România apatridă

Neputinţa de a defini cuprinsul vag al artei şi deviaţiile care îl cotropesc la răstimpuri sunt două elemente care au efecte nimicitoare asupra statutului public al artistului. În ochii celorlalţi, acesta apare ca un ins imprecis, excentric, nesituat, sanchiu. Un om fără meserie, care parazitează sistemul social. Un nebun. Iar primii care profită de vulnerabilizarea noţiunii de artist sunt rinocerii şi hienele din politică. Nu dintr-o intuiţie machiavelică. Ci pur şi simplu pentru că simt în aer mirosul sângelui. Nemernicia cu impozitarea drepturilor de autor este un asemenea salt la jugulară. Ca oricare cetăţean docil, artiştii trebuie să contribuie la finanţarea sistemului de sănătate, a celui de pensii şi a fondului de şomaj, şuiera unul dintre ei printre dinţii proaspăt puşi. Ahaaaaa! Deci asigurările sociale sunt la pământ din cauza acestor retardaţi care câştigă bani şi nu vor să contribuie la binele public! Din cauza acestor smintiţi poporul trage în piept răul public! Nu din cauză că peste două milioane de români disperaţi de sărăcie şi-au luat lumea-n cap şi plătesc asigurări sociale aiurea! Nu pentru că în ţara asta muncesc numai patru milioane de fraieri! Nu pentru că ei ne fură la drumul mare de aproape douăzeci de ani! Nu pentru că economia subterană e cea care duduie! Nu pentru că tot ei au transformat banii europeni care ni s-au pus pe tavă în şmenurile lor ordinare! Nu pentru că ţiganii noştri ne fac cinste şi ne duc buhul peste hotare! Nu pentru că prin Guvern, prin preşedinţie, prin ministere, prin prefecturi sau prin primării, pentru lefuri babane, se scarpină-n cururi zeci de mii de neisprăviţi! Nu pentru că în România nu se mai produce nimic! Nu pentru că nu mai avem să dăm la export nici măcar cherestea sau fier vechi! Nu pentru că o piţipoancă aruncă milioane de euro din puşculiţa comună, ca să ne deseneze o frunzuliţă drept brand turistic! Nu pentru că foarte “grele” companii îşi vântură câştigurile prin pardisuri fiscale! Nu, nicidecum! Pricina cea cruntă vine din partea popilor, curvelor, vrăjitoarelor. Şi artiştilor! Ăştia cu ocupaţii liberale! Şo pe ei, tovarăşi, ‘r-ar ai dracu’! Şo pe ei, cu mânie proletară! Zdrobiţi-le feţele sub bocanci! Voi sunteţi cei care trudiţi cinstit pentru propăşirea României, iar artiştii sunt cei care vă căpuşează, vă sug vlaga, vă sleiesc! Pentru că nu vor să plătească! Voi sunteţi dragii noştri cu carte de muncă şi cu drept de vot! Ei ce-au în plus? Ce moţuri le dau dreptul să nu plătească?! Păi, domnilor din capul trebii, eu zic aşa. Cei care au ales să practice meserii liberale au făcut-o, în primul rând, ca să se simtă LIBERI. Inclusiv să opteze dacă au nevoie sau nu de pensiile mizerabile de la stat, de serviciile măcelăreşti din spitalele de stat sau de ajutoarele de şomaj penibile de la stat. În consecinţă, este oare democratic să le dai cu vastul prin buzunare, în vreme ce le fluturi puşcăria peste gard? În aerul tare al libertăţii postdecembriste, mie unuia îmi pute a banditism şi a dictatură pe faţă! Iar chestia cu lepădarea de intenţia de-a le majora CAS-ul de la 16,5 la 35% este de un slin fără egal! Un fel de pomană necerută.

Am explicat de ce nu mi-am pus iscălitura pe scrisoarea de protest intitulată “Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”, pe care au semnat-o câteva sute de personalităţi ale culturii române. Fiindcă că eu cred că timpul protestelor “soft” a trecut şi că singura soluţie prin care artiştii români pot să-şi facă viaţa mai bună e să pună mâna pe par. Nu m-am raliat nici la îndemnul la grevă fiscală al aceloraşi corifei, umiliţi să se înghesuie la ghişee, să se plece, să implore bunăvoinţa vreunui ciufut, ca să-i ajute să completeze cele trei formulare imbecile. Fiindcă gestul ar putea fi interpretat ca unul în favoarea comodităţii, iar nu unul îndreptat împotriva problemei de fond: de ce anume trebuie să-i dau eu statului banii aştia? Pe care nu greva fiscală o va rezolva. Ci alte feluri de revoltă. Bunăoară, eu le propun artiştilor o grevă profesională propriu-zisă, pe bune. Adică să înceteze să lucreze, să boicoteze toate semnificaţiile sensibile ale acestei ţări jenante! Apoi, pe fundalul diseminării iminente a poporului care li se asmute asupra-le, să renunţe în bloc la cetăţenia română! Îi asigur că nu ei vor deveni apatrizi, ci însăşi patria lor va deveni apatridă în raport cu abandonul dânşilor. Prin contrast, în minţile şi inimile tuturor se va prăvăli revelaţia mizeriei! Şi, nu în ultimul rând, o altă chestiune. S-a tot vorbit pe la colţuri că, de două decenii, în politică au intrat numai javrele, libărcile, japiţele, mârlanii, oportuniştii, pupincuriştii, prostituatele de lux, cu tot cu peştii lor. Că oamenii de valoare şi de spirit au stat cuminţi de o parte, refuzând cu demnitate să intre în acest cadril scârbos. Ei bine, eu cred că vremile s-au copt. Ca să nu dispărem complet din istoria, din geografia şi din filologia planetei, e cazul ca strălucitele noastre creiere, câte au mai rămas, să ia cu asalt poiata politică, să pună mâna pe manete şi să ocupe pupitrul de unde se iau decizii! Oameni buni, e ultima şansă! Regele e gol!