Conflictul agresiv declanşat în Dobrogea cu privire la instalarea parcului eolian de la Cogealac, soldat printre altele cu arestarea preventivă a opt persoane, şi care a opus, mergând până la acte de violenţă, populaţia şi autorităţile administraţiei publice locale, pe de o parte, şi investitorul străin, pe de altă parte, reflectă importanţa excepţională a acceptabilităţii sociale a întreprinderilor acestui tip de energie regenerabilă.
Într-adevăr, aşa cum ne arată experienţele daneză şi germană în domeniu şi eforturile franceze de a o impune, energia eoliană este una prin excelenţă participativă, cheia succesului în materie ţinând de măsura în care locuitorii din zona de amplasare a instalaţiilor au posibilitatea de a se implica în acest proces, de la informare şi consultare şi până la participarea lor financiară la diferite proiecte concrete. Producerea energiei cu ajutorul vântului este considerată a fi „o afacere a tuturor”, mişcarea pro-eolian plecând de pe teren, din cerinţe punctuale, primele mici instalaţii de acest gen fiind realizate de cooperative din iniţiativă locală. În Franţa, „eolianul cetăţenesc” este promovat de asociaţii de producători, fiind considerat o energie descentralizată în privinţa modului de producere, care ar trebui să permită colectivităţilor şi riveranilor să o gestioneze împreună. Statului îi revine obligaţia de a stimula şi încuraja dezvoltarea iniţiativelor în domeniu. Desigur, exemplul cel mai semnificativ din toate punctele de vedere îl oferă Danemarca, ţară în care nu mai puţin de 22% din electricitate este asigurată din surse eoliene. Abordarea participativă reprezintă o politică de stat, fiind prevăzută în strategia energetică naţională aprobată de parlament în 2008 şi care stipulează, printre altele, posibilitatea ca oricare cetăţean interesat să deţină participaţii la proiectele de parcuri eoliene situate în proximitatea reşedinţei lui. Un fond special creat în acest scop ajută asociaţiile de proprietari locali de turbine să finanţeze studiile preliminare vizând proiectele de implementare. Negocierile directe cu publicul vizat au condus adesea la soluţii rezonabile; aşa, de exemplu, în cadrul parcurilor Horn’s Rev 1 şi 2, dialogul prealabil cu pescarii a dus la o înţelegere în sensul deplasării locului prevăzut iniţial pentru amplasare, spre o mai bună respectare a zonelor de pescuit, şi acordării sumei de un milion de euro cu titlul de despăgubire. Promovarea democraţiei participative în domeniu a făcut astfel ca, în prezent, 90% din danezi să considere că acestui tip de producere a energiei ar trebui să i se acorde prioritate în cadrul energiilor regenerabile.
Din această perspectivă, evenimentele recente de la Cogealac aproape că nu ne mai miră. Implantarea unor parcuri eoliene mamut (cel de faţă fiind considerat cel mai mare din Europa!) nu reprezintă numai un interes al investitorilor, ci şi o problemă de dezvoltare socială locală. Ignorarea totală, până la sfidare, a implicării, sub forme adecvate, a populaţiei locale, neluarea în calcul a opiniilor şi intereselor sale, stimularea stărilor tensionale nu pot conduce la niciun rezultat pozitiv. Compatibilizarea exigenţelor aparent contrare constituie singura soluţie durabilă.
