Niciodată în democraţia postdecembristă nu s-a mai atins un asemenea grad de confuzie şi agresivitate vulgară ca săptămâna trecută. Au existat, ne amintim, atitudini radicale în Piaţa Universităţii sau în CPUN, etichetări deplasate (precum „golani” sau „măi animalule!”), dar niciodată nu s-a depăşit un anumit cadru convenţional. Spun „convenţional” şi nu „legal”, pentru că injuriile sau calomniile puteau fi înfăţişate, la limită, ca opinii politice. Cadrul legii, cel puţin acela vizibil de către marele public, a fost respectat. 15 septembrie 2010 este însă un moment de răscruce.

Care sunt faptele?
Miercuri, 15 septembrie, s-a dezbătut, în Cameră, Le­gea pensiilor. După ce, în co­misii, Opoziţia reuşise să im­pună câteva amendamente, dintre care cel mai important era stabilirea punctului de pensie la 45% din salariul me­diu, în plen aceste amendamente au fost „zburărătăcite”, vorba lui Radu Berceanu, astfel încât, la un moment dat, reluându-se de mai multe ori votul pe chestiuni de procedură, s-a ajuns la situaţia în care pur şi simplu nu se mai ştia ce se votează. Fiind vorba despre probleme care afectea­ză în special electoratul PSD, Opoziţia a ieşit din sală. Ulte­rior s-a anunţat că Legea a fost votată cu 170 de voturi şi două abţineri.
Joi şi vineri au fost zile re­la­tiv calme, în care Opo­zi­ţia şi-a manifestat nemulţu­mi­rea şi a anunţat că va contesta le­gea la Curtea Consti­tu­ţio­na­lă. În acest timp, ideea de fraudă a apărut doar pe blogurile u­nor jurnalişti şi a fost reluată, des­tul de neconvingător, de unii politicieni din Opoziţie, pe la diverse talkshow-uri. Scan­­dalul s-a declanşat abia duminică seara, când Radu Tudor a prezentat imagini din sala plenului în care se vedea clar că acolo nu se aflau, la momentul votului, mai mult de 120 de parlamentari. Gurile rele spun că erau doar vreo 80....
Prima întrebare care se pune este: „De ce nu s-au se­si­zat de joi sau măcar de vi­neri liderii Opoziţiei?”. Asta în condiţiile în care Mihai Voicu (PNL) a fost în permanenţă în sală.
Luni dimineaţa, probabil buimăciţi de evidenţă şi acu­zaţiile devenite vocale ale Opoziţiei, pedeliştii, în frunte cu Roberta Anastase, au făcut un pas înapoi, acceptând reluarea votului propusă de PSD. Discursul premierului de luni, din Parlament, a fost în mare măsură acoperit de scandalul votului fraudat.
Marţi după-amiază, preşe­dintele Traian Băsescu urma să susţină, în faţa Camerelor reunite, un discurs despre sta­rea naţiunii. Se deschidea pers­pectiva ca discursul să fie un moment critic, în care pre­şedintele să fie pus direct în faţa acuzaţiilor de fraudare a votului de către cea care ur­ma să stea la prezidiu, Rober­ta Anastase.
Înaintea reunirii Camere­lor, lovitură de teatru! Rober­ta Anastase renunţă brusc la ideea de compromis ce se pre­figura. Reluarea votului este supusă la vot şi respinsă şi, în faţa protestelor Opo­ziţiei, pre­şedintele Camerei flutură, de la înălţimea pre­zi­diului, niş­te foi care ar repre-zenta dovada că PSD ar fi cerut 127 de miliarde de lei dintr-un fond special al Gu­ver­nului în schimbul „trecerii” Legii pensiilor.
Din acest moment a în­ce­put haosul. Victor Ponta a a­nunţat, în conferinţă de pre­să, că PSD va face o plângere penală pe numele Robertei Anastase. Aceasta şi-a amintit că e din Ploieşti, şi e revol­u­ţio­nară ca şi Miţa Bas­ton, şi a ieşit într-o conferinţă de presă punând toate tunu­rile pe Victor Ponta.
Discursul lui Traian Bă­ses­cu, în acest context, n-a mai interesat pe nimeni, cu atât mai mult cu cât nu a fă­cut decât să reia evaluările macroeconomice ale deficitului bugetar, ale cheltuielilor sa­la­riale şi ale dezechilibrului demografic. Preşedintele s-a revanşat însă miercuri seara, la B1 TV. Traian Băsescu i-a a­tacat virulent pe liderii Opo­zi­ţiei, pe moguli, pe jurnalişti şi, în general, pe toată lumea. Atacurile au fost atât de agresive încât este greu, în acest moment, să ne imaginăm că între cele două tabere mai poa­te exista vreo cale de îm-păcare. Dar suntem în ţara lui Caragiale şi „piaţa endenpendenţi” e mereu la doi paşi de orice scandal politic.

