Copilul termită

Pe bulevardul Dacia, aproape de Piaţa Romană, calcanul unei superbe clădiri abia renovate a fost mânjit de un graffer tembel. Se poate constata cu uşurinţă că nu a vrut să pună de-o operă de artă ori să transmită vreun mesaj cool, ci doar să distrugă: jetul pulverizatorului a împroşcat zidul de jos în sus, fără nicio noimă. Ni­mic nou. În Bucureşti nu mai există vreo suprafaţă proaspăt văruită care să nu fie mâzgălită de aceşti retardaţi. Deşi mi se pare a fi varianta murală a kitsch-ului, nu am nimic nici împotriva graffiti-ului, nici împotriva grafferilor. Cu acordul celui care tocmai a dat cu bidineaua, pot să se ex­hibe plastic cât vor. Dar să împroşti la în­tâmplare faţadele unui întreg bulevard (aruncaţi o privire doar pe Ştirbei Vodă!) cred că e un gest care ţine mai degrabă de psihiatrie, nu de artă.
Altă întâmplare. În faţa unui liceu, trei elevi s-au luat la harţă. Au intervenit şi părinţii lor, s-au scos cuţitele şi s-a ajuns în pragul măcelului. Doi băieţi au fost duşi la spital cu plăgi tăiate la picioare, iar tatăl unuia dintre ei - cu capul tume­fiat. Nici aici nimic nou. Netul e plin de filmuleţe cu ororile care se petrec în şcoli. Cu bătăi crunte, iscate din senin, cu fete care se gherăie şi se păruiesc, cu profesori agresaţi. Dar lucrurile au început să capete tuşe îngrijorătoare. Ca de altfel în fiecare an, începutul şcolii i-a surprins pe edili cu izmenele-n vine. Clase dărăpă­nate, geamuri sparte, grupuri sanitare cu aspect de haznale, bănci dezmembrate. Imagini sumbre, la care s-au adăugat nişte festivităţi inaugurale cu aer de pa­rastas. Câţiva amici care lucrează în învă­ţământ mi-au atras atenţia că au existat însă şi excepţii. Chiar dacă pe 13 septembrie nu au fost predate „la cheie”, câteva licee din Bucureşti au fost complet renovate, igienizate şi mobilate cu gust. Dar stupoare: după numai câteva zile de cursuri au fost complet vandalizate: pu­pitrele - tăiate cu bricegele, tavanele - buşite cu raţiile de lapte, gresia şi faianţa din closete - făcute ţăndări, pereţii - um­pluţi cu urme de tălpi, zidurile exterioare - gravate cu scârboşenii. În plus, fiindcă femeile de serviciu au fost concediate, clasele arată ca nişte tomberoane: zilnic rămân pline de resturi, de hârtii, de sticle, de seringi, de tampoane. Şi astfel, tot zilnic, mizeria creşte. Să lăsăm de o parte carenţele evidente de educaţie, care cad în vina părinţilor, vârsta teribilismelor, ma­­ngementul prost, lipsa de autoritate ori dezinteresul dascălilor pauperizaţi. În­trebarea este: ce se întâmplă cu copiii noştri? De unde aceste porniri de termită? De unde nevoia lor irepresibilă de a rupe, de a murdări, de a smulge, de a zdrobi? De unde atâta violenţă gratuită, aiurea? În ţara dosului de palmă, unde pruncii poartă şişuri, viitorul seamănă cu ziua de apoi.