Political horror

Guvernul se străduieşte serios să de­mo­leze statul social sub pretextul im­perativelor crizei economice. Este cam singurul guvern european care şi-a propus explicit aşa ceva. Criza nu poate justifica însă mitomania guvernamentală. Sun­tem minţiţi copios şi nu re­acţio­năm pe măsură.
Ni se tot spune că 11 milioane de ce­tă­ţeni sunt asistaţi de stat şi că aceas­tă situaţie este capcana clasică a subdezvoltării. Când alţii sporesc sprijinul dat celor vulne­rabili, ai noştri ne repro­şează că sun­tem săraci, că „asistaţii“ pră­duiesc bugetul, că nu s-a mai vă­zut niciunde ca statul să cheltu­ias­că atât de mult cu protecţia socială a propriilor cetăţeni. De ce mint cu talent? Este posibil ca unele modificări genetice spon­tane să fi determinat apariţia unei noi specii, mitomanul politic.
Ţările care ar fi trebuit - după spu­sele mitomanilor politici - să se afle în „cap­cana clasică a sub-dez­voltării“, ca ur­mare a protecţiei sociale largi oferi­te, sunt cele vest-europene. Dar exact aces­te ţări se dezvoltă, nu cele în care protecţia socială este margi­nală. În Germania, 67,1% din familii bene­fi­cia­ză de cel puţin un tip de prestaţie so­cială, 44% din familii primind venituri de natură socială altele decât pensiile. În Belgia, 83,3% din familii pri­mesc cel pu­ţin un tip de prestaţie so­cială, în Franţa 75%, în Marea Britanie 79%, în Danemarca 65%, în Aus­tria 76%. În medie, 67% din fami­liile europene pri­mesc cel puţin o prestaţie socială.
De ce este rău că 11 milioane de ce­tă­ţeni români primesc o aloca­ţie socială sau alta? Asta înseam­nă că familiile mai mari şi mai sărace primesc un oa­re­care ajutor, modest de cele mai mul­te ori. Cheltuielile sociale nu depăşesc 14% din PIB la noi, în Europa media este de 26% din PIB. Când salariile nete cumulate ale româ­nilor nu trec de 15% din PIB, protecţia socială este vi­tală. Noi ne lă­udăm cu salarii mici, pensii mici, alocaţii mici şi ne credem competitivi doar pe seama traiului modest al salariaţilor. De compe­titivitate teh­nologică nu au auzit guver­nan­ţii? De ce cred mutanţii politici că ro­mânii pot să „trăias­că bine“ cu două parale în buzunar? În 2008, cam 17% din sala­riaţi se situau sub pragul sără-ciei. Astăzi sunt mult mai mulţi. Aju­toarele sociale sunt necesare pentru supraviţuire la noi, nu pentru stabilita­tea clasei medii, ca la alţii.
Pensionarilor pentru invaliditate li s-a spus că sunt escrocii şi profitorii care devalizează fondul pu­blic de pensii. De la începutul a-ces­tui an a început procesul de reevaluare a pensiilor de invaliditate şi, surpriză!, din cei aproa­pe jumătate de milion de pensionaţi pentru invaliditate mai puţin de patru mii au fost depensionaţi. Vreo 0,8% din total. Aproa­pe nimic.
Minciuna despre pensia minimă garantată care se acordă „putu­roşilor care nu au contribuit“ o ştiţi, nu-i aşa? Poli­ticienii cu
mâ­na dreaptă pierdută în bu­getul public tot vehiculează ideea, cu intenţia clară de a anula pensia minimă. Legea spune însă că „be­ne­ficiază de pensia socială mini­mă garantată pensionarii siste­mului public de pensii, dacă nive­lul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situ­ează sub nivelul pensiei sociale mini­me ga­rantate“.
Primesc pensia mini­mă garantată doar cei care au contri­buit, însă pensia lor este prea mi­că. Dar contează adevărul atunci când re­for­mează portocalii statul?
Aţi auzit vreun guvernant să recu­noască faptul că a spus un nea­devăr? Nici vorbă, „specia“ nu are morală. Între timp, românii se a­cu­ză unii pe alţii de „privilegii“, fără să vadă că sunt puşi să plă­tească integral costul crizei. În hăr­­mălaia creată nu se mai ob-ser­vă esenţialul: din valoarea adăugată brută produsă în fiecare an, partea distribuită salariaţilor şi statului (pentru a finanţa servicii publice şi protecţia socială) sca­de. Cresc doar marile averi, parca­te de preferinţă în paradisuri fiscale.
Ghilotina guvernamentală taie salarii şi beneficii sociale, dar în faţa marilor venituri se ruşinează preţ de 16%. Sau la un preţ negociat. Noi suntem contri­buabili. Ei sunt clienţi. Sau stăpâni?