Ce e în spatele faptelor?
Am văzut deja că Opozi­ţia a ieşit din sală la votarea Legii pensiilor într-un mo­ment în care, numeric, ar fi putut fi majoritară. Acest fapt ar pu­tea fi un argument în favoa­rea versiunii PDL cum că Le­gea pensiilor ar fi fost obiectul unui troc. Ră­mâne însă, chiar şi în aceas­tă situaţie, „cri­ma” propriu-zisă: dacă nu mai exista cvorum, dezbate­rea ar fi trebuit suspendată. Un vot fraudat rămâne un vot fraudat şi, cel puţin moral, consecinţele lui sunt nule.
Apoi, dacă într-adevăr a existat un troc, constatăm că PSD a respectat în primă fază înţelegerea, ieşind din sală. E greu de crezut că, în condi­ţiile acelui troc, PSD s-ar fi au­todinamitat, lăsând subiectul să scape în presă. Cel mai pro­ba­bil, la momentul ieşirii O­po­­ziţiei din sală, parlamentarii Puterii întruneau numă­rul necesar pentru cvorum, dar, orele fiind înaintate şi vă­­zându-se rămaşi singuri, fie­ca­re a plecat care încotro. Ast­fel, în câteva minute sala a ră­mas goală. Luaţi de val, li­de­rii PDL au votat într-o ve­se-lie, fă­ră să-şi mai pună pro-blema cvo­rumului. Abia aici a intrat în acţiune presa, care a desco­pe­rit dovezile lipsei de cvorum.
Aşa-zisele dovezi fluturate de Anastase sunt departe de a fi concludente. Nu exclud, aşa cum am precizat deja, exis­ten­ţa trocului. Dar, în acest caz, primul care ar trebui să plătească ar fi Mircea Toader, liderul de grup al PDL în Ca­meră. Chiar în situaţia în care acesta a ieşit în conferinţă de presă şi a făcut, practic, un autodenunţ, el ar trebui sanc­ţionat drastic de partidul din care face parte. Aţi auzit de aşa ceva?
În ceea ce-i priveşte pe so­cial-democraţi, ei sunt mai puţin vinovaţi de troc şi mai mult vinovaţi de ipocrizie. La urma urmei, prost nu e cine cere, ci cine dă! Din punctul de vedere al Opoziţiei, aflată în minoritate, o învoială strâm­bă e mai bună decât o judecată dreaptă. Dat fiind că, la o prezenţă corectă, maşina de vot a Puterii impunea Le­gea pensiilor, Opoziţia se pu­tea gândi să „ciupească” ceva pentru aleşii locali. Rămâne deci ipocrizia!

Sensul cuvintelor şi ritualurile sociale
Când se spune despre ci­ne­va că „şi-a pus poalele în cap”, asta înseamnă că a re­nun­ţat la decenţă, la bun-simţ, la regulile şi convenţiile sociale pentru a-şi exhiba păr­ţile ruşinoase, frustrările, ura, lipsa de educaţie şi caracter. Expresia îşi are însă originea într-un fapt real, un obicei ar­haic care se păstrează încă la populaţii nomade şi neinstruite. Concret, femeile prinse la furat îşi ridică poalele şi-şi arată sexul, determinând un fel de scurtcircuit mental care demobilizează şi derutează adversarul. Zoologic vorbind, acest gest este înrudit cu re­fle-xul sepiei de a împroşca cer­neală sau cu cel al dihorului de a excreta o substanţă urât mi­rositoare atunci când este în primejdie.
Dacă revenim la stimabilii noştri oameni politici, reacţii­le lor extrem de violente ne fac să bănuim că primejdiile pe care le simt sunt proporţio­na­le. Am văzut deja că fraudarea evidentă a votului nu poa­te fi eludată. Observaţia ur­mătoare este că responsabi­li­tatea acestei fraude revine ex­plicit şi categoric Robertei A­nastase şi lui Sever Voines­cu, doi dintre pedeliştii soco­tiţi ca făcând parte dintre a­pro­piaţii preşedintelui.
Ieşirea lui Traian Băsescu la B1 TV capătă astfel un în­ţe­les mai adânc. Preşedintele nu a sărit în apărarea Guver­nu­lui sau a PDL, structuri com­plexe şi controlabile prin­tr-o mulţime de alte pârghii, ci a sărit în apărarea unei struc­turi personale de putere. Conducerea Camerei îi este esenţială preşedintelui. Dacă Guvernul este răsturnat, pre­şedintele numeşte următo­rul premier. Dacă CSM n-are pre­şedinte, numirea lui este la mâna lui Traian Băsescu. Par­lamentul însă nu poate fi controlat de Traian Băsescu (cel puţin în măsura în care acesta şi-o doreşte). Era deci firesc ca preşedintele să spună ori­ce, doar pentru a deturna atenţia opiniei publice de la persoana Robertei Anastase.
Încă o observaţie: pentru a-şi pune poalele în cap, Tra­ian Băsescu nu s-a dus la TVR, ci la B1 TV, un post prietenos, urmărit în majoritate de sus­ţinătorii preşedintelui. Mesa­jul s-a îndreptat deci, primordial, către aceştia. Mare trebuie să fie cumpăna dacă s-a simţit nevoia îmbărbătării nucleului dur!