Relaţia politică dintre România şi Rusia cunoaşte în aceste zile o nouă sincopă destul de gravă. Reţinerea unui diplomat român de către FSB e un gest fără precedent, care încalcă toate normele internaţionale. Moscova are propriile ei reguli şi vrea să le impună cu orice preţ, mai ales pe teritoriul său. Dincolo de incidentul propriu-zis, semnalul deteriorării relaţiilor dintre cele două state e deja confirmat de gesturi dure. E foarte probabil ca în viitorul apropiat să asistăm la gesturi şi mai dramatice. Cel mai nefericit scenariu ar putea duce la îngheţarea totală a relaţiei dintre Bucureşti şi Moscova.
Sunt cel puţin trei motive pentru care administraţia de la Kremlin a decis arestarea diplomatului român Gabriel Grecu. E un gest de forţă care vrea să descrie intenţiile prezente şi viitoare ale Kremlinului faţă de ţara noastră.
Primul se referă la cazul de spionaj Zikolov. Fostul ataşat militar al Bulgariei la Bucureşti, în perioada 1998-2000, revenise în România, unde a reuşit închegarea unei reţele de spionaj militar. Informaţii extrase dintr-o importantă unitate militară românească erau furnizate unor beneficiari ucraineni şi ruşi. Autorităţile române au cerut spionilor cu acoperire diplomatică în Ambasadele Rusiei şi Ucrainei să părăsească România în 48 de ore. De când există servicii secrete, astfel de operaţiuni au presupus reciprocitate. Cu alte cuvinte, Rusia ne-a întors gestul făcut în 2009, dar într-un mod violent.
Al doilea motiv este schimbarea de la Chişinău. Comunistul Vladimir Voronin, un pion al Moscovei fără doar şi poate, declară pe toate căile, de la plecarea sa din funcţia de preşedinte, că România a fost implicată în răsturnarea de regim din Republica Moldova. Cu siguranţă Voronin n-are opinii personale, el vorbeşte în numele Rusiei, al cărei cetăţean şi este. Sprijinul deschis, fără rezerve, dat de preşedintele Băsescu omologului său Mihai Ghimpu şi forţelor politice pro-europene basarabene irită foarte mult Rusia. Această ţară cu ambiţii imperiale de secole nu acceptă nici în ruptul capului pierderea influenţei asupra unor ţări ca Georgia, Ucraina, Moldova. Cu primele două, situaţia e rezolvată. Georgia cu ajutorul tancurilor, Ucraina printr-o fragilă victorie a omului Moscovei, Viktor Ianukovici. Bătălia pentru Republica Moldova, având ca actori principali România şi Rusia, se derulează sub ochii noştri. Ea va continua până în ziua alegerilor parlamentare şi prezidenţiale de la Chişinău, când vom afla cine pierde şi cine câştigă. Până atunci, Putin ne loveşte puternic de câte ori are ocazia. Inabilitatea şi lipsa de experienţă în intelligence a diplomatului Gabriel Grecu le-au dat ruşilor prilejul să-şi facă jocul.
Al treilea motiv e unul indirect şi ceva mai complicat. El ţine de anunţul făcut de România privind acceptarea găzduirii unor elemente ale scutului american anti-rachetă pe teritoriul ei. Cu această mişcare, ţara noastră rezolvă un aspect strategic al securităţii naţionale. Şi chiar dacă scutul e menit să combată în principal rachetele incontrolabile ale Iranului, Moscova nu vrea să creadă. Orice element de infrastructură militară şi strategică al SUA sau NATO provoacă frisoane în Rusia. Cu atât mai mult dacă acestea avansează spre graniţa de est a NATO, implicit în proximitatea graniţelor ruseşti.
Aceste trei motive şi multe altele ne fac să credem că incidentele precum cazul Grecu sunt mici mutări cu (s)pioni pe o tablă de şah mai mare. Miza ţine şi de profilul nostru de stat NATO şi de partener strategic al SUA. Preşedintele Băsescu, responsabil al politicii externe şi de securitate, merge pe ideea unei radicalizări în relaţia cu Rusia. Ea se poate dovedi relativ populară pe plan intern, dar cu siguranţă falimentară pe plan extern. Nici SUA, nici marile ţări europene din UE şi NATO nu sunt încântate de relaţiile actuale româno-ruse. Dacă evoluţiile vor scăpa de sub control, ceea ce e foarte posibil, România nu va fi ajutată de nimeni. Dimpotrivă.
