Bomba săptămånii
Răscoala amazoanelor din PDL
În urmă cu aproape şase ani, regele neîncoronat al PDL-ului tocmai câştigase alegerile prezidenţiale şi urma să-şi ia în primire tronul de la Cotroceni, aşa că l-a desemnat drept moştenitor pe Emil Boc. Evident, manevra a fost învăluită într-o aură democratică la proximul Congres al partidului, unde „fiul“ a fost votat cu entuziasm preşedinte de partid. Anii au trecut, iar copilul teribil al PD a devenit, prin vrerea Tatălui, prim-ministru. A venit criza peste el şi nu l-a doborât, a venit şi moţiunea votată de Parlament, dar el tot în picioare a rămas. Chiar dacă e poreclit şi Hopa-Mitică, premierul nu e singur la părinţi. Mai există surorile sale Roberta, Sulfina, Raluca, Nuţi, care s-au cam săturat de modul în care vaporul PDL merge în derivă cu cârma ţinută de Boc şi i-au cerut demisia. Deocamdată a scăpat. Deocamdată.