Leagănul respiraţiei
Romanul „Leagănul respiraţiei” de Herta Müller, publicat la Carl Hanser Verlag cu câteva luni înainte ca autoarei să i se acorde premiul Nobel pentru literatură din anul 2009, a apărut de curând în seria de autor „Herta Müller” a Editurii Humanitas Fiction, traducere de Alexandru Al. Şahighian. După sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, zeci de mii de etnici germani din România au fost deportaţi în Uniunea Sovietică. Unul dintre ei este Leo Auberg, un adolescent de numai şaptesprezece ani, care îşi povesteşte anii de recluziune, în care întregul univers se reducea la gesturile şi obiectele cele mai simple, la foamea de zi cu zi, la prieteniile pe muchie de cuţit. Romanul este scris în urma discuţiilor autoarei cu poetul Oskar Pastior (1927-2006) şi cu alţi supravieţuitori ai lagărelor sovietice. Iată şi motivaţia juriului Nobel: „Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul ei concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi”.
Olive Kitteridge
La Editura Litera a apărut cartea „Olive Kitteridge” a scriitoarei americane Elizabeth Strout, traducere de Ioana Opaiţ. Este vorba despre treisprezece povestiri care alcătuiesc, de fapt, un veritabil roman al vieţii de provincie, un roman plasat într-un oraş de pe coasta statului Maine, Crosby, unde viaţa pare să fie constituită doar din frustrări şi dezamăgiri. Personajul principal, Olive Kitteridge, fostă profesoară de matematică, traversează diverse experienţe dificile - căsătoria şi divorţul fiului ei Christopher, accidentul cerebral al soţului ei Henry - care-i dezvăluie personalitatea puternică. Firea ei dificilă o înstrăinează, o îndepărtează de toţi cei din jurul ei, pentru că Olive nu este capabilă să construiască legături de suflet nici măcar cu propria ei familie. Nominalizată în 2008 la National Book Critics Circle Award, cartea a obţinut în 2009 Premiul Pulitzer pentru ficţiune.
Almost Blue
După „Ziua lupului”, apărut în 2009, scriitorul italian Carlo Lucarelli este din nou prezent în România prin romanul „Almost Blue” apărut la „Crime Scene” în traducerea lui George Arion Jr. Dramaturg, scenarist, muzician, moderator al emisiunii de televiziune „Blu notte misteri d’Italia”, Lucarelli este autorul a peste douăzeci de romane şi este considerat cea mai mare promisiune a literaturii poliţiste italiene. „Almost Blue” este un thriller captivant, de o extremă duritate, din care nu lipsesc însă momentele lirice. Cei doi anchetatori sunt o tânără poliţistă dornică de afirmare, inspectorul Grazia Negro, şi Simone Martini, un orb care îşi imaginează culorile şi pentru care o femeie într-adevăr frumoasă are părul albastru. Şi un sfat din partea lui George Arion - înainte de a citi cartea, „ascultaţi Almost Blue în interpretarea lui Chet Baker. O trompetă, un pian şi o voce exprimând o tristeţe fără leac vă introduc într-un univers în care durerea fiinţei umane ajunge la paroxism”.