Să ai înseamnă să munceşti

Ştiu că titlul sună dubios. E un moment în care dezbaterea publică miroase a toamnă şi-a portofele goale tocmai când vine vremea să pui murăturile. Într-un fel sau altul, cetăţeanul care îşi ia ideile de la alţii a ajuns la concluzia că trebuie luat în grijă cumva, de o instituţie care merită creată special, dacă nu cumva există deja şi nu-şi face datoria. Iar recentele reduceri de salarii şi personal la bugetari au dat şi ultima lovitură ideii de responsabilitate personală în privinţa propriului destin. Nu mai e la modă să vorbeşti despre ce poţi face tu pentru tine. Şi nici nu mai e pe undeva o voce suficient de puternică pentru a restabili măcar egalul în meciul dintre ipocrizie şi onestitate. Suntem ceea ce putem face din noi, fără să ne ajute nimeni. E cineva care să iasă în faţă cu ideea asta?
Greu. Politicienii nu-şi strică ploile. Societatea civilă se pretinde de dreapta, însă e de stânga, media nu vrea să contrarieze. Ei bine, poate că e vremea ca alţii să se implice în marketingul ideii exotice de succes prin efort personal. Poate că tocmai firmele mari din România, companii care au făcut aici nu doar bani, ci şi reguli şi proceduri, companii care promovează în interiorul lor valoarea, să facă un gest simbolic şi în spaţiul public. Să spună cu voce tare că valoarea supremă e munca. Şi că ne putem redresa din criză doar cu efort individual şi solidaritate de masă. Nu invers.
În fond, e şi interesul lor, al acestor companii. În lipsa reformei în administraţie şi în sectorul bugetar, doar taxele mai mari vor echilibra bugetul. Iar taxe mari, ştim deja, înseamnă business mai puţin.
Ce-ar trebui să spună o astfel de campanie? În primul rând că, dacă doreşti ceva, trebuie să-ţi ceri mai întâi ţie. Apoi că statul nu e un zeu cu puteri
supranaturale. Statul suntem toţi. Banii lui sunt cei pe care îi dăm tot noi. Salariul, să nu uităm, vine din ceea ce produci tu, când lucrezi la privat. Sau din ce produc privaţii şi-ţi dau şi ţie, atunci când eşti bugetar. Salariul nu poate să fie ceea ce ţi-ai dori sau ce zice nu ştiu ce lege. El este ceea ce
generează ţara. Tot aşa cum apa de la izvor nu poate crea un fluviu, orice normativ ai da pentru asta. Mai sunt câteva lucruri de adus aminte: singura şansă pentru a ne redresa este să producem marfa pe care alţii s-o cumpere. Pensia nu are legătură cu ce-ai muncit. Are legătură cu ceea ce plătesc copiii tăi ca taxe. Iar să ai înseamnă să munceşti. Pur şi simplu.
Dar cine să scrie aşa ceva pe o pancartă?