Dacă înainte de începerea crizei practicienii în insolvenţă se ocupau de lichidarea firmelor şi vânzarea activelor, blocajul economic i-a lăsat fără principalul obiect de activitate. Aşa au fost nevoiţi să se reprofileze, încercând să repună pe picioare firmele aflate în incapacitate de plată.
Deşi au din ce în ce mai mul­te dosare de rezolvat, practicienii în insolvenţă nu sunt încă văzuţi drept „vindecători” de afaceri intrate în in­ca­pacitate de plată. Nevoia unei com­panii mari care a reuşit cu succes să iasă din procesul de reorganizare ju­diciară ar putea însă să schim­be a­ceastă prejudecată. Ieşirea din insolvenţă a unei companii precum retai­le­rul de electronice şi electrocasnice Flanco, a cărui reorganizare a fost intens mediatizată în cursul acestui an, le-ar fi cu siguranţă de folos ca­selor de insolvenţă. „Facelift-ul” de ca­re are nevoie piaţa de profil vine însă după ce practicienii s-au ocupat mult timp mai ales cu lichidarea ac­tivelor firmelor aflate în faliment.

Mai multă muncă şi cåştiguri modeste
„În momentul respectiv, activele aveau o valoare deosebită, aşa că, la o companie care avea probleme, dar avea active serioase, băncile, statul şi ceilalţi creditori nu erau interesaţi să aştepte şi cinci ani până când compania respectivă se redresa. Astfel cre­di­torii votau ce e mai simplu: vindeau garanţiile, deschideau procedura de faliment, opreau activitatea şi vindeau activele”, explică Andrei Cionca, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania. În cazul Casei Transilvania, încheierea unei astfel de tranzacţii, vânzarea platfor­mei Tractorul Braşov pentru 77 de milioane de euro în 2008, a făcut ca anul respectiv să fie unul dintre cei mai buni din punctul de vedere al veniturilor.
Lucrurile s-au schimbat din 2009, când criza a devalorizat preţul te­renurilor şi imobilelor şi a blocat in­vestiţiile în imobiliare. Preşedinte­le Uniunii Naţionale a Practicie­ni­lor în Insolvenţă din România (UNPIR), Arin Stănescu, spune că „abia acum managerii au învăţat că intrarea în insolvenţă este o soluţie bună pentru redresarea afacerii”. Şi nu numai ei, ci şi creditorii şi casele de insol­ven­ţă au înţeles că pot avea de câş­ti­gat din punerea pe picioare a firmelor.
Pe de altă parte, respectarea pa­şi­lor procesului de insolvenţă, care presupune şi întocmirea unui plan de reorganizare, şi convingerea cre­ditorilor să-l aprobe, necesită timp şi resurse din partea unei case de insolvenţă. Preşedintele UNPIR arată că numărul mare de insolvenţe din ultimul an şi jumătate a însemnat doar mai multă muncă, nu şi rezultate pe măsură: „Deşi munca depusă de practicienii în insolvenţă a crescut, piaţa nu a crescut pentru că sumele recuperate nu au păstrat ritmul majorării masei credale”.
Pentru practicieni, care primesc cea mai mare parte din onorariu numai după ce firma iese din insolvenţă, situaţia nu pare deloc confor­tabilă, având în vedere că procesul poate să dureze şi doi ani, iar „succesul caselor de insolvenţă se mă­soară în planuri de reorganizare ju­diciară care reuşesc”, potrivit lui Stănescu.
De exemplu, Casa Transilvania şi-a modificat politica de onorarii oda­tă cu trecerea de la activităţile pre­ponderent de lichidare la cele ca­re presupun reorganizarea şi scoa­te­rea firmelor din insolvenţă. „În fie­care companie am început să discu­tăm cu creditorii. Le-am arătat că ac­ti­vitatea asta presupune foarte mu­l­tă muncă, creditori care trebuie toţi no­tificaţi, gestionaţi, discutat cu fie­care în parte. Totodată, ai creditori bancari care sunt destul de presanţi, fiind nevoie să mergi la bancă să ne­gociezi anumite soluţii pentru continuarea activităţii sau oprirea acesteia. Din acest motiv am trecut pe aces­te onorarii lunare ca să ne pu­tem menţine activitatea”, a mai ară­tat Cionca.
El speră ca onorariile încasate lunar să-i permită firmei să obţină venituri anuale de 1,5-2 milioane de euro pentru următorii doi-trei ani, când speră să înceapă să încaseze „onorariile de succes” de la firmele care vor începe să iasă din reorganizare.

În căutarea „insolvenţei de succes”
Deşi tot mai multe firme intră în incapacitate de plată, prea puţine sunt cazurile operatorilor economici care şi reuşesc să se redreseze. Din acest motiv, practicienii aşteaptă un „nume mare” care să iasă din insolvenţă pentru a fi arătat ca model de reuşită.
Pentru Casa Transilvania, spe­ran­ţele sunt puse în reţeaua de ma­gazine de electronice şi electrocasnice Flanco, al cărei plan de reorganizare a fost aprobat săptămâna trecută de creditori. Intrată în insolven­ţă în decembrie anul trecut, Flanco a stat pe buza prăpastiei, puţini fiind cei care mai credeau în revenirea fir­mei, în condiţiile în care şi piaţa de profil a avut în 2009 o evoluţie cata­stro­fală.
Cu un plan aprobat în circa opt luni de la declanşarea insolvenţei, Cionca crede că Flanco va ieşi din re­organizare până la jumătatea lunii no­iembrie, un nou investitor, care va plăti 10 milioane creditorilor, ur­mând să fie anunţat în curând. Ar pu­tea fi insolvenţa de succes de ca­re are ne­voie piaţa românească de profil.