Transelectrica a trecut pe minus în primele şase luni ale anului, dar e campioană la achiziţii publice
Transportatorul naţional de electricitate a înregistrat pierderi de 14 milioane de euro în prima jumătate a anului, în condiţiile în care veniturile totale au crescut mai încet decât cheltuielile. Transelectrica a raportat pierderi la sfârşitul primului semestru din 2010, deşi consumul de energie a crescut de la începutul anului. Compania naţională aflată în subordinea Ministerului Economiei a fost însă vedetă, în acest interval de timp, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Iar Adriean Videanu a numit şi schimbat administratorii pe bandă rulantă.
După cinci ani de avânt, în care profiturile s-au acumulat şi dividendele erau atractive, firma prin care statul îşi păstrează un monopol în sectorul energetic a reuşit performanţa de a înregistra pierderi de peste două milioane de euro lunar, anul acesta. CNTEE Transelectrica SA este operatorul de transport şi de sistem cu un rol-cheie pe piaţa locală a energiei electrice: administrează şi operează sistemul electric de transport şi asigură schimburile de electricitate între ţările Europei Centrale şi de Răsărit, ca membru al Uniunii pentru Coordonarea Transportului de Electricitate şi al Asociaţiei Europene a Operatorilor de Transport şi de Sistem. Din ianuarie 2009, la conducerea firmei a venit Adrian Băicuşi, un manager recrutat din domeniul privat, ultima sa poziţie fiind aceea de director general al Siemens Romania.
Rocadă în Consiliul de Administraţie
Profitul net al societăţii s-a redus însă de 7,2 ori anul trecut, oprindu-se la 5,78 milioane de lei. Era de aşteptat, pentru că în 2009 condiţiile economice au fost extrem de dure, iar consumul de energie a scăzut cu 8,3%. Dar situaţia financiară a companiei de stat s-a înrăutăţit şi anul acesta, în condiţiile în care consumul de energie a început să crească. În primele patru luni din 2010, avansul acestui indicator a fost de 4-4,5% faţă de perioada similară din 2009
şi, potrivit directorului general al Transelectrica, nivelul de creştere este posibil să se menţină pe ansamblul întregului an. În aceste condiţii, Transelectrica a raportat pentru primele şase luni din 2010 pierderi de 58,16 milioane de lei (14 milioane de euro). Veniturile totale au crescut uşor în acest interval, de la 1,275 la 1,277 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile au avansat de la 1,255 la 1,335 miliarde de lei.
Prin Consiliul de Administraţie al societăţii de stat s-au perindat însă mai multe personaje pitoreşti. Anul trecut, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a schimbat tot Consiliul de Administraţie, cu o singură excepţie. Printre cei care au ocupat ulterior un post de administrator s-au regăsit şi Carmen Boagiu, cumnata fostului ministru al integrării europene, Anca Boagiu, Gheorghe Seculici, cumătrul lui Traian Băsescu (a cărui fată este căsătorită cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă, naş de cununie fiindu-le chiar şeful statului), şi Florin Mârza, încadrat până la sfârşitul anului trecut pe post de consilier personal al unui secretar de stat din Ministerul Economiei. Ultima modificare a fost făcută în aprilie 2010, când Adriean Videanu a semnat numirea a doi noi administratori ai companiei: Andrei Benghea-Mălăieş şi Doru Voicu, ultimul dintre ei fiind chiar consilierul ministrului.
Vedetă pe SEAP
Deşi a încheiat exerciţiul financiar din 2009 cu rezultate ce ar fi ridicat semne de întrebare, Transelectrica s-a lansat în achiziţii pe SEAP, chiar de la începutul anului. În condiţiile în care criza făcea ravagii în economie, compania de stat a atribuit un contract de servicii de curăţenie la sediile firmei pentru perioada 2010-2012, punând la bătaie un buget de 1,6 milioane de lei. Dar nu a închis astfel capitolul curăţenie în următorii doi ani, întrucât a atribuit ulterior încă un contract pentru acelaşi tip de servicii la sediile din Cluj (17.420 de lei pentru şase luni) şi Timişoara (146.000 de lei), lansând zilele trecute încă o procedură de achiziţie pentru clădirile din Piteşti, pentru care a mai pus la bătaie 200.000 de lei. A cumpărat servicii de prognoză meteo de 178.736,8 lei, abonamente la ziare şi reviste de 45.160 de lei, a închiriat autoturisme particulare cu şofer (269.700 de lei), a atribuit contracte de reparaţii auto de circa 215.000 de lei şi are încă pe SEAP licitaţii pentru „recondiţionarea” parcului auto cu un buget de 370.000 de lei.
De amintit la capitolul achiziţiilor publice sunt şi licitaţiile pentru „înlăturarea buruienilor” (145.000 de lei), şi „cosirea şi îndepărtarea vegetaţiei” (188.276 de lei).
Pe site-ul companiei, Transelectrica anunţă intenţia de a achiziţiona prin procedura de cumpărare directă servicii de consultanţă în asigurări şi servicii juridice, pentru care aşteaptă oferte. Solicitat de SFin să dea detalii despre bugetele alocate acestor achiziţii care nu se regăseau pe SEAP, Adrian Ciucă, persoana de contact menţionată în anunţuri, a refuzat, pe motiv că nu poate da detalii presei, ci doar celor care participă la licitaţii.
Ministrul economiei a precizat săptămâna trecută că, în ciuda crizei, companiile din sistemul energetic sunt încă suficient de profitabile şi îşi asigură prin fluxul de numerar o parte din necesarul de investiţii de care au nevoie, ceea ce reprezintă „un element de credibilitate în faţa fiecărui finanţator”. Adriean Videanu a subliniat că este „adeptul menţinerii monopolului de stat în sistemul de transport al energiei”.
La finele lunii iunie, transportatorul naţional de electricitate avea datorii pe termen lung de 1,03 miliarde de lei, cu 9,5% peste cele de la finele anului trecut, de 947,2 milioane de lei, în timp ce valoarea datoriilor pe termen scurt a scăzut de la 689 la 621,04 milioane de lei. Operatorul naţional de transport al energiei este controlat de Ministerul Economiei, care deţine 73,6% din titluri, în timp ce Fondul Proprietatea are 13,5% din capital.