu­ropeană depind de acordul cu FMI. „Cred că exis­tă un a­cord cu statele UE că a­cordu­rile cu FMI ar trebui să fie acorduri comune CE - FMI, iar FMI este de acord cu acest lucru. Deci, dacă va exista un nou pro­gram cu România, a­ces­ta va fi unul comun UE şi FMI“, a declarat şeful di­vi­ziei CE pentru Cehia, Ro­mâ­nia, Polonia şi Slo­vacia, Lau­rent Moulin.